luni, 26 septembrie 2011

Jurnal de repetitii

26 septembrie

Am cel mai frumos afis din lume!
Am cea mai misto scena de repetitii din lume!
With a good help from my friends!
Lucrarile sunt deja inaintate. / Orele sunt deja inaintate si ele. Ca timp, lucram destul de strans, totusi. Si totusi, timp e destul pentru ce-ar mai fi de facut.... cam jumate. Eu zic ca stam bine. Un pic obosita, de fapt, un pic cam nedormita. oricum daca imi fac timp azi si bag cornul in perna, maine-s ca noua si merg mai tare.
N-am mai tinut jurnalul pentru ca pe aici cantonata n-am net... iar pentru a ma loga in cel mai bun caz in oras - e un deranj care papa timp... In ultima instanta, cand sapi precum cartita pe sub scena, numai cu vreo cateva imagini in dosul ochiului si cu cerul instelat deasupra, fara sa stii nimic sigur, fara sa vezi material nimic, fix o cartita!... la ce-ti mai trebuie jurnal? Deocamadata il las asa...

Balonul meu temporal e asa de separat de realitate... ieri abia am aflat ca a murit Johnny, dragul de el! Doamne! Se pare ca sunt printre cativa norocosi dupa care timpul isi mai pierde vremea, fiindca pe astalaltu' am senzatia ca nu l-a mai asteptat... De data asta... Dumnezeu sa-l odihneasca!

Ma intorc la ale mele...

vineri, 16 septembrie 2011

Jurnal de repetiții

16 septembrie

Dacă lucrurile au logica lor pe care eu refuz să o mai iau de azi înainte la mărunțit, barem descopăr Cișmigiul... Textul se poate învăța mult mai bine cu dicteu sub o salcie ușor nelămurită și cu o rață de baltă alături... Mulțumesc aerului călduț și fug să mă prindă și azi miezul nopții pe acolo, text ar mai fi...

miercuri, 14 septembrie 2011

Jurnal de repetiti

14 septembrie

Nu am de gând sa prezint lumii o agonică, voi amana finalul poveștii ei până în ultima secundă de spectacol.
Bun, asta știm, atunci întrebare: De ce e ea acolo, de ce acel context (vorbesc de contextul meu, nu al lui Beckett) și nu altul: mare, munte, drum, în fond poti aștepta oriunde... ? Asta e esențiala întrebare legată de spațiul scenei, decor, etc.

... Tot ce ne trebuie e pe lângă noi, ne înconjoară cu bunătate și grijă. E necesar a deschide ochii și a întinde mâna ca pentru cules, dacă nu cumva ne pică direct in poală. Eu nu adaug nimic nou. Totul era deja aici. A fost întotdeauna... Și bucuria, mai ales bucuria...
În zona asta voi găsi răspunsul... Răspunsul meu, nu al regizorului, al meu. Și atunci când raspunsul întârzie, eu mai pot să cred doar că ceva asemănător cu lumina moale a unei păpădii se reîntoarce de unde s-a ascuns - întotdeauna...

marți, 13 septembrie 2011

Jurnal de repetitii

Ajuns aseară în București on schedule...
Pentru început, jogging în Cișmigiu, încununarea idioată a unei foste zile aproximativ la fel... Durut genunchiul. La ora aia ne mai fugăream pe-acolo doar eu și câinii cu pedigree... Din loc in loc, un încețoșat parfum de Addict Dior, câte o briză răsărită dinspre vreun băț de salcie și fum de la frunzele arse - deja băieți? Suntem abia la mijlocul verii! Ce spun eu, vara a și început! Crazy nights și vechii băieți de la Kiss în căști...

Repetiție peste o jumătate de oră...

luni, 12 septembrie 2011

Jurnal de repetiții

12 septembrie

Am învățat 5 pagini de text. Din 8. Le-am învățat, dar oare le știu?
... Winnie vorbește fără șir... Doar pare că vorbește fără șir. Sunt pasaje întregi în care Beckett, hoț bărbat, îi citește pe buze în timp ce ea îi doarme alături. Când dormi ești întotdeauna logic, visul e o chestiune de o logică fără cusur. Doar ce exprimă buzele în tot acel timp e de neînțeles, cu conținut deraiat...

... Înseamnă că filmul ei - de altfel fluid și simplu - trebuie revelat altfel decât prin cuvinte (revelatorul probabil este contextul poveștii ei), cuvintele sunt aleatorii. Dar, așa aleatorii cum sunt ele, trebuie ținute  minte unul câte unul ca mărgelele pe ață, ca să poată țâșni din femeia asta. Mă gândesc că se fixează la repetiții. Mă și văd la prima, prima e întotdeauna comatoasă, îmi trebuie patru cicluri solare ca să îmi trimit mâna la nas și să îmi aduc aminte cum mă cheamă. Coordonarea sucks...

Diseară sunt în București. Habar nu am de scenă, mai sunt câțiva oameni care trebuie să-mi dea câteva răspunsuri, habar nu am de încă 7 mii de lucruri importante ... Care se vor desface pe drum. God help us!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Jurnal de repetiții

10 septembrie

Aseară m-a sunat prietena mea. M-a întrebat ce mai fac. Am întrebat-o ce mai face ea. Stătea în balcon, mi-a spus...
Mi-a povestit, mama ei, 90 de ani, șase luni după accidentul cerebral, are mintea unei fetițe în clasa întâi... uneori n-are deloc... pierde sensul cuvintelor, șirul... - asta știam. A întrebat-o: Ce faci, mamă? Vrei să bei apă?, i-a răspuns: Fac bine. Mă retrag.
... Pare important.

... Felul în care un om piaptănă lumina după-amiaza în balcon, felul cum acul unei întâmplări de o zi coase în ochiul lui o mică broderie și umbra coborând spre dreapta a plopilor de la marginea străzii perpendiculare pe strada ta e uneori tot ce poți aduce nou pe lumea asta și dincolo de ea.
Uneori, atâta trebuie să fie de ajuns. Și te mulțumești.

...Uneori.
Luni merg la București.

vineri, 9 septembrie 2011

Jurnal de repetiții

9 septembrie

   Azi a trecut Cătălina pe aici. Mi-a demonstrat că degetele trebuie să stea răsfirate... Pare să fie important.
E nostim cum gestul obosit de a prinde ibricul de coadă se desface din rutină cum se scutură o crenguță de omăt. Să încerci un personaj înseamnă să fii un pic mai treaz în bucătărie: unde se așează mâna, pe ce atașezi privirea, cum se răsfânge lumina din pervaz pe pahare...

Text de învățat...
Să înveți textul e doar gestul de a lovi cu ciocanul în propria ureche, e cum ți-ai băga lingura în fundul ochiului, este să-ți pui capul în ușă apăsând tare clanța, e cel mai tâmpit lucru care ți se poate întâmpla în viață.
 Iar eu numai de văitat nu am timp acuma. Dacă mă plâng înseamnă că am timp pentru paraziți, înseamnă ca am timp... Astăzi sunt ca o gloabă într-o zi de post... Așa arăt eu când mă vaiet. Gata cu asta!

joi, 8 septembrie 2011

Jurnal de repetiții

8 septembrie

... Text

Mi-e atât de rău că nu pot bea nici apă. Vreau să dorm... Într-o oră corectez erori de scriere, trec în Pdf și sting lumina... Abia în pdf o să-mi dau seam câte pagini de text real au rămas... Hasta la vista,  și mâine e o zi!

miercuri, 7 septembrie 2011

Jurnal de repetiții

7 septembrie

În cele din urmă, am convenit cu Iulian tăieturile... Apucat să-l rescriu la mână în Text edit, de data asta fără toată didascalia cu indicațiile fără sfârșit ale autorului... Sunt abia la pagina 11. Mai am ceva-ceva pâna la 33! Stau la noapte cât o fi, vreau să finalizez odată etapa asta.

Găsit un cântecel... ascultat minut de minut în timp ce scriu, până la sevraj, până la pierdere. Se va topi în text, e de bine... E șapte, mă simt încă netedă, fără oboseli... încă...

A sunat ceasul, de fapt e opt :)!

marți, 6 septembrie 2011

Jurnal de repetiții

6 septembrie

Cum era de așteptat, la faza cu tăiatul textului am dat-o în bară magistral. Ce vreau eu iese prea lung... ca de obicei. Spun după ce am ținut ședința cu Iulian (prima) pe skipe, căci, în cele din urmă am instalat și minunăția asta - de care, acum o lună nici nu mă gândeam să mă apropii - căcaturi... unele utile...
Bref, cele mai importante tăieturi le va face Iulian ca o persoană responsabilă ce este, și asta chiar până mâine... Haha! Totuși, bonus, bucățica de text pe care am operat-o eu cu mâna dibace rămâne așa cum mi-o doream, de fapt o și învățasem deja :)

Am mai bătut și azi pe la uși în legătură cu scena. Așteptăm...
Am sunat-o pe Cătălina.

...Personajul ăsta Winnie are o grație a ei pe care mie îmi rămâne doar să o salut: se află deja în ea, în fibra ei, așa e creată din naștere.
De fapt, e primul caz de imobilitate pe care îl joc. Atunci când imobilitatea apare în scenă, trebuie să fie una eficientă - ceea ce înseamnă că ea are un preț. Să fie eleganța expresiei prețul? Cred că merg pe cartea asta. Uite că și nemișcarea trebuie gândită coregrafic... Îmi place să mă sfătuiesc cu Cătălina la mișcare/acum și la nemișcare în scenă.

A spus da!

luni, 5 septembrie 2011

Jurnal de repetiții

5 septembrie

Azi... o altă zi risipită. Iulian primește textul abia mâine. But whyyyyy???
Mi-am selectat o bucată, mi-am rescris-o fără indicațiile de scenă... am învățat-o... Pentru mă gândesc că intră sigur toată.
Fiecare oră trecută, fiecare minut mă trimite în urmă cu timpul. Ca un circuit din Înapoi în viitor.  Bat darabana cu degetele pe masă... În fiecare dimineață o gură cu mulți dinți mușcă sârguincios din umăr: Nu ai timp, nu ai destul timp, mai repede, trebuie și mai repede!... Până seara.
Isteria asta vreau să înceteze azi! Acum! Am exact atâta timp cât am și fac exact ce trebuie să fac! Scurt! Și gura, acolo sus!

... și pe urmă, femeia asta Winnie care șade pe mușuroiul ei... are alt ritm. Interior, are alt ritm decăt restul... lucrurilor. E ca o ruptură din context, e ca cineva care, fredonând vesel o polcă intră într-o sală unde se cântă Deus Irae și ciudat,  rămâne cu ideea lui, iese de acolo tot cu polca. Toți supraviețuitorii sunt rupți de context, toți au idei fixe... altfel, cum... ? Pâna la urmă, ei sunt călare pe altă vibrație, un alt nor îi poartă.  Trebuie să îi spun asta lui Iulian, pentru că... asta e cheia! Cred că aici s-a greșit pâna acum cu celelalte spectacole...
Mâine, spre seară probabil, cred! că vom ține ședința...

duminică, 4 septembrie 2011

Jurnal de repetiții


4 septembrie
Desenat aseară portetul lui Winnie, de fapt chestia aia cu "ce a vrut autorul să spună aici". Și care e mai ales "ce am vrut și ce mai vreau eu să spună autorul aici". A ieșit un șablon care, aplicat peste text îmi creează o hartă după care operez eficient tăieturile. E o operație chinuitoare, știu, mereu îmi e greu să renunț la vorbe... Dar e prea mare cearșaf de text, Doamne, prea mare...
Mâine îl caut  pe Iulian și îi arăt versiunea mea...
În patru-cinci zile îmi trebuie scenă de repetiții. O găsesc, habar n-am cum, dar o găsesc... Simt

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Jurnal de repetiții

2 septembrie, orele 20.15,
primit textul undeva în București. Citit din el tot drumul spre casă. Sunt 30 de pagini pline ochi de indicațiile de scenă ale autorului. Asta înseamnă text real de memorat de 15 pagini. Și mai înseamnă că, pentru circa 55 minute de spectacol (cu greu îmi pot imagina că poate dura mai mult fără ca măcar cineva să înceapă a se foi în scaun...) trebuie să rămână maximum 8 pagini de text efectiv...
Astăzi și mâine am de gând să îl operez la sînge: ce rămâne, ce cade la tăieturi - varianta mea de prezentat lui Iulian pentru ziua în care ne putem întâlni, deocamdată pe Skype. Așa ar fi frumos, totuși eu sunt cea care joacă vorbele, deci e decent să știu deja și pe care din ele...
Bref, am ajuns să adorm cam pe la cinci dimineața. Asta ar cam trebui să înceteze, un program tâmpit are de regulă consecințe tâmpite...

3 septembrie, pe la 12.00,

Stau cu deștiu'în gură și aștept să apară omul cu afișul. Poate că e prea devreme să îmi fac griji ori planuri despre asta. Sau poate nu...  de vreme ce, deocamdată habar nu am cum se va rezolva această sarcină... Și că pe omul cu afișul urmează să îl întâlnesc și să îl (re)cunosc dintr-o mulțime finită de oameni pe care, ceva care seamănă cu tulburarea mustului toamna urmează să mi-i scoată în cale...

Pesemne că mă cred cel puțin Andrei Șerban cu jurnal de repetiții și tot tacâmul. Probabil, pentru că mi-am propus, ca de obicei, o cauză semiimposibilă. - Iar pentru cauze semiimposibile e bine să te crezi foarte multe lucruri. Sau, cel puțin foarte multe lucruri... Altfel, din câte știu, din nimic iese de obicei nimica. Sau, pe firul logic, Qui potest plus, potest minus... 'ai că sunt logică, da?