Vrejul de fasole, Jack...

Și acum?
Sunt o emoție coaptă, sângerie, rotundă ca o roată care se macină pe sine, roata care roade carne.
până când...
până când o spiță se va agăța iar și necesar într-o venă nouă plină de sens, o arteră, o scânteie, o nouă întâlnire care să-mi indice sensurile noi, o bornă.

Poți tu să te fi schimbat atât de mult încât să-mi arăți mie o nouă eu? tu care ai fost răspicat și mereu necesitatea mea... poți tu?
dacă nu tu, atunci cine?

Evident

  În limba română, cuvintele știu și iubesc au aceeași formă la singular persoana I și plural persoana a III-a. probabil că e evidentă legătura dintre toți și toate. doar că suntem prea grăbiți...

Tectonice

  Now when the thrill is gone... Nu cred în mișcările de stradă. Mi-ar plăcea să spun că n-am crezut niciodată. Și poate e chiar așa. Căci am crezut până când, în '89 (abia intrasem la liceu) tremuram în fața ușii, doar doar o prind deschisă și fug în stradă. Tata stătea și o păzea, lasă-mă să trec, lasă-mă nu auzi, stai zice, o să mori, nu te las, mai bine stai înăuntru și trăiești, trăiește și vezi ce urmează, atunci o să știi ce se întâmplă de fapt, l-am urât.
Da, pentru că e mai ușor să mori, după cum e mai ușor să nu știi...

Dacă eram în Japonia, tata m-ar fi lăsat și aș fi murit... Acolo nu sunt multe de aflat.
Suntem scălâmbi și proști și plini de mândrie de sine, de acuze pentru cei din față, de resentimente și revendicări, în timp ce acasă, propriul veceu stă plin și pute, în timp ce pe stradă avem copii mâncați de câini pentru că nu avem grijă nici de copii, nici de câini, avem grijă doar a urla unii la alții pentru scama din ochii celuilalt. Și suntem pitorești și naivi, poți privi o sută de ani o țară ca asta, că nu e netedă, nu te plictisești. O sută de ani e mult. Mă doare să știu că o lecție, care e simplă în fond, lecția umilinței poate aștepta atât de mult după un student prost, un repetent, ca să fie decorticată, și da, ÎNVĂȚATĂ for God sake!!!!!
Acuma știu că tata m-a pedepsit ca să-mi învăț lecția.

altfel, nu trece, nu...

P.S. ...și mi-ar plăcea ca peste o sută de ani, cineva să spargă o bancă de celule stem, să le parcurgă ADN-ul și să spună: ce prostănaci oameni au  trăit aici acum o sută de ani. Ar fi dovada că lecția a fost învățată în sfârșit.

 E un anumit fel de adînc, un anumit fel de nerăbdare. E ca și cum aș înghiți zilnic câte o bulă pe care scrie TIMP și care se dezvoltă în mine la dimensiuni impresionante, precum ciuperca atomică. Și mă face să văd de acolo, din spatele hubloului totul în 3D. Ce să zic, ochii dinăuntru sunt mereu uimiți. Și e destul de presantă, ca să-mi mai lase spațiu pentru compromisuri.

Uneori tremur de parcă o lună plină și o lentilă s-au decis să aibă puls la mine în stomac. Asta e dragoste sau sarcină cosmică?

Probabil, un om se îndrăgostește cel mai tare de cine reprezintă cea mai mare cantitate de mister din spatele cărnii sale: jumătatea lui.
practic, ne îndrăgostim de o întrebare, cea mai importantă...

dar, iubirea se instalează abia dacă răspunsul azuriu pe care-l găsim ne convine vreme îndelungată. sau ne e necesar.
iubim răspunsul, nu soluția. o soluție înseamnă implicit o decizie, o concretizare practică. n-ai cum să "iubești" ceva ce faci în mod conștient, poți eventual să "agreezi" (- unde mai pui că o soluție nu e întotdeauna cea mai inspirată, în plus, e perisabilă).
iubirea și răspunsul se află în spatele conștientului, în lumea magnifică de acolo...
cred despre mine că sunt un om norocos

Neted

 Mi-amintesc, era demult, aproape singură pe o plajă pustie, înotasem toată ziua și mama s-a apropiat să mă șteargă cu prosopul, să mergem, apunea soarele, m-a controlat, aveam umerii arși, mă prăjise soarele și marea în echipă, erau două plăgi urâte și usturau ca și cum usturimea veghea locul din care cineva smulsese două aripi, le râcâise și le scosese.
Totul, dar absolut totul, plaja, pomii, trenulețele și hotelul alunecau peste mine, pe lângă mine, prin urechi, printre măsele și limbă, valul mă trimisese înainte, prelungeam valul lângă hotel, eram nisip, eram plaja, aveam un ritm anume și un păcănit în fundul ochiului,  nu trist, nu vesel, egal și neted, de forma unei lingurițe, era demult...

geometrie în spațiu,

tu nu ești singur pentru că dragostea ne cunoaște pe amândoi