vineri, 22 aprilie 2016

Vis, 22 aprilie, București

Ea s-a născut într-o famile binecuvânată! Părinții ei sunt artiști, o adoră, tatăl ei pare că e producător de film, mama, artistă. Pe mama nu o prea întâlnește.
Tot ce vrea pe lumea asta e să joace și ea. Să fie și ea ce sunt ei. Dar exact asta îi e interzis. Și atunci ea vine în fiecre zi la studio. Vine cu mașina, are o viață de vis, tot ce-și poate dori, un apartament de vis, o mașină care o duce unde vrea ea, un logodnic drăguț. Dar ea vine și stă de dimineața până seara aici în studioul părinților ei, sperând că va primi un rol, azi, uite, azi îl va primi, azi în sfârșit o să fie un star! Ea speră că azi cineva se va împiedica de ea, că se va ocupa în sfârșit de educația ei ca artistă, că se va umple apoi de glorie datorită cunoștințelor ei în artă. Dar nu, nici azi… Tatăl ei o evită, ca în fiecare zi, toți o evită, o amână de azi pe mâine, totul aici e alunecos, totul vrea ca ea să alunece în altă parte, să se răzgândească și să uite. E o conspirație care începe s-o apese, începe s-o dărâme. Apare A. care-i logodnicul ei și care pare să aibă aceeași misiune: să facă opoziție dorinței ei de a fi actriță, să întrețină opresiunea împreună cu toți ceilalți.
Astă seară e una din petrecerile din șirul Revelionului. A., deși manierat și bine-crescut, astă seară nu se arată. Deși promisese că vine pe aici, bănuim că e prea obosit de toate serile trecute și că va sta acasă. Aici e cald și plăcut, în casa aceasta cu multe etaje, unde se găsesc și părinții ei și studioul, și una din prietenele ei, Aniela, cu care ea stă acum de vorbă. Iată, a apărut mașina lui A. în fața scărilor mici de piatră de jos. Ea o vede pe fereastră. Deci, A. va urca și astă seară aici… Aici, obsedantul aici, unde-i atât de cald și de bine.
Aici e aici. Iar fata asta sunt eu.
Mă trezesc.

marți, 12 aprilie 2016

Vis, 11 aprilie, Bacău, hotel Bistrița

   Un loc plin de scări pe care noi câțiva le suim ca într-o cursă în alergare, sunt scări și șanțuri ca într-un șantier arheologic foarte, foarte întins, un oraș dezgopat, încă în praf. Alergăm pe ele în echipă, cum spuneam. Mai sunt și alții care alergă după noi să ne întreacă. Mai e și un țărm de mare, șters, alburiu, singuratic. Poate alt vis deja... Eu sunt îmbrăcată spălăcit și merg către acest țărm albastru și spălăcit. Iar mă voi întâlni cu el, iar mă va vedea îmbrăcată așa. Nu-i nimic, zic, hainele astea nu sunt singurul lucru pe care îl poate vedea la mine, se poate uita și la altceva, eu sunt o mulțime de lucruri drăguțe de fapt... În plus, voi ajunge înapoi la casa cu multe scări de unde am plecat și mă voi întâlni din nou cu oamenii aceia care locuiesc acolo împreună. Apoi mă voi duce iarăși la mare, la țărm...