sâmbătă, 30 mai 2015

Vis, 30 mai

... Cu Fl.S. la el acasă. O bucătărie strâmtă, cochetă și el, care strânge resturile unei mici cine pe care mi-o servise. Îi expun însuflețită și pe larg un mister care mi se revelase, o taină din mitologie cu Afrodita care făcuse un anumit gest lui Ares sau altcuiva, și am o tălmăcire a mea despre asta, pornind de la o altă explicație a unui inițiat. F.S. pare să aibă cap de carton. El știe - și în continuare o ține pe a lui - că omul se trage din maimuță. Culmea, de câte ori își susține teza, capul îi devine un desen prelungit cu o ceafă groasă și tare, par făcute împreună din același bloc de piatră și acum seamănă cu un neanderthalian sau cu Barney Flintsone, de parcă aș vedea întreaga secvență la televizor. Mă enervează atât de tare el, îngustimea de spirit - unilateralitatea acestui omniscient și singur punct de vedere - că îmi vine să mă ridic și să plec. Sau să îl pocnesc peste cartonul cefei. Cred că asta și fac, plec...
Mă așteaptă urcatul unor scări la balul de absolvire a liceului (cred că asta e rezidual de aseară, când am vorbit pe fb. cu Didi despre cât de vărzos se pot îmbrăca fetele alea)... Și mai apoi, cerutul unor informații despre primăria din Iași, unei doamne acostate pe stradă. Se face că sunt acolo și vreau să vizitez, îi spun că aș lua trenul - un fel de tramvai local - două stații. Ea e o stimabilă, îmi explică foarte simpatic de ce turiștii și nefamiliarizații cu orașul aleg varianta trenului. Îmi prezintă povestind stațiile, după cum stai cu fața la... /sau dacă te așezi cu spatele la... (nu mai țin minte ce), și atunci, ele vin pe dreapta sau pe stânga, după caz. Mor de râs. Se pare că îi cer explicațiile, de fapt, pentru că vreau să ajung la o nuntă. Sau la aniversarea nunții părinților mei, pentru că o oficiaseră tot acolo. (Poate și asta e reziduală, ca o replică la un "pic" pe care l-am găsit aseară despre "no juice in the connection", pentru că așa am crezut mereu despre dragii de ei). Oricum, în vis sunt veselă și fericită, e soare afară... Apoi e seară, fac un ocol pe niște străzi din Craiova ca să mă liniștesc la minte în timpul unei petreceri. Atunci îmi amintesc de M.E., că ce bine ar fi să nu mă întâlnesc tocmai acum cu ea - fiindcă ea îmi zisese de zona asta cu magazinul de unde pot lua țigări. Se pare că pot micșora ocolul din doar câțiva pași mari de tot, pe care îi fac lungindu-mi picioarele din genuchi în așa hal, încât cuprind tot Pământul...

marți, 19 mai 2015

De-a-n boulea

  Așteptînd să-mi vină rândul în fața unui cabinet. Un tv deschis și două fîșnețe din Beverly Hills care vorbeau pe rupte... Genul acela de emisiune cu 'ce-au mai făcut fetele de bani gata', un chips cum se obișnuiește pe un anumit canal. Fetele, cam 18 ani, 20 cel mult, fără ocupație, smart, vioaie, spinning around. Cum n-ai ce face, te uiți. Discuția nu m-a aprins, a trebuit să treacă o noapte ca să-mi amintesc azi-dimineață, ca din întâmplare, cam ce croșetau ele două acolo. Una, blondă spunea ceva de Liberace, aialtă, cu ochii ei mari de păpușă de sticlă mirați, o întreabă cine e Liberace. Prima face și ea ochii mari, aproape întorși peste cap, cum, nu știi cine e Liberace????? You must google right now!... Abia azi dimineață mi-am adus aminte exact tonul pe care își vorbeau, mirarea absolută și lipsită de orice nuanțe a uneia că cealaltă nu știe, a celei de-a doua și mai și, cum de n-a auzit ea de Liberace asta, sinceritatea, naivitatea, absența totală a vreunui ton ce implică vreo subînțeleasă judecată de valoare (în genul; vai, cât de proastă ești, cum nu ai auzit, da' ce-ai făcut până acum, etc.)  E tipic american, mi-am zis azi-dimineață, tonul ăsta de supriză și atât, doar supriză, surpriză cuminte, serviabilă, cordială... Sau tipic unei anumite pături sociale, de oameni cu bani, pentru care timpul nu se grăbește, viața pare așezată molcom pe maluri zdravene între care unii, surprinși de surpriza întâlnirii cu universul celorlați pare că își spun: nu ai această informație, e ok, te afli într-un stadiu al evoluției tale în care nu ai probabil nevoie de ea, poate mai târziu o să ajungi singur la asta, dar uite, acum sunt aici și te pot lămuri eu dacă vrei... Mă gândeam așa, că numai minunații europeni pot eventual avea aerul că le știu pe toate, poate că te desființează pe loc, ignorantule, că n-ai auzit de ăsta, Liberace ăsta (apropos, habar n-am cine e Liberace, o să intru acum pe Google). Îmi imaginez cam cum ar suna o discuție ca asta în unele regiuni din România. Cum fa, n-ai auzit, tuta pământului, n-ai televizor acasă? Bă, îți umplu mecla de sînge, idiotule, cum n-ai auzit, mă, da' mă-ta ce-a păzit, or mă-ta a stat toată ziua cu cracii-n sus, n-a știut de tine, 'tu'ți gâții mă-tii... la școală n-ai fost? Fraierule!
Și asta-i tipic, tipic pentru oameni la care cunoașterea are preț de marfă proastă. Nu contează că valoarea informației ține de o cunaștere limitată pe care eu o am, ție îți poate lipsi, ce mai contează că tu știi să dezvolți teoria relativității pe cinci table cu creta, nu știi cine e Liberace ăsta și ești un prost!.. Și nervii, și indignarea că n-ai auzit. Și care vin din frică. Frica, groaza că într-o zi o să afli cum stă treaba și că o să mă depășești, fiindcă vei ști mai multe ca mine și-o să mă întreci. Pentru că, n-ai înțeles, noi suntem într-o competiție aicea, eu o să câștig un premiu înaintea ta, și mai mulți bani, și-o să am succes, nu vreau să ai și tu... Până la urmă, acea frică ce face parte din familia mai mare a afecțiunii numită frica de succes. Acea lipsă elementară de cunoaștere care te-ar putea lumina cu gândul că succesul și reușita sunt date naturale, e firesc să ai succes, așa cum e firesc să aibă și celălat, așa cum e firesc să suferi eșecuri, și cine a învățat cu adevărat lecția succesului știe că în orice moment poate să cadă de prost. Și nu îi pare rău. Vorbim de o elementară educație în ale vieții, de-o elementară viziune și de un popor atât de lipsit de ea și de zălud, încât își închipuie că trebuie să se ia la întrecere de-a 'cine știe mai multe'. Ca să ajungă unde? Și de ce?
Și apoi m-am gândit la toată povesta cu ArtSafari, la toate sterilele discuții din jurul și în paralel cu el, cu evenimentul. Și care e doar o ridicare la pătrat sau la cub a dialogului dintre cele două mimoze din Beverly Hills dar în varianta de pe Dîmbovița și de sub ea... Culmea, au avut de cârtit tocmai artiștii. Cum că alți artiști și-au luat inima-n dinți și și-au dorit să aibă succes cu adevărat. Și au expus, și au intrat pe la casele de licitații, și au cerut un preț pe prestație. Cum, tu care ești un pictor atât de prost, tu care ești o țață cu fasole în loc de creieri ai putut să expui, iar eu, eu care știu cine e Liberace... ei bine, eu nu mă cobor la așa ceva, dom'le!! Aici e lucru necurat, ai făcut tu ceva, nu e bine... Și pe urmă toată treaba asta cu arta dată la popor ca mărgăritarele în fața porcilor, vaaai, intolerabil!!!
Ei, domnilor, mai așteptați vreo 20 de ani, poate începem să ne situăm civilizat pe o anumită treaptă în evoluția stelară. Atunci, poate, veți expune.

luni, 18 mai 2015

Vis, 18 mai

Vis ca un sirop de vară... După ce adorm din nou către dimineață, sunt împreună c-o fată, nu mi-e grozav de simpatică, doar tolerabilă, ecoul cine știe cărei prietenii nu prea reușite din copilărie (sau doar ecoul propriului meu eu). Și chiar ne îndreptăm către o vacanță în zona copilăriei, apare blocul de la gară, apartamentul de la etaj, balconul pe colț...) totul sub semnul soarelui strălucind parcă fără oprire și sub patronajul (cred că merită să încerc cuvântul) al reginei Maria. Adică e un fel de vacanță"sponzorizată", sau în amintirea ei, sau cumva amprentată de ea. Tragem la un hotel (ori proiectăm asta mai întâi) mic, genul de concept de habitat pornind de la designul lanțului de magazine Lidl, genul acela compact, standardizat și plictisitor, iar fata strâmbă din nas. Când îi propun o anumită zonă, are de-a dreptul frison, ca și cum ar fi trecut prin ea o fantomă - adevărul e că nici eu nu știu de ce îi propun asta, nici mie nu-mi place zona, poate numai din sadismul de a-i încasa reacția, căci eu trecusem deja prin toate experiențele acelea descumpănitoare ce decurg din zonă și am avantajul de a le fi depășit spinii, vindecat rănile... Fusesem acolo cândva găzduită, într-o altă etapă a vieții mele. Timpul proiectării vacanței se suprapune simplu pe calea către ea, fiindcă iată, suntem chiar acolo, în punctul unde căzusem de acord să ne cazăm. Acum strigăm ca altădată în fața blocului, să apară cineva de-ai noștri la fereastră ca să ne arunce cheia. Apare sora ei la balconul copilăriei mele, acționează butonul de deschidere a ușii. În spate, drumul pe care venisem, aleile blocului, plante mari, ierburile înalte ale verii, verdele lor deschis, cotropitor (poate e rezidual - lenjeria de pat pe care dorm are imprimeuri verzi). Sunt fericită.
... Înainte, alt vis cu spații urbane așa de familiare că nu-mi mai bat capul să le diger ca lumea, ajunsesem să mă plictisesc de ele (în realitate, nu le-am văzut în viața mea!), zone de urbanism cam punk-iste, locuite de familii prea puțin înstărite, de genul de populație orășenească plantată acolo pentru muncă. Trei copii bat mingea în rondul de trandafiri răriți din fața micii catedrale de cărămidă, un fel de biserică catolică de cartier mai mărișoară, ca o hală. Priveliștea acestor copii îmi dă un fior de repulsie plictisită, căci îmi imaginez numaidecât cum mingea aceea depășește în continuu conturul rondului, iar jocul e permanent întrerupt, ciuntit...

P.S. pe plicul în care farmacista mi-a învelit azi cele 7 pastile antihistaminice găsesc scris: 'rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA'. Să mor de râs...
Caut înt-un mic dicționar: alergia, ca expresie spirituală, reprezintă consecința nemulțumirilor vis a vis de anumite persoane și de lumea înconjurătoare, iar nasul reprezintă intuiţia şi cunoaşterea de sine. Și că toate crizele alergice de rinită, etc. sunt semnale ale corpului care-ţi spun că nu este bine să te laşi afectat de anumite emoții. Și, per ansamblu, așa cum citesc eu visul ăsta înseamnă că mă vindec, hehehe...