luni, 21 noiembrie 2011

Eu...

Îmi doresc să-mi spună cineva: "Ești cea mai frumoasă femeie din lume"... și eu să-i spun: "Pentru că ai cunoscut... câte? 2, 3 ?" și el să-mi spună: "Ești cea mai frumoasă femeie din lume... Tot restul sunt poveri!"
Nimeni nu mi-a spus până acum: "Te iubesc pentru că ești ușoară"
Poate ... pentru... ... Poate... pentru că nu sunt?...........

Dar asta înseamnă să fii femeie! Să fii ușoară! Asta înseamnă... restul sunt minciuni.
Îmi doresc să fiu cea mai ușoară femeie din lume!

... ca pâinea, ca iarba, ca pomii și corăbiile albe cu pânze în zile frumoase... fără gravitație
ca o bărcuță de hârtie nescrisă... mereu nescrisă...
Cum e să nu știi nimic?
De fapt asta e: nu știu nimic... nu știu nimic, de fapt...

așa de ușoară că, dacă m-aș sui cu tălpile pe umerii tăi, ai crede doar că respiri...

Deci? O să pot?....... Spune-mi că pot... Te rog! Spune-mi...

vineri, 18 noiembrie 2011

"Măsură pentru măsură", anul al treilea

"Măsură pentru măsură" e una din cele 4-5 piese ale lui Shakespeare în care toată lumea exagerează: orișicare personaj se ia la întrecere cu vecinul lui fie în ordinea viciului, fie în cea a virtuții; desenul caracterelor este însă atât de fin, încât fiecare personaj e obligat, datorită mândriei lui de a persevera, să parcurgă paradoxal distanța care separă cele două opuse. (Nu sunt sigură, dar cred că Shakespeare e primul care începe să forțeze limite aparent stabile și aruncă în aer contrariile -blowing the opposites... )

Pe scurt, într-un oraș imaginar numit Viena, ducele pleacă lăsându-și vărul locțiitor. Înarmat cu prerogative, înlocuitorul înăsprește legea împotriva prostituției, cu toate că tipul "mănîncă și el pe ascuns oiță vinerea". Prima lui victimă e Claudio, acuzat că și-a lăsat iubita însărcinată, adică "a umplut o sticlă cu furtunul" - da, așa vorbește Shakespeare, întotdeauna mi-a plăcut băiatu' ăsta! Să pui pe tapet chestinuea "fornication under consent of the king", veche de câțiva ani doar,  la curtea Elisabetei, e o manevră demnă de un scriitor tare!
Mai departe, citiți textul, nu despre asta e vorba acum... Să spunem însă că, faptul că toți o ia pe arătură în piesa asta e o calitate care face textul ușor și cu succes de pus în scenă. Și o califică în ochii unui tip ca Silviu Purcărete - care se topește din picioare când dă peste o scriitură cu tușe tari - pentru un spectacol la care se înhamă cu drag...

Da, mi-a plăcut. E un spectacol vechi de trei ani, nu mai țin minte de câte ori l-am văzut, de multe... Unul din cele câteva foarte bune la Craiova.
Deși pretind că nu mă omor, trebuie să recunosc - ca oricare om care îi vede spectacolele - că Purcărete are savoir faire, probabil din naștere:

1) Legea aspră impusă de textul piesei, dă la acest regizor un univers concentraționar  rezolvat scenografic ca la mama lui: pereți modulari care compartimentează scena și impun un spațiu "subiectiv" de joc, dar dau și cadență în succesiunea de momente dramatice;
2) Momente de teatru obținute din efecte de perspectivă corespunzătoare trompe d'oeil din pictura lui Veronese: am apreciat o scenă în care "minutul" dramatic  era împărțit pe trei planuri de joc - până în fundul scenei... trei!!!!
3) Accesorizare de sunete, nu muzică,  ci sunete, unele de-a dreptul copilărești, din sirena unei jucării de sub pomul de crăciun de exemplu, dar care gândite pe momentul cu pricina, au o intensitate de îngheți în scaun;
4) Casting reușit, poate datorat chibzuinței sale de regizor milimetric care distribuie într-un rol "un actor și trei sferturi, dacă de așa ceva am eu nevoie!"-  cred că  l-am auzit spunând odată asta...


Ce să spun, actorii au jucat ca unși, poate fiindcă e totuși un spectacol rulat de câțiva anișori...

... P.S. da, mi-am amintit, de fapt astăseară e a doua oară când îl văd, prima atunci, la premieră. Cred că mai merg...
A, felicitări oamenilor de la tehnic, coordonarea a fost brici!