luni, 28 februarie 2011

Proces verbal de predare

Am o apucatura prostutza: legumesc mai degraba o carte care-mi place - rontzaind un grup marunt si usor nedeterminat de pagini, cu alternante de pauze obositoare, lungi de 7-8 zile... Ai zice ca e mai degraba un chin decat o placere; ca e ca si cum m-as obosi sa ma hranesc cu trufe; ca abandonul cu care as comanda la restaurant o portie de peste-balon...
Asta-seara la ora 23.25 am terminat, citind 30 de pagini in intervalul a peste doua ore in care s-a derulat pelicula Shine - Sirenele de pe Titan. Da, se poate cu amindoua simultan. Si cartea si filmul sunt atat de placute incat isi permit reasamblarea reciproca. Nit pe nit. Noua structura rezultata e o nava spatiala nou-nouta, prietenoasa ca textura, culoare si fezabilitate.

Concluzia cartii imi pare sa se intinda spre singura definitie satisfacatoare a cuvantului anticipatie:

"Nu m-ai fi cautat daca nu m-ai fi si gasit (deja)" - Sf. Augustin (?) - am aflat-o azi, cu multe ore inainte de a-mi lua cartea in brate...

Cred ca a trai(/iubi/intelege) e o chestiune nostima de asociere.

duminică, 27 februarie 2011

Apparently, Oscars tonite

Habar' n-am (asta in primul rind) ce filme intra in competitie, asa de putin ma deranjeaza ce impartire de premii prin tari straine si cu deschidere la ocean se cloceste la noapte si se fi va si zaharisit deja maine la prinz... (presimt ca imi scapa iarasi alt post cocoshat in blazarea-mi).

Apartinind de obirsie unei tari bananiere in cinematografie - dar, stati! in ce nu e bucuroasa noastra tara, una bananiera? - dar cu umori date-n ma-sa de ighemonicosi ce suntem, nu prea ne-am oferit talentele prin zona AMPAS.
Am aflat in schimb, ce fericire te cuprinde cand descoperi cum presa e in zorurile facerii cand e vorba de blagoslovitul eveniment: am citit despre nou-aparutul pe lume "oscariologist"! Ei, ce spuneti, nu ca suna a cuvant cu penetratio maxima!? Reviste vor rasuna, dictionare vor dantui, ziarele vor chicoti, rauri de lapte cu cerneala vor clipoci maine catre primele ore, toate ca la un semn dinspre la Tara Fagaduintei de Plastic...

Sunt ani buni de cand n-am privit la televizor Oscarurile - cred ca prin anul intai la teatru mi-am prins mintea sa stau treaza o noapte fara placere inchinata lor... Nu m-a incercat nici un regret in seara aia - in care a cistigat toata seria de premii, marele film Hidden Dragon Crouching Tiger, asa cum nu ma incearca vreunul ca, de atunci, nu mi-am mai alocat nici cinci minute pentru noaptea cu pricina... Singurul regret de astazi e ca n-am apucat sa vad ultimul Toy Story (3? deja?). E marele meu pariu-cu ochii legati, pentru diseara! ( - Stiu doar ce fericita am fost ani la rind dupa ce l-am vazut pe primul din serie, si vorbea lumea ca Tom Hanks o sa ia al treilea Oscar la rind pentru vocea jucaricii animate.) Ar fi singurul lucru pentru care m-as bucura saptamina asta!

Deci, sa triumfe animatia!... si, de maine spre eternitate, multi copii striga-vor: "Mama, eu cand o sa fiu maaaaare, ma fac oscariologist".

sâmbătă, 26 februarie 2011

Ies la joaca

Ha!



A, nu pe geam. Firesc, pe usa...

joi, 24 februarie 2011

Azi-noapte (after midnight) mi-a venit sa ma arunc pe geam. Acum sunt vie

De unde ne vin căcaturile astea?
Recunosc, mie mi-a venit. M-am trezit brusc, am privit scurt fereastra, era închisă, impulsul complet rațional de a trece prin..., o durere anonimă (ce n-are cum să dureze), și gata...

Fiind un tip onest de umanitate, consemnez.
După ce mi-am administrat-o conătiincios toata noaptea, de-a lungul și de-a latul patului meu, port și acum starea de goliciune în pîntec corespunzatoare: e vorba de un sentiment de culoare gri-metal și de consistență laptoasă. Din zona plexului solar, el se prelinge în josul tibiilor prin călcâie și, în scurt timp, va contamina întreaga anatomie a podelelor, toți pereții casei pe urmă, recompunînd umed, o celula de viață complet moartă. Dacă celula va reține programul, probabil că mi-l va retransmite mâine, ori poate peste o săptămînă...
... ca să aerisesc, voi deschide imediat fereastra și ciclul gesturilor fatale se reia...

Probabil că titlul cel bun ar fi fost azi, Ce faci când vrei să te sinucizi?
Nimic. Nimic nu faci. E important sa rețineti asta.

E bine să râmîneți într-o pozitie cât mai țeapănă, ocupind un punct fix. Marcați-l cu vîrful degetului mare de la picior. Dacă va aflati suspendat în pat in momentul accidentului de gîndire, marcați-l cu călcâiul lui Achile.

Pasul nr. 1. Aoleu! Pasul numarul 1 nu există, de vreme ce am stabilit că indicația din regie era Rămâneți pe loc! Proba:

... să ne înțelegem, sunt genul vital de abordare a propriei existențe, în consecință sunt îndragostită de moarte, așa cum sunt complet îndrăgostită de viața de calitate - și nu am, în mod normal, nici o problemă cu asta. Cele doua consecințe proprii coexistă drăgăstos și absolut.
Gîndul că trebuie să am răbdare (pînă la momentul oportunei mele morți din mila Domnului) a fost cea mai proastă idee azi-noapte... ATENȚIE! nu utilizțti asta! Gîndul că "Să avem puțintică rabdare" nu ține. Nu, nu veți avea răbdare, pentru că tocmai de lipsa răbdarii veți face dovada atunci...
(Încă mai tremur. Degetele mele tot mai au asta în sînge...)

Deci, săriți peste pasul numărul 1.
Nu! Nu săriți! -
Poftim, înghițiți în sec pasul numărul 1. (De aici, golul în pîntec survenit ulterior, și pe care l-am descris deja în amanunt).

Chestiunea nr. 2
Apelați la gesticulația uzuală a corpului dumneavoastră. Respirați. - e o posibilitate. Nu vă descriu aici cum să sufli în pungă, pentru că nu veți găsi niciodată vreo pungă atunci când veți avea cu adevărat nevoie de una. Pur și simplu, uitați de pungă - altfel, vă veți aminti necorespunzător de prima parte a discuției noastre unde se vorbeste despre răbdare, și veți intra pe teren accidentat cu cădere de corpuri grele la sol . Din nou!

Ceea ce vreau să aduc aminte în această chestiune e apelul la condiția normalului. Am aflat azi că Alecu Paleologu în detenție își arborase batista de acasă în buzunarul de la piept - ca rapel la obișnuitul vieții din care cobora. Își adusese cu el pe țărmul celalat un contur de umanitate înmiresmată și logică; o ocheadă, o scurtă verificare și o re-luare în stăpînire a extremităților ființei lui de elită... Contextul lui - "A la recherche du..."- era peisajul insulei, însă el nu-l conștientiza ca pe o insulă. Ci, ca pe raportarea la every day-ul lui care, întîmplător, era elita romanească mondenă și corectă politic.

Nu-mi amintesc de vreo dată anume când Alecu Paleologu a vrut să moară. Iată resortul!

Concluzie:

- Nu vă îmbălsamțti cu regrete.
- Depistati gesticulația aflată în relație curată cu normalul, forma corectă a corpului raportat la context:
e noapte - somn;
e zi - poate ți-e foame, ori poate ți-e sete. În aceste două minimale cazuri, mimica cea corectă nu e să sari pe geam și să fuți nervii cititorilor tăi (cum va fac acush), ci să iei măsurile care se impun. Astfel! (heee, n-o să vă învaț eu acuma cum e să mânînci, ori cum e cu băutul, ori cum e cu... (asta, Da! mai ales asta! știti și singuri. Singuri? hm... ))

Tema impusă (cam ca la alcoolocii anonimi) este a urmări acele formate de emisiuni/filme horror/cărți care cultivă gestionarea responsabilă a fricii. Nu dau exemple, e o chestiune de gust.



duminică, 20 februarie 2011

Niste frimituri... ma cam furnica si astazi timpul

Azi dimineata, o zapada prea lunga si o apa prea deasa se sluteau din pietrele trotuarelor... oras imputit, chiar si sapte opt pesti dadeau din cozi pe dedesupt, ne-am salutat, asa e duminica suntem chiar mai politicosi unii cu altii, dar as fi putut linistita sa-i minuiesc la copca si sa nu mai dau banii pe conserva ... oricum n-o pot desface, nu-i de-aia cu cheita, ce-o fi fost in mintea mea s-o cumpar asa... de pe usa magazinului suride afisul zamislit din incantarea ca si eu chiar, imi pot cumpara o motosapa! Asta nu-mi da pace... Iata o solutie misto pentru mine!
O sa-mi cumpar , da...

Ce iarna ciugulita mai fu si asta... O pereche de gugustiuci every day la fereastra... de doua zile n-au mai aparut, hm... Doua-trei ninsori in coca framintata prafuira acest oras vagabond si senil in care vreau mult sa indes un ghiont cu cotul, sa se traga mai incolo... sa-si balangane capul la soare intr-un timp care sa nu mai fie niciodata imbecil. Glodurosul mas-ii!
... O femeie care mai plinge in cate o duminica la balconul de vis-a-vis... Cateva oscioare care scrisnira neclar din sarea zilelor trecute, si cam nedemn... Taticul tipind din scutece in camera de alaturi... Mamica mea frumoasa care ne slujeste in oricare duminica pe amindoi...
... Ce mai jucam cu ea piticot, demult, era de Craciun... Stiti piticot? Da' pacalici? Tot intr-o iarna a fost si asta... Stateam in niste strampi albi... atunci imi cumparase ea o rochita rosie cu buline si ma tundea tare scurt pe vremea aia... Dimineata mirosea a sarmale amestecate cu pin sau molid?... dimineata ma sculam, mincam un ou umplut, ea gatea, gatea inainte... si puneam primul glob. Era unul rosu, mereu unul rosu... Doar intr-o singura iarna am atirnat unul albastru...
Nu mai stiu...


Unde sunt...?
... Alea, zapezile alea.


... Un trup de timp nou si mai bun - asta vreau.

Sa-l caut in zapada?
... unde?

vineri, 11 februarie 2011

miercuri, 9 februarie 2011

Alba si omega. Sau, despre cum nu se mai topesc zapezile

Sa rupeti din carnea unui om ca din zapada, ca sa va bateti cu bulgari din ea...
E frumos asa? Are vreun gust carnea asta?
Voi sa-mi spuneti! Are?

Zapada asta de sanatoriu are din injectii doar cateva grame de singe si cateva grame de suflet si tot doare. Chiar si fluturii: Au! Au!

... joaca ne imbujoreaza-n obraji. Am zis repede un da ametit,
- Muscati ciresari!

... si-acum? Acum? Cat? Cum? Cata vreme o sa vi se para jocul frumos?

Intr-o zi o sa-mi dati viata inapoi, da? Asa, din joaca...
Hai, oameni buni! Pentru ca abia astept sa ma topesc si eu ca toata lumea! Ca toti ceilalti... Am si eu dreptul la nimicul asta placut. Da?

marți, 8 februarie 2011

Bilantul serii: sunt ceva care se cere cu incapatinare om si treaba asta nu-mi iese cu precizie, zilnic

De fapt, aiureala cu startul de dimineata...
pe care, adeseori il ratez. Nu-mi fac bine intrarea!
Problema mea e, de fapt, cand ma trezesc mai repede,
si nu-mi ratez ratarea, cum ar veni...
De fapt, cea mai nasoala problema de dimineata
e cand nu-mi inchei perioada de incubatie
- accidentul cu ceasul care suna mai devreme -
si visul nici macar nu ajunse in miez
unde se coace programul pentru ziua in curs.

Dar... Stati asa...
eu SUNT om!
Nu inteleg,
Eu din care parte a pilniei ma uit la mine?


Totusi, cand se face noapte,
somebody drive me home!
Ca sa-mi pot incepe, in sfirsit, viata,
va rog, Va rog eu frumos...



- Am mai pierdut o zi -

luni, 7 februarie 2011

Astazi dimineata m-am trezit in forma si mai complicata a lui sunt. Din nou. Din nou!!!

Iarasi m-am trezit intr-un corp mult mai mic decat il stiu. E o povara ca trebuie sa revin si sa explic "decat il stiu ce?" sau "cum?". Nu pricep... De fapt, voi ar trebui sa pricepeti din ce va spun eu acuma, iar eu acuma n-am vorbe. Nici cuminti. Nici cumsecade. De niciunele mai pe gospodaria lor...

Vorba e ca mi-am (re)cunoscut azi noapte corpul lungit si latit cat hectarele luate impreuna a 4 stadioane olimpice. Chiar mai mult. Si daca nu va incape ce scriu acum, cu blindete va recomand sa nu ma luati in seama. Mi-am simtit corpul (si mi l-am stiut) mult mai mare si mult mai iubit si mult mai indragostit de fiecare metru patrat de iarba, de caramida si de singele altui semen pe care pielea nemaipomenit de fina a carnii mele l-a parcurs tacticos azi noapte de pe platforma carnoasa a 4 stadioane olimpice si chiar mai mult.

Rideti infundat acolo, pe jos pentru ca va puteti inchipui usor ca cititi poezie ieftina si eu nu stiu s-o spun. Pentru ca sunteti la adapost (si bine v-ar fi)...
De sentimentul dureros ca sunt nesatula de carne, nesatula de corpul meu, livida de singe, nesatula de inima mea, nesatula de cele cateva batai anemice, insatisfacator de putine pe care mi le mai poate ea furniza. Ca m-am trezit strimtorata in cateva fibre si striatii mute care nu-mi mai ajung. Ca nu-mi mai ajung eu insami.

Si ca refuz sa mai scriu acest articol tut si tolomac care nu are nici macar scuza ca e intocmit cu umor, ca sa poata fi parcurs cu precautii amuzate...

Imi vine sa urlu, imi vine sa pling, imi vine sa le inchid pe astea doua intr-o acolada mare din care sa poata sa rezulte comod ca imi vine, in mare, sa rid. Si sa fac misto de mine. As usulally. Chiar nu pot. Cred ca azi acses denied!. Nu ma mai pot strecura pe gaura cheii ca in celelalte zile...

Imi vine sa urlu daca ma poate ajuta cineva pentru ca imi vine sa urlu cum innebunesc.
Va rog, un suflet, unul potrivit de mare pe un corp potrivit de mare, sa-si intinda extremitatea alungita cu bunavointa (cu bunatate, mai degraba cu bunatate) a mainii din aratator inspre capul meu barosan, patrat ca o cutie (cu ambitios de multe suruburi, da! suruburi, nu bomboane ca Forrest G.) si care a inghitit azi-noapte mult praf de copt, si sa spuna calm:

- Ajunge!

P.S. Si pe cineva (mai ales, pe cineva) care sa ma redea pe mine mie! Daca se poate, va rog...! sa ma primesc inapoi si sa ma pastreze cu grija - inapoi! Mare sau mica.

Please...



duminică, 6 februarie 2011

Aseara am vizionat un film de duzina (aici urmeza sa ma strimb, (: pentru ca mint)

Arma mortala 4... Un plot mai mult sau mai putin irelevant...

Sau relevant pentru aia de se jucau prin film. Nu mi-aduc aminte barem o replica memorabila si nu tin minte de cand n-am mai ris cu mii si mii lacrimi la o pelicula de doi bani intelectuali!
Bai, incredibil de buni aia doi, Danny Glover si cu Mel! Incredibil tandem! Nu te miri de ce au tinut producatorii sa ajunga pina la numarul 4... Iar piticania si cu alalalt buzat negru, ii vedeai de la Craiova cat sunt de misto stand-up comedianti... Rene Russo, o dulce bomba cu ceas, in fine toata lumea superbuna!

Deci, recomandare calda: dati in ma-sa, macar azi productiile megaintelectuale. Vedeti un film pe dumnezeu' lui cum e asta, n-aveti decat sa ma scuipati pe mine in ochi daca nu va place... Dau voie o incercare!

sâmbătă, 5 februarie 2011

Vis, 17 iulie, 2011 - La strada

Mai întâi, visam o stradă... Am zis: Foarte bine, visez o stradă, și m-am întors pe partea ailaltă. De fapt, toată ziua (mă rog, foarte des noaptea) visez eu o stradă, am numeroase vise cu străzi (oare de ce m-oi fi apucat eu să scriu postul ăsta, unu că nu interesează pe nimeni ce prostii visez eu, doi că e tare greutz să povestesc așa ceva, mă rog).

 Doamne, era o stradă chiar minunată pe care se înșirau case de arhitecturi, nu stranii, nu Frații Grimm ori G. Marques, nu cum te-ai aștepta de la un vis absolut minunat, nu, ci ahitecturi logic lizibile, arhitecturi pe care le poți parcurge în detalii încântătoare în anumite spații omenești. Ciudățenia e alta: fiecare casă plantată pe stradă părea să aparțină geografic dar alandala, de regiuni certe: ce-are a face de pildă o casa din Granada cu una din București?

Da, realismul ori realitatea amănuntelor a fost încântarea de fapt în visul ăsta: câteva vincluri prăfuite la una vopsită în ocru, o cornișă grațios alcătuită ieșind din umbra formată de colțul casei vecine la alta, toate astea complicând sentimentul că am apăsat material gardurile lor acum două ceasuri...

Mi-a plăcut mai ales una, joasă, pe un singur nivel (să spun că aproape toate celelalte se înălțau pe două caturi, lăsau mici alei între ele, desparțite de grădini, garduri vii, frunze... am recunoscut în spațiul larg al unei curți, între rămurele înfrunzite de gard viu pitic stropit cu puțină rouă, o piscină clipocitoare... senzația dulce că apa era caldă, la un pas mai departe de mine - o mică distanță aproape intimă între mine și ea - cu spumă și balonașe de săpun... ce-o fi căutat săpunul acolo, uitat în piscină? - și mi-am zis: Aaa, asta e piscina aia, care era aici atunci... (- care atunci?) plina cu apă nămoloasă, urâtă (și am revăzut piscina plină cu apă nămoloasă, urâtă, pe urma s-a șters, na!, ca-n vis), ce frumos, au avut grijă de ea, o să vin să mă rog de ei, poate mă lasă și pe mine să înot dupa ce mă fac sănătoasă...)) ...
...asta, pe un singur cat avea pridvor format din arcade cu arce romanice, din acelea în plin centru, era cu totul o alcătuire calmă, umbroasă și mă tenta să intru acolo sub coloanele ei îngroșate...

Apoi am ajuns într-o piață de chivuțe, mai târziu se vor foi printre ele gardieni, apropiata tensiune a unei razii banale, aproape zilnice - pentru chivuțe: motiv curent de panică, dar mă grabesc, căci, pînă una alta m-am apropiat de una, ori ea m-a chemat, avea pe masa de piatră o grămadă mică de minunății, mi-a întins o chestie ce n-am înțeles... semăna cu un tel - Ce să fac eu cu un tel? - m-am uitat atentă era de fapt o mîndrețe dintr-o pînză elegantă, fermă - semăna cu țesătura de brocart - cu încrustații de cristale mici, toate astea desfăcîndu-se în ciucuri prelungi, compunând în totul și în mod logic un tel... Ia-o, ți-o dau iefin, ia-o să mă scap de ea pînă nu vin ăștia!... am luat-o (ieftin e-adevarat, sau l-am luat, am stabilit ca era un tel)... părea o piață din Orient, mai erau risipite pe-acolo multe movilitze cu mândretzuri, cu forme și culori care mă amețiseră un pic.

Sentimentul apăsat al volumelor pe lângă care călcam și pe care le priveam atât de furată, încât mi se umpluse gura de apă, jinduiam cu patimă să intru, să ciocănesc la două-trei porți - care-mi plăceau peste măsură, cine poate locui în frumusețea asta?, cine o fi fericita? (sau fericitul?), ce suflete de oameni mișto?, cât de frumoși să fie ei?... și sentimentul că aștept ceva, mereu aștept ceva în timp ce mă plimb prin oricare vis al meu, habar n-am ce, să pice luna, să vină mama, să se întoarcă bunica (dusă de pe lume), să se facă tata bine, să plec, să mă întorc, să vina el, să plec cu el, e de fiecare data bine la mine sus în casă și de fiecare dată mă trezesc plângând că n-am rămas (unde?), că trebuie să mai aștept, că vine, vine sigur, ori că se întoarce, se întoarce sigur!

vineri, 4 februarie 2011

Sometimes, I am dream....

Pe marginea pervazului am visat un vultur . Mama a zis: Uite un corb.
Apoi si-a luat zborul...

Era un vultur...
Adica, el avea tot ce-i trebuie.

Nu stiu ce inseamna...

joi, 3 februarie 2011

Ce sa insemne cand cineva iti spune: Esti mult mai mult decat o persoana?

1. o pelerina de ploaie - un lucru util.

2. Alba ca Zapada cu mult mai multi pitici pe cap (adica ... o chestie "mult mai mult care a nins" - dupa cum, cireshar pune lucrurile la punct N. Stanescu)
- un lucru complet inutil

O fiinta inzestrata cu intelepciune ar considera acum demn sa ma lamureasca de percutantza unei alte intrebari-adjuvant, pentru aflarea raspunsului la intrebarea-mama:
Cine a formulat frumoasa apreciere din titlu?

... Aia e, ca nu stiu...

Eu sunt doar gasitorul condurului.
Cenusareasa? ... Mmmm... (din aceste puncte-puncte se impune ridicarea umerilor a neputinta.... Umerii? Sa nu mai vorbim despre ei! - altfel se va impune si strimbarea nasului a... mneah, ramine nescris).


P.S.
1) Acest articol se putea intitula bine mersi "Micutz ghid turizdic de orientare virtuala".
Vedeti-va de treaba. Nu am eu culoare de timp pentru asa treaba serioasa!

2) sau "Hlizindu-ma ca proasta-n targ", ori/ "Cum te ustura inima si nu stii de ce" - o serie de titluri mult mai mult decat probabile.
(avind in vedere ca un titlu ca "Asteptindu-l pe Godot" ar emite pretentii - inutile ca si acest articol sfisietor)