duminică, 29 iunie 2014

2, JULI

  Avea ochii pironiți în fereastră, așa că îi deschise larg. Juli știa că dacă privește lumina zilei va uita ce visase. Prinse firul subțire de lumină ce cobora de acolo ca pe o bucată fragedă de sticlă și se gândi că ar fi nostim să îl spargă între dinți. Timp de două minute lipi bine acel țurțure singuratic de buze și de cerul gurii și supse până nu mai rămase nimic din el. Râse. La soare. La soare, toate jucăriile astea ale ei erau posibile, cu cea mai probabilă dintre improbabilități. Teiul mare își desface în fiecare zi de vară crengile până spre camera de sus a casei, mare, mare e el, precum un popor de libelule aruncat în cer...
  Geppeto lătră din curtea de alături. Prostul, se gândi. Și-a greșit cariera de câine. Nu știu să spună de ce, pentru că se gândi repede la croissantul pe care și-l păstrase pentru azi. Abia se îndurase să nu-l ronțăie în ajun. Va găsi în punga lui surpriza cu medalionul de carton scooby-doo, cu punctele bonus de mystery, energy, power și IQ. Era aproape sigură că e același ca și aseară.
Stătea cu fața în sus, lovind ușor degetele unul de altul și socotea... Singurele lucruri bune pe care le putea găsi la magazinul fostă cooperativă din centru erau croissantele și eugeniile. Proviziile de acasă de brezel și ciocolată i se cam terminaseră, de când ai ei o debarcaseră în vacanță la țară.
  Azi mergem în pădure cu bicicleta... pur și simplu, nu spunem la nimeni. Gândul răzleț o luă de după umeri și o ridică până aproape de tavan. De acolo, sări încântată în pat, din pat, pe podele... Gata, trezirea! Țopăi o vreme prin cameră apoi, își trase ușor visătoare rochița lăsată pe șezlong de cu seară. Râse, căci îi plăcea s-o miroasă înainte s-o îmbrace. Mirosea a soare și a ea din ajun, pentru că la țară nu ești obligat să te speli la duș înainte să te bagi în pat. PENTRU CĂ LA ȚARĂ NU EXISTĂ DUȘ!!!! Asta e fantastic de minunat. Scapi de-o grijă și, în loc de asta, îți rămâne timp să mai dai o tură prin pod. Sau să cotrobăi un raft, două, prin dulapurile care nu-ți aparțin.



sâmbătă, 28 iunie 2014

1, GEPPETTO


   Când se trezi de dimineață, Geppetto nu prea știu pe ce lume e. Viața de câine pe care o primise de data asta îl cam băga în ceață. Toată noaptea se ferise de muște, se făcuse cald, era vară și înțelegea că ele, efemeride, n-aveau să-l sâcâie prea mult timp. În fond, lumea era a lui. O lume cu forme noi și limpezi (habar n-aveau ei, ăștia înalțați pe două picioare, cât de limpezi!!), unele tari mirositoare, că nu se putea dezlipi de ele. Cum era și osul ăsta bunăoară,  pe care începu din nou să-l umple de bale. Bucata aceea țeapănă, ruptă din copacul de lângă casă cu care Mark îl îmbiase când se lăsase întunericul, de exemplu, nu-i mai spunea nimic. Ce-l tot amețea stăpânu-său cu ea? Se umezise în timpul nopții și amestecul ei de fibre moarte îl lăsa rece...
"Aș vrea să fac 25 de flotări chiar acum", își zise, și nu înțelegea de ce membrele astea scurte nu-l prea ajută. Se lăsă pe vine, limba lunguță i se strecură afară dintre dinți.
"Mi-e totuși somn". Își aminti de muște. "Sunteți desigur cam proaste; o să vă bat cu coada..."
   Parcă văzuse ceva în timp ce dormea: în spatele ochilor lui se zbătea încă, o imagine pe care nu  o putea înțelege nici cu nasul, nici cu limba, în caz că limbuța aceea scoasă i-ar fi putut cumva atinge ochișorii. Era o plăsmuire care semăna cu un om mic, dar nu din carne, și colorat, dar nu din piele. Era o imagine lemnoasă, asta dacă mintea lui ar fi putut gândi cuvântul "lemn". Sau cuvântul "vis".
   "Să nu insistăm", își spuse. Se vede treaba că noțiunea "a insista" îi era clară...

joi, 26 iunie 2014

Prefață. Pe care, ca să ne respectăm logica, o vom numi "În loc de prefață"



   Când mi s-a întâmplat asta, mi-am promis să povestesc.
Mergeam într-o seară spre casă. Era prin mai, teii deja ardeau. Pe stradă, în mijlocul drumului, o pisică. Ca să fie clar, în primul moment n-am știut că e o pisică, ori animal, ori creatură electrică. Pentru că n-am văzut și nici auzit în viața mea una ca asta. Era ceva care zbiera ca într-un episod isteric, zbiera, ei, cum poate zbiera doar o pisică, încremenești! Deci, pisică era... Se tăvălea, își prindea coada cu dinții, pisica asta alerga în jurul ei înseși. Am căutat să înțeleg, mi-a trebuit timp. Mă amuțise, acum mă asurzea...
Mi-am amintit că trecuse o mașină cu zece secunde înainte și de niște câini care lătrau. Am înțeles că ei o speriaseră, că ea intrase sub roți în fuga ei, că mașina o lovise, probabil în cap sau în coloană. Nebuna asta mică se contorsiona cu blana electrizată, se dezaxase, m-am dus lângă ea, nici gând să mă lase s-o ating în vreun fel. Am mânat-o așa ușurel din drum, până sub o mașină oprită pe margine. Când m-am aplecat din nou să mă uit la ea, era acolo, egală, netedă, își lingea lăbuțele cu grație...
De parcă făcuse switch cu altă pisică, de parcă vedeam un număr aiurit de magie! De parcă ar fi trecut succesiv, cu o repeziciune de supersonic prin toate camerele distruse ale vieții ei de pisică și s-ar fi oprit în ultima, sigura rămasă întreagă după catastrofă.

Cred că am văzut o pisică-lecție. Una despre vehemența cu care refuzi ceea ce nu-ți convine. Despre cum să exorcizezi. Cum să faci doar ceea ce vrei. Și, în loc să mori, cum să alegi să trăiești. Simplu, adică din toată ființa, dintr-o singură mișcare. Și despre cele mai stranii și mai impresionante animale din lume.

miercuri, 25 iunie 2014



   aș îndruma pe cât mai mulți să vadă Călăuza lui Tarkovsky. nu din cine știe ce impuls de dilatare a ego-ului științifico-fantastic personal (nu, pentru că asta e banal și boring, e plină lumea de oameni "dăștepți"). Nu.
...doar din motivul pentru care deschizi uneori un volum de poezii: ca să-ți simți inima catifelată. Stalker e o carte de poezii de Ioan Es. Pop.
și chiar mai mult... e cea mai posibilă dintre lumile posibile

luni, 23 iunie 2014



   ciudat e un spot din grămada de vise de azi noapte.
...un centru de comandă, apoi eu ascunzîndu-mă în dosul unor cutii de metal într-un depozit sau veceu, un loc cu pereți întunecați, igrasioși, cojiți, cu pete de rugină scurse. știu că sunt la marginea "universului acceptabil" - așa numindu-se partea lumii locuită de noi într-o dictatură armată ce interzice părăsitrea acestui teritoriu demarcat strict. vreau să fug, știu că pot reuși, dar mai știu că aș fi prima și singura, nimeni n-o mai făcuse, dincolo se întinde tot necunoscutul - necunoscutul "neacceptabil".
întâlnesc un om în uniformă, e la fel ca toți ceilalți oameni în uniformă, aceleași trăsături ștanțate, ca un robot. știu că mă poate raporta, din fericire se grăbește și nu mă bagă în seamă. mă ascund lângă peretele umed al veceului, privesc in direcția unei porți rotative, un fel de check in...

ciudat e de fapt că acum patru ore am văzut Stalker pentru prima oară. e de parcă aș fi intrat în aceeași poveste dintr-un alt punct din spațiu, înainte cu o jumătate de zi de a fi văzut filmul...

duminică, 22 iunie 2014


   încep să cred că pe sub fiecare curge câte un râu... uneori, apa asta freatică se umflă și se ridică deasupra. o plângem și o iubim, ne e călăuză și cale

vineri, 20 iunie 2014



  azi noapte, în hohote... plângeam de parcă o furtună se rupsese în mine și trebuia să iasă afară neapărat, de parcă toate fântânile se umflaseră înăuntru acolo, mari și grele, îmi tremura inima și tot toracele și tot aș mai fi plâns, așa cum e în vis, nimic nu e satisfăcător, nimic nu e dus pân'la capăt, tot ar mai fi loc. și m-am trezit, și nu-mi mai amintesc nimic, de ce, de unde, încotro...
doar că plângeam ca o dunăre

miercuri, 18 iunie 2014


"Iubirea este o stare în care bucuria (ori fericirea...) altei persoane este esențială pentru a ta"
... unu' Robert Heinlein zice. mă, cred că da... continuă să faci pe unu' /una să se simtă mizerabil, vezi dacă te simți bine, împlinit...

de fapt, îi iubim doar pe aceia pe care îi dorim fericiți. restul e ego. ego-ul mănâncă timp...

luni, 16 iunie 2014


 
   "Este greu să iubești oamenii reali; pentru că un om real n-o să-ți satisfacă așteptarile.
Nu asta e menirea lui.
El nu se află aici pentru a împlini așteptările altcuiva, el trebuie să-și trăiască propria viață, menire. Și, ori de câte ori face o mișcare cu care nu ești de acord, sau ori de cîte ori nu e în armonie cu sentimentele tale, ți-e greu să-l iubești.
Este foarte ușor să te gândești la iubire.
Este foarte greu să iubești.
Este foarte ușor să iubești lumea întreagă. Adevarata dificultate este să iubești un singur om.
Este foarte ușor să-l iubești pe Dumnezeu sau să iubești omenirea.
Adevărata problemă apare când dai de un om în carne și oase. El nu o să fie sclavul tău și nici tu n-ai să fii sclavul lui. De aici apare adevărata problemă. Dacă ar urma să-i fii sclav sau el ar urma să-ți fie sclav, n-ar exista nici o problemă. Problema apare din cauză că nimeni nu se află aici pentru a face pe sclavul, și nici nu poate fi unul.
Așa că problema este reală și nu are nici o legătură cu tine, personal. Problema are legătură cu întregul fenomen al iubirii.
Nu face din ea o problemă personală, altfel te vei afla în dificultate."

- Cristina H.B.Docan, nu o cunosc dar e fată înțeleaptă. așa că, găsiți-vă oamenii potriviți, dragilor...

sâmbătă, 14 iunie 2014


Atenție!
A nu se amesteca lumea spiritualității - indiferent cât de naive ori de naiv înțelese - cu lumea rațiunii și a judecăților. E ca și cum ai aprecia un ecler crezînd că ai mâncat stufat. Și o să zici, vai ce stufat prost e ăsta, are gust de ecler.
   Un om, indiferent cât de neșcolit, are în proprietate o parcelă de spiritual. Datorită lipsei de educație e poate mai departe de ea, însă e a lui, dreptul lui. Tu, care îi spui 'ești prost' nu-l ajuți în vreun fel să se apropie de partea lui de drept, ci te "ajuți" pe tine însuți să te îndeprtezi de ea, de a ta. Mare primejdie...
Să învățăm ca oameni să nu mai "judecăm" atât de mult, căci așa specia asta supraevaluează rațiunea. Vor rezulta dezechilibre urâte.
... Să cauți lumea spiritului tău! N-ai ce căuta la altu-n curte dacă nu-ți place curtea lui. Și dacă îți place, caută s-o stăpânești altfel decât cu pumnii.
   Acum cred că știu de ce spunea El că blândețea e cheia, că Împărăția cerurilor (spiritul) e a celor blânzi cu inima...
Cam asta...

joi, 12 iunie 2014


  flash din ce-am visat azi dimineață:
...ajung undeva, într-un loc familiar care seamănă cu Carpenul, dar e numai replica lui onirică, mult edulcorată. Aici, o arhitectură închipuind o terasă pe rotund, înconjurată de pereți iluzorii de sticlă, splendidă, însă foarte familiară - regăsesc acest loc care aparținuse unor vecini neprietenoși - dar spațiul se situează undeva în zona fostei case a străbunicilor mei chiaburi. totul în această incintă e impresionant de luminos. Îmi amintesc că un lămâi bloca în copilărie acestă frumoasă terasă, fiind așezat fix în fața balustradei dispuse pe oval, urmate de spațiul liber din exteriorul ei. mă trimite cu gândul la aer și la alb...
Schimb perspectiva și locuiesc într-o clinică ce cuprinde tot acest spațiu aerisit, nu știu ce fac acolo căci nu am atribuții precise, mângâi un copil și vorbesc cu el nas în nas, îmi spune că abia așteaptă să iasă afară și să mănânce zăpadă înghețată, îmi dau seama că nu e o idee prea bună pentru el și caut să-l țin de vorbă. în același timp, citesc dintr-o carte proaspăt tipărită chiar despre acest băiat... apoi, mai stau de vorbă parcă și cu o fetiță blondă.
... apoi, după schimbarea turei de noapte, mă plimb prin curtea clinicii unde privesc turnul militar al gărzii din latura de vest a gardului, rămas acolo din timpuri mai vechi. Puțin mai încolo de acest turn s-ar afla catedrala și un mic pâlc de blocuri, arhitectura zonei e de asemnea aerisită, cu o piațetă placată cu dale în fața catedralei și bănci, verdeață - e prima oară când vizitez în vis ce descriu acum, e un spațiu oniric nou. Turnul gărzii însă îmi e familiar, e o fortificație din lemn construită de asemnea pe rotund, pe șase picioare ce susțin o platformă acoperită de șindrilă - aici fuseseră în vizită personalități sumbre ca Stalin sau Putin... E un loc învăluit în oarecare secret și protocol. Totuși, prin ferestrele orbite intenționat de diverse obiecte, deslușesc pe cineva înăuntru, poate o pază permanentă. Dar tipul văzut de mine, un bărbat frumos cu barbă castanie se apropie de margine și intră într-un cort de pânză galbenă și portocalie, ridicat acolo pe muchea de lemn... un turist agreeat de fidelii locului, îmi spun...
tipul intră în cort și cuprinde o femeie cu sânii goi, dar observ că ea are o bizară imobilitate și înțeleg că e mai degrabă o păpușă gonflabilă, un model mai deosebit, luxos... și că tipul e de fapt designerul acestui model, e un fel de artist în branșa lui, un om mai ciudat...

Notă:
spațiul clinicii, în diferite compoziții arhitecturale se repetă foarte des în visele mele. din diverse contexte, am dedus că clinica simbolizează mereu același lucru; misiunea mea personală în această viață. ceea ce ar fi de bine...

marți, 10 iunie 2014


   Pereții de lumină transparenți formați din credința și iubirea fiecăruia alcătuiesc un portal prin care se poate trece dincolo...
Amândoi am învățat în același timp iubirea necondiționată: tu pentru că o cereai, eu pentru că m-ai constrâns să o manifest. Un schimb profitabil - cerere și ofertă. O fi vreo mate-fizică a iubirii asta...

Prin urmare, te iubesc involuntar... so, could be heaven

vineri, 6 iunie 2014



  mișto, să alergi în parc după ploaie. plămânii absorb într-una vrejuri electrice în amestec cu un fel de must din coajă de copaci și frunze și, în fond, o furtună nu e altceva decât un soare mut (cam așa cum îl pronunță francezii pe e. sau pe t. sau pe ET).
...mă duc să îmi sting nasul de dragon în cadă.
și m-a mai mușcat și un țânțar.

joi, 5 iunie 2014

sms...


 - ...Cum să fac să te văd?
 - Simplu. Cheamă-mă. Sau vino.
Pe urmă stăm cuminte pe bancă și ne uităm unul la altul. Lung. Pe urmă ne vedem. Abia pe urmă...
 - Când?
 - Mai întâi, o să-ți spun că mâine. Tu o să spui, bine. Eu o să zic că după masă. Tu o să zici că mai bine dimineață. Eu o să spun că nu. O să cedezi. Eu o să constat că nu pot mâine după masă. După masă am repetiție. O să ne certăm. O să spun că te bat. Cu ce vrei tu. O să apreciezi. Ne împăcăm. O să rămână pe weekend. Mort-copt. Happy

miercuri, 4 iunie 2014

marți, 3 iunie 2014



   abia când iubești pe cineva ca pe ochii din cap, începi să îi înțelegi pe oamenii ceilalți. și îi cuprinzi. și îi ierți.
e, practic, cum îți aduci singur lumina la ochi...