miercuri, 29 ianuarie 2014



   n-am priceput niciodată ce-a vrut să zică deșteptul care a spus "vifornița bătrână".
ntz, are prea multă vlagă ca să fie și bătrână...
Vifornița e un tânăr războinic sârb, iar eu mă duc să fac o baie firebinte fiindcă pentru azi mi-a cam ajuns. ca în bancul cu singurică dar sătulă

marți, 28 ianuarie 2014


Ea: Știi cum e să te doară sânii de dorul cuiva? Ca și cum ți i-ar fi închis în pumni și nu le-ar mai fi dat drumul niciodată? Știi cum...? Ai trăit-o?
El: Nu... Da..

vineri, 24 ianuarie 2014

Iedul


 
   În anul când am omorât iedul era ca acum, frig și vânt. poate doar mai primăvară. ne jucasem. făceam podul și sărea peste mine, stătea ca un copil de capră și săream peste el. l-am ținut în brațe și m-am suit cu el în cameră la căldură. în curte la Carpen se făcuse noroi. m-am pitit lângă un maldăr de rufe și l-am strâns. tare. apoi mai tare. mă uimea dulceața lui, viața ușoară din el și egală. cred că a gemut, nu mai știu. și m-am uitat la el. era tot moale și tot dulce dar fără geamăt, fără suflet, fără nimic. am plâns. mult, nu mai știu. am înțeles așa, cu blândețe ce simplu se duce...
prima mea întânire cu asta...

joi, 23 ianuarie 2014



   azi am alergat, parcul era senin, aerul neted, pielea mi s-a limpezit, pești albaști și subțiri alunecau pe sub ea, azi nu m-aș fi supărat să-i fi privit cum pleacă, poarta era deschisă și pleiadele, pleiadele...

cred că vine iarna or something

miercuri, 22 ianuarie 2014


 
   Asfințit azi, în tren, cu lumina moale care se lipește de lucruri, ușoară ca sufletul când pleacă, iubește pomi, conturul ferestrei, câte o coamă de deal și parcă îți vine să plângi. departe, un incendiu sau soarele care arde roșu un ciob de sticlă...
Și deodată, zang! neonul din compartiment scâlciind momentul

marți, 21 ianuarie 2014

alt vis...



   vis în care sunt cu colegii de facultate în dormitor, fosta mea cameră, tocmai trecusem prin examenul de bac și absolvisem. dar ciudat, vorbim totuși despre flashuri mult mai vechi, din facultate - ultimele spectacole de an dinaintea licenței, ca și cum anii trecuseră instant, deh, ca în vise, suntem însuflețiți, mi-s dragi, așa străini cum sunt ei, cu lumile lor fiecare, totuși atât de calzi...
Rămân singură cu mama și îi povestesc însuflețită ceva ce se derulează chiar atunci la televizor, e o poveste încâlcită, foarte colorată cu multe salturi mortale și mers pe sârmă ori pe o platformă îngustă - o arhitectură ca un ac în vârful unui minaret care se întinde foarte sus deasupra unui oraș, iar povestea se conturează chiar în timp ce povestesc - căci sunt chiar eu pe vârful acului și am grijă să rămân în echilibru, știu că înaintea mea, cel despre care povesteam, căzuse.. mama, ca de obicei pricepe doar cum vrea ea și dezleagă totul pe dos.
...Acum merg cu mama în sanie, e iarnă bogată într-un oraș mic și plin de luminițe, e noapte, alergăm pe străzile ce ies din el și duc... undeva. îmi spun că îmi plăceau chiar mai mult cele din partea cealaltă a orașului și o țin în brațe strâns, cu drag... înțeleg într-o clipă cât de mult o iubesc pe ea, cu sufletul ei puțin speriat, puțin zăpăcit, atât de dulce că mă topesc în inima ei acolo, și sania alunecă singură, doar o împing ușor cu piciorul... mama își aduce aminte că am vrea să vizităm pe unchiul Ion (sau pe domnul Nica, nu îmi dau seama, dar acum când scriu, realizez că ei sunt acum dincolo, Dumnezeu să-i ierte) și care stă într-un apartament chiar pe aproape... facem stânga prin nămeți ca să ajungem. mă trezesc...