marți, 19 noiembrie 2013

despre vise comice



... Am ațipit spre dimineață și m-am visat cu tata înt-o cameră de hotel, râdeam și sporovăiam împreună și aveam ceva de descurcat mai târziu, tot împreună... era și mama pe acolo, nu-mi amintesc bine ce făcea ea.
Secvență cu tata care dormea, sau se prefăcea că doarme ca să se sustragă de la ceva, spunea că îi e somn, spuneam că și mie, se întinsese pe covor cu fața la perete și zâmbea prin somn. Apoi ne-am făcut pantofii, parcă în bucătăria-hol ce semăna cu asta a mea din București și ne-am suit în tren (parcă văd treptele înalte pe care ne cățăram și criblura căii ferate) și ne-am dat jos la Iași. Acolo, primul lucru, o stradă luminată spre seară ce curgea spre noi. Pe dreapta privirii, o construcție care m-a lăsat cu gura căscată. O casă cu pereți foarte zvelți, deschisă la culoare și frumos luminată, parcă părea mai înaltă de la distanță, o construcție clasică și eclatată cumva a la belle epoque - dar aia modernă și belle... și cu o linie elegantă pe care n-o poți uita niciodată, căci impune; dar din apropiere nu mai e defel înaltă și îmi dau seama că e de fapt un cavou dintr-un cimitir aflat în dreapta străzii, un cimitir curat și mișto. În fața lui scria un nume: Strada... ( nu mai reușesc să-mi amintesc, poate Zorilor) și spun: ah, asta-i celebra Stradă a Zorilor de care scria Ioan Es. Pop în poezii, acum înțeleg ce voia să zică el...
Mă uit la cavoul cel tușant, cumva din stânga lui, căci așa venea strada și văd că nu mai e atât de bine proporționat pentru că se termină în spate în mod comic cu o policioară ca acelea din camera uni copil pe care erau puse tot felul de obiecte de aprins lumânări în forme copilărești, mi se pare că era și o vacă acolo, mică, din ceramică frumos colorată, toate era drăguț spoite.
cam asta... wake me up, please