10 septembrie
Aseară m-a sunat prietena mea. M-a întrebat ce mai fac. Am întrebat-o ce mai face ea. Stătea în balcon, mi-a spus...
Mi-a povestit, mama ei, 90 de ani, șase luni după accidentul cerebral, are mintea unei fetițe în clasa întâi... uneori n-are deloc... pierde sensul cuvintelor, șirul... - asta știam. A întrebat-o: Ce faci, mamă? Vrei să bei apă?, i-a răspuns: Fac bine. Mă retrag.
... Pare important.
... Felul în care un om piaptănă lumina după-amiaza în balcon, felul cum acul unei întâmplări de o zi coase în ochiul lui o mică broderie și umbra coborând spre dreapta a plopilor de la marginea străzii perpendiculare pe strada ta e uneori tot ce poți aduce nou pe lumea asta și dincolo de ea.
Uneori, atâta trebuie să fie de ajuns. Și te mulțumești.
...Uneori.
Luni merg la București.
sâmbătă, 10 septembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
frumos!
Trimiteți un comentariu