După-amiaza unui faun

Sfat,

Nu încercați să prezentați o piesă - care întâmplător este recunoscută ca regina convențiilor din teatru - într-un spațiu neconvențional. O puteți face desigur, dar riscați să nu se nască nici un canal, nici un canaletto de transmisie spre public... Și să vă mai bucurați o dată în plus de povestea cu rățușca urâtă...

Cam asta e... cu spectacolul meu de aseară. A veni cu ceva cu totul diferit de ceea ce lumea se așteaptă să vadă într-un loc obișnuit cu mine într-un alt gen de spectacol, un gen care servește mult mai cochet și mai bine și actorul și publicul, e o dovadă de mare prostie - pe care mi-o asum completamente - înseamnă a vrea să-i convingi pe ei să compare mere cu mandarine... Înseamnă a căuta un vinovat atunci când de vină nu e nimeni. Și tocmai de-asta scriu astăzi ceea ce scriu... (Mai există și amănuntul că oamenii nu pot trece peste propriile lor neputințe ori bariere și frici atunci când se uită la tine... și nu poți face nimic chiar dacă te dai peste cap, ca să îi schimbi... doar ei se pot schimba, dacă vor sau își doresc... dar ăsta e doar un amănunt și repet, nu e nimeni, dar NIMENI vinovat...)

Deci, din motive misterioase - printre care ceee ce am scris mai sus intră doar ca o mică parte - spectacolul a ieșit prost, iar eu sunt mândră de asta. Aseară am avut un copil autist pe care îl iubesc, pentru că mamă îi sunt tot eu și nu vecina de la balcon...

Poate, desigur!, poate am jucat prost! Sunt seri în care din motive necunoscute, din neant, din aer... joci prost. Posibil, căci nu am găsit nici un cunoscut care, văzându-mă din față, să îmi explice clar cum stătea treaba. Singurul lucru limpede deocamdată sunt doar rândurile mele de azi... A, ba da, a fost un prieten care a spus cam așa: "Băi, nu te supăra, ăsta e rol de Olga Tudorache... Nu l-ar juca mai bine ca tine - pentru că personajul ăsta nu poate fi jucat mai bine - dar ea e Olga Tudorache!!!!"

Concluzia e doar că  prietenul detestă acest text pe care eu îl iubesc, și asta e foarte clar, altfel o asemenea glumiță n-ar încăpea în propoziție...
Și, apropos, tocmai de asta spectacolul meu va continua. Căci voi continua să joc acest personaj până cad sub masă, până când granița dintre mine și mainstream va deveni irelevantă, până dincolo de mine, de Winnie și de Olga...

Le mulțumesc oamenilor care au fost ieri acolo pentru că ei m-au ajutat să rup în mine încă o barieră!...

Adevar a la Palice

Trecutul e OK and we are very pleased with it.

Prezenul, prezentul care suntem, continuul... ei, ăsta ne cam ridică probleme...

Scrisoare către Rudolf rozaliul

Îi iubesc pe oamenii pe care îmi face plăcere să-i contrazic. Și mai puțin pe cei cu care mi-e lehamite să mă încontrez - motiv pentru care îi uit confortabil... Cam atâta am eu de spus la capătul anului crizei. Urmează unul cu sfârșitul lumii pe final, deci eu vă doresc Sărbători fericite! Clar, va fi bine.

Cine mă cunoaște știe că îmi lipsesc resurse bunicele de cinism (și asta la un moment dat devine motivant). Deci, eu chiar vorbeam serios...
Numai bine!

http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/despre-iubirile-fericite

Iartă-mă...

Iartă-mă, Doamne,
că-ți hulesc pâinea...
Dar orice pită
e o gură fără cuvânt.
Nu te mai pot vedea
de atâta fum
în care pâini se coc!
De ce nu ne-ai dat
altceva-n loc?
De pidă, raza de soare,
pe ea s-o ronțăi blând;
iar cine-și doarme ziua
să rămâie flămând.
Stăpâne,
mi-i gura pecetluită
c-o pâine.

Grigore Vieru

Eu...

Îmi doresc să-mi spună cineva: "Ești cea mai frumoasă femeie din lume"... și eu să-i spun: "Pentru că ai cunoscut... câte? 2, 3 ?" și el să-mi spună: "Ești cea mai frumoasă femeie din lume... Tot restul sunt poveri!"
Nimeni nu mi-a spus până acum: "Te iubesc pentru că ești ușoară"
Poate ... pentru... ... Poate... pentru că nu sunt?...........

Dar asta înseamnă să fii femeie! Să fii ușoară! Asta înseamnă... restul sunt minciuni.
Îmi doresc să fiu cea mai ușoară femeie din lume!

... ca pâinea, ca iarba, ca pomii și corăbiile albe cu pânze în zile frumoase... fără gravitație
ca o bărcuță de hârtie nescrisă... mereu nescrisă...
Cum e să nu știi nimic?
De fapt asta e: nu știu nimic... nu știu nimic, de fapt...

așa de ușoară că, dacă m-aș sui cu tălpile pe umerii tăi, ai crede doar că respiri...

Deci? O să pot?....... Spune-mi că pot... Te rog! Spune-mi...

"Măsură pentru măsură", anul al treilea

"Măsură pentru măsură" e una din cele 4-5 piese ale lui Shakespeare în care toată lumea exagerează: orișicare personaj se ia la întrecere cu vecinul lui fie în ordinea viciului, fie în cea a virtuții; desenul caracterelor este însă atât de fin, încât fiecare personaj e obligat, datorită mândriei lui de a persevera, să parcurgă paradoxal distanța care separă cele două opuse. (Nu sunt sigură, dar cred că Shakespeare e primul care începe să forțeze limite aparent stabile și aruncă în aer contrariile -blowing the opposites... )

Pe scurt, într-un oraș imaginar numit Viena, ducele pleacă lăsându-și vărul locțiitor. Înarmat cu prerogative, înlocuitorul înăsprește legea împotriva prostituției, cu toate că tipul "mănîncă și el pe ascuns oiță vinerea". Prima lui victimă e Claudio, acuzat că și-a lăsat iubita însărcinată, adică "a umplut o sticlă cu furtunul" - da, așa vorbește Shakespeare, întotdeauna mi-a plăcut băiatu' ăsta! Să pui pe tapet chestinuea "fornication under consent of the king", veche de câțiva ani doar,  la curtea Elisabetei, e o manevră demnă de un scriitor tare!
Mai departe, citiți textul, nu despre asta e vorba acum... Să spunem însă că, faptul că toți o ia pe arătură în piesa asta e o calitate care face textul ușor și cu succes de pus în scenă. Și o califică în ochii unui tip ca Silviu Purcărete - care se topește din picioare când dă peste o scriitură cu tușe tari - pentru un spectacol la care se înhamă cu drag...

Da, mi-a plăcut. E un spectacol vechi de trei ani, nu mai țin minte de câte ori l-am văzut, de multe... Unul din cele câteva foarte bune la Craiova.
Deși pretind că nu mă omor, trebuie să recunosc - ca oricare om care îi vede spectacolele - că Purcărete are savoir faire, probabil din naștere:

1) Legea aspră impusă de textul piesei, dă la acest regizor un univers concentraționar  rezolvat scenografic ca la mama lui: pereți modulari care compartimentează scena și impun un spațiu "subiectiv" de joc, dar dau și cadență în succesiunea de momente dramatice;
2) Momente de teatru obținute din efecte de perspectivă corespunzătoare trompe d'oeil din pictura lui Veronese: am apreciat o scenă în care "minutul" dramatic  era împărțit pe trei planuri de joc - până în fundul scenei... trei!!!!
3) Accesorizare de sunete, nu muzică,  ci sunete, unele de-a dreptul copilărești, din sirena unei jucării de sub pomul de crăciun de exemplu, dar care gândite pe momentul cu pricina, au o intensitate de îngheți în scaun;
4) Casting reușit, poate datorat chibzuinței sale de regizor milimetric care distribuie într-un rol "un actor și trei sferturi, dacă de așa ceva am eu nevoie!"-  cred că  l-am auzit spunând odată asta...

Ce să spun, actorii au jucat ca unși, poate fiindcă e totuși un spectacol rulat de câțiva anișori...

... P.S. da, mi-am amintit, de fapt astăseară e a doua oară când îl văd, prima atunci, la premieră. Cred că mai merg...
A, felicitări oamenilor de la tehnic, coordonarea a fost brici!