Vise, 2 septembrie, Craiova

Port vina a ceva, așa că regele m-a condamnat la o pedeapsă...
Îi însoțesc pe părinții mei, nobili, pe un câmp din ce în ce mai plin cu hățișuri, tufe de pădure care se îndesesc. Apoi începe pădurea, noi intrăm. Aburi ies din pământ, cețuri... Tata e un nobil, asta am spus deja, cap încoronat, asta încă nu am spus... E pe moarte. Cu toate astea, încă mai călărește un cal frumos. Fiecare cred că suntem călare. Eu port cu mine vina de a-l fi otrăvit din greșeală. Îl privesc cum e din ce în ce mai slab, mai obosit. Horcăie. Sunt foarte empatică, îl iubesc și simt cum sufletul lui ușurel iese din trup, cum tata suferă, se zbate, tușește. Mama îl ține strâns, eu îi iau capul în brațe, îl sărut, toată dragostea mea îmi iese prin ochi și prin piele, plâng și transpir, urlu, plâng în hohote. Tata plânge și e mai împuținat acum, se pierde... Plânge mama. Doare sufletul meu. Parcă iese din mine odată cu al lui, așa de bine îl simt. Doamne, îl iubesc...
Mă trezesc... Și mă gândesc cum să scriu asta.
Vis spre dimineață. Adorm și deschid ochii într-o lume misterioasă, magică, de cunoaștere, lumea unei camere în care sunt și-mi aparține în totalitate, căci locuiesc acolo. Suntem mai mulți, rude ale mele, poate și tata, poate și el - Ș., iar eu tot deschid, înainte să plec la școală, niște cărți, dicționare, enciclopedii de unde ies niște idei și cunoștințe care se continuă dintr-o carte în alta pe anumite, doar pe anumite pasaje. Treaba e că le las deschise - pe unele le las deschise chiar pe treptele scării - cu gând să continui astfel după ce mă întorc de la școală. Iar neglijența asta s-ar putea să-i coste pe ei, cei care fac împreună cu mine munca asta de scriere continuată și de cercetare, pe ei, cei din casă. Pentru că uneori, trece pe acolo în inspecție, cineva, o femeie, femeia de serviciu sau alta, nu e bine să le găsească deschise, facem o muncă subtilă, e cazul s-o ferim de ochii celei care are în proprietate blocul...
Plec. Ca de obicei, înainte să vină trenul în gara aceea ca o casă de turtă-dulce cu soare deasupra, completez un formular lângă care e o scrisoare galben maronie ca pergamentul cu o hartă desenată pe ea, un plic alb obișnuit, mai mic, plus niște date cu care trebuie să completez corect acel formular ca să îl depun undeva. Pentru asta, trebuie să trimit întregul pachet înghesuit în plicul mic, așa că e cazul să ajung urgent la cutia de scrisori pe care poștașul o golește de fiecare dată cu cinci minute înainte să vină trenul. În timp util - răstimpul pe care le-am strâns pe toate, tot maldărul de hârtii laolată, fără să mă grăbesc, a și venit trenul. Știu că acum nu-mi mai rămâne vreme și pentru completarea formularului, pe urmă să le mai și asamblez, trenul stă un minut jumătate, țâșnesc înăuntru... Bine, dar scrisoarea? Socotesc, azi e vineri, mai târziu se închide serviciul de poștă curierat. Lasă, zic, poate o expediez mai încolo când trenul va opri într-o gară cât de mică, bine măcar că am reușit să le strâng pe toate fără să uit ceva pe măsuța cu umbrelă de pe peron. Trenul pleacă. Înăuntru, spațiu S.F.: o uriașă încăpere cât coca unei aeronave în care diverși sportivi se antrenează în întreceri bizare. Cel care coordonează centrul e un fel de eminență cenușie, sau doar face pe misteriosul, Malcom McDowell. Știu că e el pentru că se pomenește cu mine și mă trezesc brusc în fața lui, în timp ce stă și privește pe un monitor activitatea sălii de sport fantastic de mari. Dă indicații sumare pe ton minor unor tipi aflați la dispoziția lui. Fetițo, te-ai rătăcit, face cu blândețe la mine. Iau între timp aminte la aspectul camerei, la detalii, la figura lui și în general, trag de timp fără să se vadă. Mă conduce spre terenul aflat sub o cupolă transparentă, sticloasă, în care unii se antrenează lovind cu piciorul niște mingi, nu mingi, ci bucăți de cocă scoasă de curând din cuptor și coaptă în formă de inele de kurtos colacs cam de 70 de centimetri fiecare, în diametru. Cum dădea unul cu piciorul în ea, roata asta se scorojea și trebuia să caute să lovescă o alta, nu prea mă prind pentru ce anume se antrenau astfel.
Mă trezesc