miercuri, 27 aprilie 2011

Proprietatea cuvintelor putea fi o glumă, da' e serioasă

Oamenii au o soartă tristă pentru că nu au vocabular. Amestecă între ele cuvintele, confundă în fugă și la nimereală, se îneacă în cețuri de ape tulburi (ale lor dinăuntru) și pe urmă se miră de ce li se întîmplă.
Please!

Am ghicit eu bine că viața e o chestie de formulă, de definiție, sau de pur dicționar. Din câte îmi aduc aminte, se pare că a și pornit de la un Cuvânt...

... mai am senzatia că nici Confucius nu mă contrazice

vineri, 15 aprilie 2011

Ma gandeam, asa... c-ar fi bine sa stii sa/ce ceri...

Acum câteva săptămîni mă uitam la un cerșetor. Ne uitam unul la altul și eu încercam să-mi amintesc unde pusesem o hîrtie de 1 RON să i-o dau. Atunci, el a venit către mine și m-a întrebat dacă n-am un ceas.
- N-aveam ceas. M-am cărat.

Cred că dacă Dumnezeu se apucă și-ți pune întrebari precise, e bine să-i răspunzi la ce te întreabă. Fără inițiative noi. Noi ishue-uri...
Și, cum drumurile către sus sunt cu dus/întors, înseamnă că și fenomenul revers e similar, chestia cu cerutul e tot așa. Și cred că universul ăsta mare e doar o problemă de a pune corect întrebarea. Vorbesc acum despre "a cere", la fel de interesat cum vorbesc despre "cum" ar fi bine să se desfășoare acțiunea lui "a cere".

... formulări, formulări... Formulare...

Găsesc că e bine ca într-un moment al vieții să fii încadrat ca funcționar public. Pe urmă să te dea afară.
Dar, măcar înveți să completezi corect un formular. După ce înveți o lecție simplă: să te încadrezi satisfăcător în rubrici pătrate, îți mai rămâne să nu întrebi căt e ceasul, dacă interesul de fapt era să obții 1 RON.

Vorbeam și eu...
În fond, mai bine că n-am avut. Poate ăla voia să-mi fure ceasul...

luni, 11 aprilie 2011

miercuri, 6 aprilie 2011

caligula... (studii 1)

... Când m-am trezit din somn, Sorin Leoveanu (Caligula) plutea în sus printre pungi cu aer care se numesc fiecare liberatea absolută, singurătatea absolută, dezbaterea de idei absolută, sexul absolut (asta îmi dă niște idei, hm... :)), proprietatea absolută - "Vreau luna, Helicon!", suferința absolută - "Pe lângă suferința mea, sufăr și suferința lui...", fericirea absolută - "Incest să fie, dar cu dizertație!", boala absolută - "mortală pentru ceilalți", citatul absolut - "Pedanții au justificări și sunt mulțumiți, ei numesc ceea ce e prea mult-boală" , iubirea absolută - "Nu există dragoste fără puțin viol", opera absolută - "Eu n-am nevoie de operă, eu trăiesc... potrivesc gândul cu fapta și asta e o chestiune de putere" (deci opera absolută e o chestiune de putere carevasăzică, moncher...), cercul de prieteni absolut dușmani, dreptatea absolută, odihna absolută - "Măcar o dată aș vrea să mă contrazic, e atât de odihnitor..."... (să vă mai spun?????). De fapt, după câte radicalizări scînteietoare am înșirat eu aici, pasămi-te Camus ăsta era un băiat de lume absolut, care s-a ratat monden lamentabil. Și în modul cel mai absolut! Așa mi s-a părut mie când m-am trezit, na...

Băi, mint. Nici n-am adormit... decât un pic... De fapt, nu e nimic adevărat, tot ce vreau să spun e că Leoveanul și-a făcut datoria!

... Decorul ? Minimalist - în care am recunoscut pe frânturi, piese a la "Romeo și Julieta", Paraskevopoulos (în fapt, e simplu: TNC are veșnic contract cu același furnizor de decoruri, ce să-i faci, minimalismul e totuși o modă, și, ca orice modă, naște servicii, investitori și furnizori, nici nu zic că TNC și-a făcut din asta o profesiune de credință...): câteva panoplii de plexiglas închipuind funcțional fie o cutie iluminată interior de spoturi - o posibila criptă, fie pereții de labirint ai palatului, fie uriașe oglinzi laterale în care, în final se oglindește chiar și publicul, sic!, o canapea stil de prin recuzită (care la Național e numeroasă, rău!), o plantație de lumânări care întodeauna vor da bine în scenă, scaune, în fine, un decor curățel, mi-a plăcut.

Eh, după ce am tras de urechi toate ideile astea mari, pînă am rămas cu urechile în mâini, de mi le-am atîrnat pe toate, salbă la gît(sunt un șef-canibal din Tanzania, când vorbim de idei) rezultatul e că (în sfîrșit!!!) caligula îmi pare un concept aruncat în scenă, tăvălit bine și frămîntat în praful de pe scîndură pînă când se obține de către fiecare (actor) câte un boț de carne și de gaze numit personaj. Se ia și se administrează înt-o singură priză, seara și ori de câte ori este nevoie... Mi-e greu să spun cât de buni au fost cu toții, sper că asta se înțelege, deci:

Caligula (Sorin Leoveanu, cum spuneam) pune în scenă o sexualitate ambiguă, în fond șerpii nu știm dacă sunt fete sau băieți...
Se vorbește în piesă despre "lucruri care nu sunt din lumea asta", personajul principal trebuie și el adus din altă lume, așa că simbolul șarpelui pare cel mai potrivit ca studiu de caz. Șarpele face legătura dintre două lumi posibile, el poate fi investit cu orice valoare - informație pozitivă sau negativă, e un simbol de tranzit, un bun vehicul. Este funcția pe care, de altfel o ocupă în științele ezoterice.
Judecînd după postura generală a trupului în spectacol, după contorsiunile lui, cred că la șarpe s-a gîndit și Leoveanu și la vecinătățile de simbol pe care el le admite: un Ptolemeu, o Nefertiti și orice altă semizeitate egipteană, o pisică, o bilă cu corzi vocale, toate astea formează fiecare câte o modalitate de acces către o lume mediană ce are în centru un personaj iradiant care vrea luna.
(... acuma nu știu, nu l-am întrebat, nu vă imaginați că oamenii discută asemenea aiureli între ei când ies la bere după spectacol). Un personaj-metamorfoză într-o continuă joacă, altfel nu văd cum s-ar putea plia permanent pe avalanșa de idei-fixe ale lui Camus, fixe da' multe...

Foarte plastic Bocsardi în serviciul ideii de metamorfoză: costum, machiaj - bine servite. Îmi vine să cred că l-a costumat pe Leoveanu în funcție de cine urmeză să fie anihilat de el în scenă, de victima următoare... Lucru cunoscut, mai ales costumul dă cheia personajului și drumul urmat. Atunci când joci într-un spectacol, e bine sa aștepți cu mare interes proba de costume, se știe...
... Apropos, îmi amintesc că prin actul doi, din întîmplare cineva a tușit în public. Imediat, dar imediat, Sorin a tresărit și a privit într-acolo. În secunda doi, l-a luat pe acela în proprietate. Apreciez când un actor aspiră publicul și îl injectează mai tîrziu în scena următoare... Apreciez, pentru că aș face oricând asta. Publicul e o bună investitiție; pentru că, atâta timp cât el respiră viață (și publicul cu asta se ocupă), o vei face și tu pe scenă.
Următoarea mișcare după ce l-a "înghițit" pe micul șoricel, a fost să-l debordeze în tabloul asasinării următoarei victime, nu mai țin minte cine venea la rînd, Mereia parcă... Practic (dacă nu și tehnic) un gest de vampir, firesc de folosit în Caligula - care fură energie din tot ce e viu și mișcă... (va urma)

luni, 4 aprilie 2011

caligula...

În ziua în care mi-am pus în cap să-mi pavoazez ușa frigiderului, am găsit la "Mecur" pe o tejghea o tabletă cu magnet pe care scria Sarut mult mai bine decat gandesc. Bineințeles c-am cumparat-o, mă, pentru că o găsesc demnă să stea în casa mea - agătata la vedere!, în sfîrșit ceva care mă reprezintă, zic... La frigider mi-am dat seama că acolo scria gătesc, nu gândesc... M-am liniștit într-un tîrziu la gîndul trist că, din păcate, pîna și asta se poate repara într-o zi...

Mereu am avut o rezistență naturală la ideile înalte. Ce să fac eu cu o secantă, când mie cercul mi-e fie prea mult, fie prea puțin (în funcție de ora matinală la care ma trezesc)? Mereu am îndoit-o pînă când am făcut din ea o agrafa de șase lei și mi-am lipit-o în păr. Sau am înțepat cu ea aceste gonflabile sfere sperînd că, la spargere, mă va ploua cu popcorn pe cap. I'm a cornflake girl, too... Mă salvează mereu similitudinea cu tot ce îmi e cunoscut prin pipăire.
... Da, sunt concretă, sunt muiere, și mai cred că intră în obiceiul actorului să procedeze așa.
De asta i-am pupat imediat mâna lui Gombrowicz când a scris că adversarul lui Sarte nu e preotul, e lăptarul. Pentru că limita mea de umanitate și ce mă definește în sensul acelor de ceasornic e vecinul de la 5 cu nivelul decibelilor care mă arde în burtă la trei dimineața, și nu faptul că el ascultă muzică mai bună ca mine la ora aia... I give nothing but shet, dupa ce m-a trezit din somn cu Malmsteen și nu cu Costi Ioniță...

... Prin urmare, bântuită pînă la abandon de asemenea rare necazuri de intelect, am ajuns ieri în sală la "Caligula" - Laszlo Bocsardi la Craiova. Pînă la urmă, și Camus când e debitat de gura unui actor, pare băiat de treabă... (va urma)