Un băiat din lumea de dincolo e adus în casă. Aici suntem noi. Apare, dar știm că l-au trimis tocmai pentru a-l lua înapoi la momentul hotărît ca să fie ars. Ca să se știe că nimic nu durează după moarte, ca un consemn, ca o somație. E hotărât, iar voi trebuie să aflați odată asta, ni se comunică... Și toată fierberea noastră din acele zile pe care le petrecem în continuare în această casă îngrijită, cu pardosele și scară de lemn în culoare deschisă, luminos lăcuit; cu un poster mare pe peretele din fața acestei scări... Mai e și zvonul că acest zdrențăros va reuși să ascundă ceva în buzunarul cuiva dintre noi, să creeze confuzia necesară ca oricare din noi să fim luați astfel în locul lui. Mie nu mi-e frică. Nici de el, nici de situație, dar nici nu mi-e simpatic ce se petrece, nu-mi e simpatic nici el. Are ceva urât în privire. Dar are privire? E mai degrabă zombie. Și are o culoare a hainelor gălbui pământie, ca și el. Ar putea ușor să strecoare unul din potloagele lui în buzunarul meu.
Mă tot întreb de ce l-au adus... De ce tocmai pe ăsta, de ce doar ca să ni-l arate și pe urmă să-l ia înapoi? De ce nu suntem toți acolo, dacă ar fi adevărată teoria asta, că nu există nimic după? Pentru că aici toți suntem spirite și totuși nu suntem defel morți de tot. Ce-i cu toată confuzia asta semănată printre noi?
...Dimineața a trecut fără incidente. Cel care se pregătește să fie transformat în praf sau în pulbere pleacă acum escortat de câțiva trimiși după el. L-am întâlnit pe scară câteva minute. Cobora. Am vorbit, părea sigur pe el și pământiu. Detașat. Îi zâmbesc. Pleacă fără urme.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu