duminică, 12 iunie 2011

Spectacolul meu de miercuri s-a așezat mai bine și cu spor pe 22 iunie






Same time, same place peste fix o săptămână... Motive administrative.
Mă bucur să veniți!

joi, 9 iunie 2011

Pe 15 iunie, miercuri, ora 21 joc în București la Grill Pub






Adresa completă este Splaiul Independentei, nr.296 A (în Regie)

Care vă (re)găsiți pe acolo, vă aștept cu drag! :)


miercuri, 1 iunie 2011

"Totul e bine când se sfârșește cu bine" sau sfârșit de stagiune la Craiova (slavă cerului, au vacanță...)


Premieră târzie la Craiova cu ultimul spectacol pus în scenă în această stagiune: Tim Carrol - "Totul e bine când se sfârșește cu bine " după - bineînțeles - Shakespeare...
Încep ca o rea cu chestia asta care o să-l doară sigur când o va citi peste ani și ani (nu râdeți, era o glumă...):

Acest produs se ratează de la fix primul minut și din pricina sigurului motiv care ar ademeni vreo ființă care pleacă de acasă și are (proasta) inspirație să se proptească la teatru într-un spectacol: spectaculosul... sau lipsa lui tocmai unde ar fi mai nimerit ca el să existe: pe scena unui teatru, în decoruri, în costume. E adevărat că economia de mijloace numită minimalism câștigă teren și, pînă la un punct, sunt de acord cu rigorile lui (nu am chef să țin acum un curs pe subiect). Dar nimic pe lumea asta nu pedepsește strălucirea... de ce ar face-o tocmai scena?; așa că nu înteleg de ce domnul Tim Carrol își oferă un spectacol complet nespectaculos și la fel de lipsit de șarm ca o margaretă fără petale sau ca taurul Fredinand fără maragaretă...

Decorul e format din module care, fiind create din materiale ușoare gen lemn de brad - pentru a putea fi manevrate rapid la schimbările de scene, au proprietatea de a oferi insecuritate actorului - care nu are încotro și trebuie să le escaladeze, dragul de el. Motiv de ezitări și de timp extra pentru a calcula bine unde își înfige pasul... cu alte cuvinte se află pe câmp de bătaie mai ceva ca supușii regelui din piesă plecați la război în Italia... (pentru că, pricepeți, e nasol să cazi pe scenă în timpul reprezenației, dacă mai pici și de la înălțime, wow!...)
Schimbările de scene sunt anunțate atât prin heblu cât și prin fredonarea unui limerick din dreptul celui de-al doilea pantalon de către un membru al distribuției, apoi de către toți... pentru această afacere a fost chemat la Craiova domnul Iosif Herțea, cunoscut muzicolog, și foarte bine că l-au chemat pentru că e singurul mod în care muzica se face auzită în acest spectacol, prin gura actorilor și doar în scurt-circuitul vreunui interludiu... înțeleg că dacă el nu venea, muzica ar fi lipsit cu desăvîrșire!
Să mai spun ceva și despre lumină? - seacă, aproape mereu o lungă lumină de zi.

Costumele se prezintă în felul următor: peste o bază neutră (în cazul de față alb - care în teatru nu e deloc neutru, albul este culoarea tragediei! Dar noi avem în față o comedie, așa că nu mai înțeleg nimic... decât că poate regizorul a încercat să ofere cu ultimele sale zbateri o oareșcare scânteiere pe-acoloșa) se așează un voal petrecut șugubăț după umerii actorului; fiecare actor poartă o singură culoare și un singur drapaj care îi definește personajul. În sistemul minimalist, un actor poate întruchipa mai multe personaje, iar în convenția de față, el nu trebuie decât să-și schimbe drapajul (nu și culoarea) doar petrecându-și voalul de după mijloc ori în alt mod, mă-nțelegeți... Mda, nu poți uita ușor așa ceva de vreme ce, prin anul întîi de facultate ăsta era singurul fel în care puteai avea grijă de personajul pe care ți-l dădea doamna profesoară să-l joci. Buuun, deci:

la modalități studențești de rezolvare, obținem în toată frumusețea lui un ditai spectacol studențesc. Tim Carrol are meteahna asta, el a mai semnat la Craiova un spectacol "Odyseia" în exact acest mod, dar acolo lucrurile astea mergeau ca unse (pentru că domnia sa juca pe o singură carte care funcțioanează întotdeauna la teatru: improvizația, mă rog, o să vorbim altă dată de Odyseia...). Sigura explicație care mă înspăimîntă încă de astăzi e că domnu director n-are bani sau nu-i găsește.

Așa, deci ne mai rămîn două picioare de pod pe care se sprijină această premieră (astă seară deja la al doilea spectacol) și strălucirea ei vătămată:
Textul
plot: Într-o Franță fictivă, o fată vitează și chiar fecioară: "acesta mi-e avutul, să spun că-s o simplă fată" câștigă prin fapte curajoase simpatia regelui și mîna alesului ei - pe care regele i-o acordă, dar pe care el, cam filfizon i-o refuză din superficialitate și orgoliu. Acest Bertram, conte de Rossillon se pune așa de rău contra, că pleacă la război în noaptea nunții fără măcar s-o pupe: "Doar străinii și dușmanii se despart fără măcar un sărut" și-o trimite la mă-sa (mama lui, care o iubește și pe ea la fel de mult ca pe el, poate mai... ea ghicise de pe vremea când fata era în casa dumneaei că-l iubește pe fi-su: "Îl iubești, mărturisește/ Obrajii tăi oricum și-o spun unul altuia"). Asta mică, cam nebună așa, se duce doar o țîră pe la mumă-sa pi'n bătătură (așa văd eu din sală ce-o fi fost pe scena aia) doar cât să-și dea repede ochii peste cap și să leșine pe-acolo ca să aibă doamna de Rosillon de ce s-o ogoiască blînd pe copilă: "De iei asupra ta durerea toată/ Ai luat și jumătatea mea" apoi se adună de pe jos și se cară în Italia după el, chipurile în pelerinaj... În paralel cu necazurile ei e războiul dus de compatrioții lui Rossillon, care îi ridică pe unii și îi scade pe alții: "Prea mândre ne-ar fi virtuțile dacă nu le-ar zdruncina scăderile" (mda, Shakespeare...) printre ei aflîndu-se și omul lui Rossilon care suferă comic o crîncenă dezonoare, nici o chestie, iese mai senin decât din brațele maică-si în scăldătoare: "În rușine trăiești cel mai simplu/ Te-au fraierit, fii fraier" (câta lipsă de orgoliu! ntz!remarcabil!). Printr-un joc al întîmplărilor și al qui pro quo-urilor, micuța ajunge să înfăptuiască imposibilul pe care fantasmagoricul ei bărbat îi promisese că n-o să-l poată ever - că doar e imposibil: să aibă un copil de la el și inelul lui pe deget... ca pe urmă, ea să-și dea iar ochii peste cap - de data asta din extaz - și să remarce:" Ce ciudați sunt bărbații! Folosesc atât de dulce ceva ce urăsc"... Apoi, să-i și arunce ăstuia adevărul în față, și nu oricum ci chiar cu martori, înapoi acasă - adică la Curtea Franței. Minunea din amor face ca el să plesnească de drag la așa descoperire, pasămite bărbații crapă din evidența inteligenței și nu din meșteșugul pasiunii, sau ăsta o fi punctul de vedere al lui Willliam (băi, Will ăsta, nu bărbatul lui Kate de acum o lună) și iac-așa "pare a fi bine când după mult amar, toate se potrivesc", adică toate bune...
Dar ca să guști textul trebuie să fii degustător de text, iar dintre degustătorii de text, și mai puțini găsești îndrăgostiți de Shakespeare... Prin urmare, în sală numai șoapte și suspine... toate mângăiate cu telefonul mobil din dotare, foșnind tastele, aprinzând diplayul, activînd soneria, ducându-se la baie, deranjînd tot rîndul, urmînd exemplul toți ceilalți sau aproape... Lipsea popcornul...

Actorii - fără excepție foarte buni în scenă, și astă seară și la premiera de acum o săptămînă, sau măcar funcționali. Și recunosc că trebuie să fii un fel de erou ca să te cațeri pe alea... Distribuția: http://www.tncms.ro/index.php?lang=ro&spectacol=144 (mai bine realizați asta, veți găsi acolo chiar și o imagine mare și trei mai mici din spectacol)

Așa că, dragilor, acest produs a contat la faza cu strălucirea (aferentă ar trebui să să tastez, dar mă abțin, se vede treaba că strălucirea a devenit dispensabilă precum ghicitoarea Strălucirea în raport cu relevanța cuantelor și anul 2012) numai pe text și pe actori. Bine că vine vacanța cu trenul din Franța!