marți, 8 mai 2012

Supermoon

"Saturday's event is a "supermoon," the closest and therefore the biggest and brightest full moon of the year. Saturday night, the moon was about 221,802 miles from Earth. That's about 15,300 miles closer than average."

A full moon rises above the temporarily closed Hotel Pere Marquette in Peoria, Ill.


The full moon rises behind the steeple of an Orthodox church in Novogrudok, which is 93 miles west of Minsk, Belarus.

USA TODAY,  5.05.2012

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Violoncel?




Sunt oameni care flămânzesc și rămân mai bogați ca oricine. Poate că se simt iubiți și ăsta e tot chichirezul. Ei sunt roditori și cheamă la masă.

Și mai sunt oameni care se îndoapă cu tot ce apucă. Chiar, cum o fi să stai călare pe un munte de aur și să mănânci din gunoi? Chiar, cum o fi? Se spune că ei reciclează? Oare? Atunci și ei sunt roditori. Nu cheamă la masă.

Bless them all!

joi, 1 martie 2012

Un mărțișor

 
   Mărțișorul meu se găsește la Lorgean Theatre. Sâmbăta asta ne întâlnim aici într-o primăvară care începe frumos, cu seri și zile asemenea:

http://lorgeantheatre.wordpress.com/2012/02/28/702/#respond

marți, 14 februarie 2012

Băi, deci...

Dacă ar fi să trimit capsula anului 2012 în spațiu, pe lună, whatever, aș trimite asta ca Happy Valentine's card:




Cu dragoste, 

vineri, 10 februarie 2012

Ceea ce nu îmbrățișezi, nu poți vindeca (Sf. Grigorie Teologul) sau frumusețea locurilor comune

Reflexia din oglindă ar fi: "Ce nu lași să te îmbățișeze nu te poate vindeca..."

Discutam azi cu cineva drag despre libertate și despre lipsa ei - o poveste la fel de dragă ca și ființa cu care vorbeam despre asta... De fapt, cred că o să transcriu aici tot dialogul, având grijă să-l anunț între timp pe Platon că nu i-am furat locul la masă și că poate să intervină când dorește el... și îl transcriu doar pentru că simt că trebuie să dau socoteală cumva despre ceea am făcut și eu astăzi - motiv pentru care ce scriu acuma seamănă cu un proces-verbal....

Era un cântec pe care-l postase pe blog, gen T'Pau, China in Your Hand, spuneam că nu-mi place genul ăsta de lirică pentru că:
Eu: "Știi, întotdeauna m-am considerat cumva cetățean al universului - un loc unde libertatea e la mare preț..., pentru că rezident al acestei planete mi se pare prea puțin...
Mereu m-au enervat genul acesta de versuri pentru că eu nu cred în interdicții - care sunt întotdeauna personale (ori prea personale), restrâng invariabil libertatea și se referă la indivizii care putem fi și nu la ființele care suntem... Evident, mă refer aici și la frazele care încep cu "NU" :)"
X: "Nici mie nu-mi plac interdictiile, desi, am fost constransa sa traiesc cu ele (pentru ca n-am avut de ales).
Dar asta nu m-a facut sa nu ma simt un om liber.
:)"
Eu: "Hei, aici e o eroare... Întotdeauna avem de ales și în orice moment, în orice "pârlit" de momențel avem cel puțin două drumuri deschise și diferite evident, în față... hm... asta îmi amintește de funcțiile alea cu coordonate pe care le făceam la algebră cu chiu cu vai...
De-asta e bine să păstrezi privirea "de sus", privirea de plan general, aia panoramică - tot îți place ție fotografia... CA SĂ VEZI BINE PESTE GARD! Și bine înțeles, să poți alege pe urmă...
Așa că libertate ai din plin... Că nu ți-o exerciți, asta e altceva!"

(NOTĂ: transcrierea asta dovedește doar cât sunt eu de "pornită" ca nebună a universului și poate mai puțin cât e ființa asta de frumoasă, pentru că e!)

X: "da, Iulia, cred cu tarie ca pentru orice problema este cel putin o solutie.
alegerile le facem fiecare, functie de situatie...:)"
Eu: "... și de propria persoană, întotdeauna, în funcție de propria persoană! Cine spune că nu poate merge pe Pluto sau la plimbare în grădină pentru că are copil de crescut sau serviciu în oraș, minte parțial! Înseamnă doar că a făcut deja o alegere pentru el!... Lucrurile pot fi chiar mult mai subtile atunci când libertatea ne e îngrădită dramatic, gen pușcărie sau solitudine autoimpusă căci atunci alegerea am făcut-o cumva apriori, am predeterminat-o prin puterea gândului..."

De fapt, pe oameni îi despart sau îi apropie propriile lor alegeri și nu neputința de a le face. Ne raportăm la libertate/liberul arbitru și nu la nonexistența ei...

"chestii nostime :)
Și da, cred cu putere că e întotdeauna CEL PUȚIN o soluție!"
X: ":)"
Eu: "Și mai cred că orice copil din lume te poate însoți fără mofturi la o mică plimbare pe Pluto! Sunt ATÂT DE DEȘTEPȚI! Ar trebui să recunoaștem că sunt mult mai deștepți decât noi și să-i lăsăm să ne-o ia înainte... în loc să le impunem noi propriile noastre margini... ceea ce, abia asta e foarte trist! "
X: "sunt destepti Iulia, dar tot trebuie indrumati, ei nu pot avea experienta noastra...
:)"
Eu: "Bineînțeles că asta trebuie!
Ce nu trebuie e să dăm vina pe ei în alegerile noaste... că din cauză că ei există, noi nu putem să fim în cutare loc unde ne-am dori... Nu e vina lor că nu suntem noi cei deștepți ca să le facem pe toate - și abia asta ar trebui să ne ambiționeze un pic să ne mai (auto)construim... Autoconstrucția e o mișcare continuă pe toată durata vieții (de-ia se spune că ești viu - că miști :))"
Tot Eu: "Și MAI ales: să nu le predicăm tocmai noi lecția cu NU SE POATE- propria limitare pe care noi singuri ne-am impus-o! Să-i lăsăm pe ei să ne învețe TOT CE SE POATE!

Avem multe de învățat de la proprii noștri copii, ar trebui să le respectăm mai mult atotștiința... Pentru că sunt mai aproape de cer decât noi... "Lăsați copii să vină la mine..." (e o mare înțelelepciune asta...)" Practic, ei ne dau lecții despre cum e sus în Universul mare , noi îi învățăm bunele maniere de pe planeta asta, e un troc cinstit...
X: "da.
dupa cum vezi azi ne-am miscat... :))
m-as bucura sa te vad mai vesela."
Eu: "PUP
Sunt veselă! :)
Și cred că am scris pe aici așa de muuuuuult că ar trebui să le strâng pe toate într-un post... :)"
X: "intr-o zi de post :))"

miercuri, 1 februarie 2012

What about mainstream?

Deci, la Târgoviște alaltăieri fuse ceva mai bine...

Deja încep să mă simt mai bine, vorba lui Winnie... apropos, asta e o condiție necesară ca să lucrezi. Desigur, ne putem ambiționa și face să ne simțim prost sau foarte prost când facem meseria asta, dar noroc că avem ocazia să ajungem la concluzia adversă la un moment dat... abia atunci începe povestea...




Deci, ce spuneam...? :)... aaa da, că îmi place când se scrie bine despre mine prin ziare...
:)

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

După-amiaza unui faun

Sfat,

Nu încercați să prezentați o piesă - care întâmplător este recunoscută ca regina convențiilor din teatru - într-un spațiu neconvențional. O puteți face desigur, dar riscați să nu se nască nici un canal, nici un canaletto de transmisie spre public... Și să vă mai bucurați o dată în plus de povestea cu rățușca urâtă...

Cam asta e... cu spectacolul meu de aseară. A veni cu ceva cu totul diferit de ceea ce lumea se așteaptă să vadă într-un loc obișnuit cu mine într-un alt gen de spectacol, un gen care servește mult mai cochet și mai bine și actorul și publicul, e o dovadă de mare prostie - pe care mi-o asum completamente - înseamnă a vrea să-i convingi pe ei să compare mere cu mandarine... Înseamnă a căuta un vinovat atunci când de vină nu e nimeni. Și tocmai de-asta scriu astăzi ceea ce scriu... (Mai există și amănuntul că oamenii nu pot trece peste propriile lor neputințe ori bariere și frici atunci când se uită la tine... și nu poți face nimic chiar dacă te dai peste cap, ca să îi schimbi... doar ei se pot schimba, dacă vor sau își doresc... dar ăsta e doar un amănunt și repet, nu e nimeni, dar NIMENI vinovat...)

Deci, din motive misterioase - printre care ceee ce am scris mai sus intră doar ca o mică parte - spectacolul a ieșit prost, iar eu sunt mândră de asta. Aseară am avut un copil autist pe care îl iubesc, pentru că mamă îi sunt tot eu și nu vecina de la balcon...

Poate, desigur!, poate am jucat prost! Sunt seri în care din motive necunoscute, din neant, din aer... joci prost. Posibil, căci nu am găsit nici un cunoscut care, văzându-mă din față, să îmi explice clar cum stătea treaba. Singurul lucru limpede deocamdată sunt doar rândurile mele de azi... A, ba da, a fost un prieten care a spus cam așa: "Băi, nu te supăra, ăsta e rol de Olga Tudorache... Nu l-ar juca mai bine ca tine - pentru că personajul ăsta nu poate fi jucat mai bine - dar ea e Olga Tudorache!!!!"

Concluzia e doar că  prietenul detestă acest text pe care eu îl iubesc, și asta e foarte clar, altfel o asemenea glumiță n-ar încăpea în propoziție...
Și, apropos, tocmai de asta spectacolul meu va continua. Căci voi continua să joc acest personaj până cad sub masă, până când granița dintre mine și mainstream va deveni irelevantă, până dincolo de mine, de Winnie și de Olga...

Le mulțumesc oamenilor care au fost ieri acolo pentru că ei m-au ajutat să rup în mine încă o barieră!...

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Adevar a la Palice

Trecutul e OK and we are very pleased with it.

Prezenul, prezentul care suntem, continuul... ei, ăsta ne cam ridică probleme...