Rescrise din ciclul Nostalgii cu tatăl meu :)

Copiii tăi nu sunt copii tăi,

Ei sunt fii și fiicele Vieții care tânjește după ea înăși,

Ei vin prin tine, dar nu de la tine, 

Și, deși ei sunt cu tine, totuși ei nu-ți aparțin.

Poți să le dai dragostea ta, dar nu și gândurile tale,

Pentru că ei au propriiile lor gânduri.

Poți să le adăpostești trupurile

dar nu și sufletele,

Pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului,

Pe care tu nu o poți vizita, nici măcar în visele tale.

Te poți lupta să fii ca ei, dar nu încerca să-i faci ca tine,

Pentru că viața nu locuiește în ziua de ieri...

Tu ești arcul din care copii tăi pleacă ca niște săgeți vii -

Arcașul vede ținta de pe calea către infinit,

Și-ți dă și ție puterea să vezi cât de departe poți să ajungi

Se încordează cu tine, cu puterea Lui, așa încât săgețile să zboare iute și departe;

Lasă ca încordarea ta în mâinile Arcașului să fie spre bucurie,

Căci așa cum își iubește săgeata, tot astfel El își iubește arcul!

                                                                                     Khalil Gibran

iar asta, atât de frumoasă pe care nu i-am mai citit-o atunci... târziu... :

"Fiecare secundă pe care o trăim este un moment unic în Univers, o clipă care nu va mai fi niciodată...

Și noi, ce-i învățăm pe copii noștri? Că doi și cu doi fac patru și că Parisul e capitala Franței.

Când îi vom învăța ce sunt ei?

Ar trebui să spunem fiecăruia: Știi ce ești tu? Ești o minune! Ești unic! În toți anii care au trecut, nu a mai fost nici un copil ca tine. Picioarele tale, brațele tale, degetele tale deștepte, felul în care te miști...

Poți deveni un Shakespeare, un Michelangelo, un Beethoven... Tu poți face orice. Da, ești o minune!

Și când o să crești, vei putea tu să-l rănești pe altul care este o minune ca tine?"

                                                                                                                                        Pablo Casalas

Words...

Dacă ar fi să muriți curând și ați putea
să dați un singur telefon, pe cine ați 
suna și ce i-ați spune?
Și atunci ce mai așteptați?
                                        Stephen Levine


   "Într-o noapte, după ce citisem una dintre sutele de cărți despre cum să fii un părinte bun, mă simțeam un pic vinovat, deoarece... principala strategie descrisă acolo era să vorbești cu copilul tău și să folosești cele două cuvinte magice: Te iubesc. Se sublinia încontinuu nevoia copiilor de a ști că îi iubești necondiționat și irevocabil.
    Am urcat scările până la dormitorul fiului meu și am bătut la ușă. În timp ce băteam, singurul lucru pe care-l auzeam de dincolo de ușă erau tobele lui. Știam că e înăuntru și totuși nu răspundea. Așa că am deschis ușa, destulde sigur că am să-l găsesc stând acolo cu căștile la urechi, ascultând o casetă și bătând în același timp tobele. M-am aplecat spre el: Tim, îmi place foarte mult cum cânți la tobe.
Iar el a zis: Mulțumesc tată, apreciez gestul tău.
Am ieșit din cameră, nu înainte de a-i spune: Vorbim mai târziu. În timp ce coboram scările, mi-am dat seama că urcasem ca să-i spun ceva - altceva- și nu o făcusem. Am simțit că trebuie să mă întorc și să spun cele două cuvinte magice. Am urcat din nou scările, am bătut la ușă și am intrat:
Ai o secundă, Tim?
Desigur, tată. Întotdeuna am avut o secundă sau două. Ai nevoie de ceva?
Fiule, prima oară am venit la tine ca să-ți împărtășesc ceva, dar a ieșit altceva. Și nu chiar ceea ce am vrut eu să-ți spun. Tim, îți aduci aminte când ai învățat să conduci, ce probleme am avut?
Ți-am scris două cuvinte pe un bilețel și ți l-am pus sub pernă în speranța că îl vei citi. Îmi făcusem datoria de părinte și îmi exprimasem atunci dragostea față de fiul meu.

În final după o scurtă conversație, m-am uitat la el și i-am spus:
Ce vreau ca tu să știi, este că și eu și mama ta te iubim.
S-a uitat la mine și a zis: Mulțumesc, tată. Adică...?
Da, ăăă... amândoi nu știm să o exprimăm suficient... am zis eu.
Mulțumesc. Știu că și tu și mama mă iubiți și asta înseamnă mult pentru mine.

M-am întors și am ieșit pe ușă. În timp ce coboram scările, mă gândeam: Nu pot să cred. Am fost de două ori sus, știam ce am să-i spun, și totuși îmi iese altceva...
M-am hotărât să mă mai duc încă o dată sus și să-i spun lui Tim exact ceea ce simțeam. Ceea ce merita și el. Trebuia să audă acest lucru direct de la mine. Nu-mi pasă că are un metru și optzeci. Așa că iată-mă înapoi la ușa lui, ciocănind.
Așteaptă un minut! Nu-mi spune cine e! Nu cumva ești tata?
I-am spus: De unde ai știut?
El mi-a răspuns: Doar te cunosc de când ai devenit tată!
Fiule, poți să-mi acorzi o secundă?
Știi doar că atunci când e vorba doar de o secundă am timp. Hai, intră. Presupun că nu mi-ai spus ce voiai să-mi spui.
Pe asta cum ai știut-o?
Te știu de când eram în scutece.
Ei bine Tim, uite care e treaba. Vreau doar să-ți spun ce mult însemni pentru mine. Nu ceea ce faci tu sau ce ai făcut prin oraș cu prietenii tăi, ci tu ca om. Te iubescc și am vrut doar să știi că te iubesc. Și habar n-am de ce ți-am ascuns acest lucru până acum.
S-a uitat la mine și a zis: Ei, tată, știu că mă iubești și este un lucru special faptul că aud aceste cuvinte. Îți mulțumesc atât pentru asta cât și pentru intenția de a mi-o spune.
În timp ce mă îndreptam spre ușă, m-a întrebat: Hei, tată. Ai un minut liber?
În acel moment, m-am gândit: O Doamne, ce o vrea să îmi mai spună?
Da, întotdeauna dacă e vorba doar de  un minut. Nu știu de unde au copiii chestia asta dar știu sigur că nu de la părinții lor!!!
Tată, vreau să te întreb un singur lucru.
Și care ar fi acela?
M-a privit și mi-a zis: Tată, tu ai fost la vreun seminar sau chestii de alea...???
Îmi spun în gând: Ah, nu... ca orice tânăr de 18 ani, m-a prins... I-am răspuns: Citeam doar o carte în care se spune cât este de important să le zici copiilor tăi ce simți cu adevărat pentru ei..
Bine, tată, mulțumesc pentru osteneală. Vorbim mai târziu.

Cred că ceea ce m-a învățat Tim, mai mult decât orice în noaptea aceea, este că singurul mod prin care îți poți da seama care este înțelesul și scopul dragostei este să fii dispus să plătești prețul respectiv. Adică trebuie să-ți asumi riscul și să spui ceea ce simți.

... The words that set you free"

                                      - Gene Bedley-

Despre cum vorbim... iarăși, iarăși despre asta

   Cineva a pomenit astăzi când s-a insiunuat într-o conversație din astea de care facem noi pe aici, p.n.v., cuvântul "compătimit(-iți)"... Instantaneu, am simțit cum încep să compătimesc acea persoană - evident, nici nu știu cine e... Dar sincer, cu spontaneitatea și vitalitatea pe care ți le sugerează un vocativ: Compătimiți, compătimiți...! Nu știu cine e omul dar asta îmi inspiră el, să îl compătimesc... :)

O să înțelegem vreodată că toate cuvintele noastre suntem noi? O să înțelegem că cine folosește un cuvânt, se folosește pe sine?  - Cuvintele cresc din carnea noastră. Și ne descheiem la fluturi când vorbim, eliberându-le.
 - Pricepem oare că aceste cuvințele ale noastre ne-or părea din grabă inofensive și, când colo, au cea mai firească putere din lume: putere de viață și de moarte asupra noastră. Puterea să ne servească sau să ne trădeze, după firea fiecăruia atunci când le grădinărim.

Încă o dată, încă o dată și încă o dată cred, ca și Confucius, că cine are cheia limbajului e stăpânul aceastei planete.

... Eh, în fine, cui îi pasă de această planetă? Cine se stăpânește pe sine e la adăpost oricum...
Iar asta e foarte greu pentru cine are grijă doar să (se) dejecteze articulând.
Asta e foarte ușor pentru cine are grijă să ofere vorbind.Să se ofere.Pe sine.Întreg.Viu. Again and again, and again...

... Rămân la această părere: e foarte ușor!

Timp de baladă!

  
Pe masa judecătorilor de la Tribunalul Dolj a ajuns și se odihnește un dosar cel putin inspirațional: hai să povestim că, în mare, doi băieți din Oltenia mi ți-l omoară pe al treilea, vâlcean și care lucra la o stână... o stână de pe la Teslui...

... și să mai spună cineva că nu-s oltenii fruntea! Iote, și la producția de balade suntem primii. Cel mai tare e că după ce formulăm rechizitoriul cu trimiterea în judecată a urmăriților penal, sic! (omor deosebit de grav prin lovirea victimei cu ciomagul - nu glumim, chiar așa scrie acolo - pentru bani, firește...)  ne străduim și la soluționatrea dosarului...

P.S. ... procurorii, înduplecați de fantezia ușor clișeistă a străbunilor au mers la sigur, numind dosarul chiar Miorița. Să vii la serviciu ca să pronunți sentințe/ să administrezi probe/ să împarți citații în dosarul Miorița, mmmmmm.... Pentru Meșterul Manole se înscrie cineva? Hai vă rog, începe licitația aia o dată?