Vis, 17 februarie

Vis către dimineață, înainte să sune ceasul...
La Carpen... sunt o serie de sesiuni de comunicări pentru noi, cei tineri, înainte să luăm definitiv vacanță, înainte de finalul clasei a 12-a. E atmosfera aia americană din Summer of sixty nine a lui Bryan Adams, forfota de final de colegiu din mințile noastre nerăbdătoare, din stomac, emoțiile, fluturii... El e acolo ca să susțină în fața noastră niște cursuri sau așa ceva, un fel de îndrumător discret ce nu prea se amestecă între noi, bobocii, e adesea în compania unuia de vârsta lui, tot un fel de profesor. Eu sunt îndrăgostită de el (ca de obicei) dar el caută să mă evite. Se apropie momentul plecării lor, ei doi fumează înainte de asta în sala cu coloane a casei de la Carpen, el pare să cadă vag de acord ca eu să-i aduc o pernă din camera de vară, ca să se întindă pe ea, dau buzna în cameră, acolo e vraiște - mama (bunică-mea, Sanda) începuse curățenia de vară - nu găsesc pernele la locul lor, dau din colț în colț de nervi, ochesc totuși câteva fețe dintr-un material cusut cu fir metalic argintiu, cu broderie, dar pernele sau fulgii nicăieri, să le fi luat ea ca să le spele? În fine, în timp ce mă căznesc să umplu o pernă o zăresc pe cea mare, cu față de in alb aruncată pe șezlong, gata zvântată, o înșfac și dau fuga în sală. Acolo, nimeni. Doar niște voci care se îndepărtau coborînd scara, Doamne, au terminat așa de repede?!! O iau bezmetică pe scări în jos, el și gașca lui cea mică și discretă mai zăboveau încă puțin în fața porții, înainte să se suie în dacia care-i aștepta pe drumul prăfuit de țară. Se așezaseră încă la o țigară scurtă. Cine știe când îl mai văd de acum...? Mă uit la el. Îi zâmbesc. Mă apropii, nu știu de unde-mi vine curajul, îi cuprind fața în palme și îi mângâi buzele lui subțiri și tare dragi cu dosul degetelor mari. Îl sărut. Nu îmi pasă că se uită mama, nici mama Mira, nici colegii, nu îmi mai pasă de nimeni. Are niște picioare lungane și subțiri îmbrăcate în ceva ca o pieliță neagră, poate că are pantaloni de piele fină. Mă privește cu drag, așa, contemplativ cum face el înainte să plece. Pare să se ascundă în continuare în sufletul lui, dar parcă e totuși deschis la ce îi fac, primește sărutul; și mângăierea. Dar se ferește să îmi arate, să îmi răspundă. Nu contează, îmi e drag oricum. Mă trezesc.
Înainte de asta am mai visat ceva, o tipă foarte subțire și de gașcă, bronzată, frumoasă. Ne invită în timpul liber să se răsfățăm în sauna ei și la solar, are acolo, în cabana unde suntem un mini-spa. Alături, niște muzicieni la lucru în sufragerie, compun, creează, etc, unul din ei e prietenul femeii. Tot locul e mișto și boem, ca și sătucul în care ne aflăm - o mică stațiune de munte, cu vile mici în construcție, cu bârne albe de brad depozitate în curțile lor pentru lucrările de acoperiș, mansarde...