luni, 30 decembrie 2013

30 decembrie



  azi-noapte am visat fără cuvinte, doar emoții, emoțiile sunt fine și afone desigur, precis era ceva de bine fiindcă m-am trezit plină de bucurie, ca și cum m-aș fi îmbrăcat pe dinăuntru cu cineva drag și foarte dorit.
asta e ciudat de plăcut, pentru că mă aflu într-o dimineață foarte  aproape de sfârșitul anului, iar mie Anul Nou mi s-a părut întotdeauna sfârșitul vacanței. ca și cum după sâmbătă vine duminica și după duminică, inevitabil luni, când trebuie să te scoli după miezul nopții și să mergi la școală (asta e o altă reprezentare fosilă de prin copilărie când trebuia să mă trezesc denoapte la școală. școala, că tot veni vorba, mi s-a părut mereu un fel de a exista șleampăt și urâțel, mi-am iubit timid absolut toți profesorii doar ca să mă asigur că mă simt ceva mai bine dimineața).
Iar Anul Nou e ca și cum s-ar deschide o ușă, iar afară e prea de tot noapte și aerul e greu și rece ca o fântână lâgă pădurea de la Carpen, ca o găleată de apă în cap dimineața, pe inima goală...
...să sperăm că va fi bine

vineri, 27 decembrie 2013

De iarnă, de sărbători...



  în fond, avem o preferință aproape sinceră pentru a fi în loc de a avea.
dar ne menținem în registrul lui "am" și consumăm, consumăm până în plăsele, până la fundul sacului sentimente, emoții, gânduri și mâncare, și rude și copii, totul e consumabil până la urmă, totul într-o mare vălmășeală și grabă. avem stomace mari, avem doar stomac!
de ce oare...? doar ne place "a fi" atât de mult, ne place să fim vii și să nu murim și ne urăm în continuu la mulți ani!
de ce??? în ce nonsens se trăiește pe aici??

miercuri, 11 decembrie 2013

selecțiuni din the most wonderful time of the ear :)


 ieri, de fericire că am terminat cu legea aia-n parlament, mi-am cumpărat o drăguțenie de veiozuță cu leduri sub formă de copac din carpați unde s-a născut Iisus, cu o claie de beteală peste ea, da, mă tot veselesc în jurul ei în horă, îi pun muzică peste tot, l-aș asculta până și pe hrușcă... mă, eu sunt fericită cu kitsch-urile, să-mi dea careva două palme.
adică, să nu-mi dea! kitsch-urile rules and i saved thea world today. yesterday.

fac pe deșteapta, nu e niciun kitsch, e un brăduț stilizat foarte reușit, are și luminițe, are mai ales luminițe!, luminițele sunt întotdeauna de ispravă

duminică, 8 decembrie 2013

Alt vis


... Vis de pe la începutul lui noiembrie în care am părul și fața, tot corpul, alcătuite din cristale fluide cu o consistență puțin mai vâscoasă decât a apei. Ele reflectă lumina într-un spectru trandafiriu precum căptușeala sidefie a unei scoici. Parcă aș fi un hidrozoar căci mă asemăn bine cu o meduză strălucitoare, doar că mi-am păstrat forma trupului actual. Intru într-o cameră de baie foarte luminoasă, baie să spunem de apartament, însă mustind de apă limpede. Și laptop-ul pe care îl depozitez tot în baie e la fel de strălucitor și de spectral, dintr-un fel de sticlă lichidă, lasă apă precum o mașină de spălat.
Lumina mă parcurge cu ușurință și mă umple, și sunt încântată să descopăr într-un fel foarte conștient că am mai multe stări de agregare decât cele cunoscute, și că materia e blândă cu mine.
... Mai mult un vis de stare, căci nu pare să inițiez vreo activitate

marți, 19 noiembrie 2013

despre vise comice



... Am ațipit spre dimineață și m-am visat cu tata înt-o cameră de hotel, râdeam și sporovăiam împreună și aveam ceva de descurcat mai târziu, tot împreună... era și mama pe acolo, nu-mi amintesc bine ce făcea ea.
Secvență cu tata care dormea, sau se prefăcea că doarme ca să se sustragă de la ceva, spunea că îi e somn, spuneam că și mie, se întinsese pe covor cu fața la perete și zâmbea prin somn. Apoi ne-am făcut pantofii, parcă în bucătăria-hol ce semăna cu asta a mea din București și ne-am suit în tren (parcă văd treptele înalte pe care ne cățăram și criblura căii ferate) și ne-am dat jos la Iași. Acolo, primul lucru, o stradă luminată spre seară ce curgea spre noi. Pe dreapta privirii, o construcție care m-a lăsat cu gura căscată. O casă cu pereți foarte zvelți, deschisă la culoare și frumos luminată, parcă părea mai înaltă de la distanță, o construcție clasică și eclatată cumva a la belle epoque - dar aia modernă și belle... și cu o linie elegantă pe care n-o poți uita niciodată, căci impune; dar din apropiere nu mai e defel înaltă și îmi dau seama că e de fapt un cavou dintr-un cimitir aflat în dreapta străzii, un cimitir curat și mișto. În fața lui scria un nume: Strada... ( nu mai reușesc să-mi amintesc, poate Zorilor) și spun: ah, asta-i celebra Stradă a Zorilor de care scria Ioan Es. Pop în poezii, acum înțeleg ce voia să zică el...
Mă uit la cavoul cel tușant, cumva din stânga lui, căci așa venea strada și văd că nu mai e atât de bine proporționat pentru că se termină în spate în mod comic cu o policioară ca acelea din camera uni copil pe care erau puse tot felul de obiecte de aprins lumânări în forme copilărești, mi se pare că era și o vacă acolo, mică, din ceramică frumos colorată, toate era drăguț spoite.
cam asta... wake me up, please

joi, 24 octombrie 2013


    De ce?
De ce când mă știi din fire prietenoasă, creezi în jurul meu o lume ostilă?
De ce, când știi că vreau ca toți să fie mulțumiți și împăcați, creezi lângă mine o lume doar cu specialitatea de a fi agresivă? Ce pot face eu?
... Și de ce pe lama cuțitului întotdeauna strălucește lumina?

Nu, nu e o întrebare nemulțumită. E doar o altă întrebare nedreaptă. Există întrebări drepte?
Ceva, ceva pricep... dar nu sunt sigură că înțeleg pe deplin.
O zi fără durere sper, doresc.
Nu, nu sunt tristă chiar deloc, râd... ca de obicei


duminică, 6 octombrie 2013

Resume


Dacă ar fi să mor mâine, uite un bilanț:
În viața asta am:
privit, iubit, cântat, ascultat, băgat în venă muzică, plâns cu foame, bucurat în cele mai dese cazuri...
Pe scurt,
iubire: strong,
viață amoroasă: un dezastru (dar la faza asta nu prea mai cred că se poate lăuda cineva mai bine).
Plusuri: mi-am întâlnit sufletul pereche.
Minusuri: nu am născut.

Și mai pe scurt: o vacanță pe Terra dizarmonios de bogată.

poate nu mor mâine...

marți, 17 septembrie 2013

Zorii dimineții


  Mulțumesc lui Dumnezeu că în viața asta am avut parte doar de dragoste. (și-s mulți oameni care o pot confirma pentru mine) deci, n-am de ce să urlu după ea. nici s-o cerșesc. căci o am.
acu'... asta sunt.

Nu ies în stradă din ură pentru diverși anonimi. Nu ies pentru antipatii, funcții, curente. Nu am frustrări așa de greu de gestionat.
Am ieșit în stradă din dragoste. Și din solidaritate cu cei care vor ceva adevăr.  O s-o mai fac. Pur și simplu, ca să-mi exercit un drept, și nu ca să-l revendic, căci nu revendici ce ai deja. Tot așa cum nu te poți răzbuna pe cineva care are mai puțin decât tine.
Indiferent cât de prețios o suna,  cam asta e... o poziție sigură și un capital greu de confiscat, imposibil...

Sper că mai sunt așa mulți, le mulțumesc pentru înțelegere. De fapt, ăsta e scopul pentru care voi ieși din nou, să le mulțumesc, ei există. Și din recunoștină pentru pământul ăsta care încă ne mai ține zi de zi așa, pur și simplu fără nici un interes.
iar pentru mine, asta e poza zilei


vineri, 13 septembrie 2013

Orașul și stâlpul


 Terminat aseară Orașul și stâlpul, cartea lui Gore Vidal.
Are tot: subiect, construcție, stil, chiar replică. Are tot în afară de suflet. Reiese din carte și din postfața ei, pe care omul le scrie cu mână sigură de mare scriitor (ceea ce și este) că interesul pentru care a scris-o este "actul sexual care nu e nici bun, nici rău, el există". Și ca să doboare un barem social - prejudecata față de homosexualitate.

Impresia mea e că Vidal e genul de scriitor care urmează rece un plan bine elaborat și anterior "actului" scrisului. Atât. (De altfel se știe că după multă vreme de la prima ediție, s-a apucat să o rescrie.) Prefer scriitorul care acceptă mâna întinsă a hazardului,  care pare să vrea a descoperi nedescoperitul pe parcurs, și absolut din întâmplare, nu de tot haotic, nu amețit de propriile "valuri", dar nici certat cu inefabilul cum pare Vidal. Repet, cartea e construcția perfectă. Și e dură, exact așa cum și-a propus Vidal să fie. Din partea mea este însă și cam seacă, are în plan doar o luptă curajoasă cu socialul. Am sentimentul că am parcurs-o până la capăt ca și cum aș călători pe o cochilie.
Planul ei bine pus la punct prevede și subiectul suferinței din dragoste. Pe care Vidal îl atinge cu precauție ca pe o măsea nevralgică și repede izolată, pusă bine între paranteze ca și cum s-ar scuza față de sine că nu poate vorbi despre asta.
Eu îi dau nu.
Și poate mă repet iarăși, cred că nu scrii ca să te achiți de o strategie. Scrii sperând că cineva îți aude inima. Și că asta e un act necesar. O confesiune ca un act de igienă între oameni. Un act de iubire.
Poate că sunt un cititor limitat la genul confesiv. Sau poate îndrăgostit de ceea ce e viu (și care nu e obligatoriu!! erect sau mișcă. bine, poate să fie și asta :)).
Sau poate sunt doar actriță...

marți, 10 septembrie 2013

Lecție necesară pentru zbor


   E necesar a învăța să ierți pe cei care nu sunt asemenea ție. Nu există oameni buni și oameni răi, există oameni diferiți. Asta e lecția universului care e mare și ne cuprinde pe toți.
Abia după ce ai iertat pe cei care nu îți seamănă, apare în viața ta cel asemnea ție, cel aștepat poate...

Ura (și zarva ce o înconjoară și o întrețin) vin din neacceptare, iar neacceptarea vine din frică. Frica vine din neiertare (sau respingere, refuz, sau lipsa blândeții sufletului, sunt multe sinonime pentru neiertare).

Aceasta e lecția învățată a unui mirean. Unul bine temperat...

duminică, 8 septembrie 2013

Dicționar


iubire e doar un alt cuvânt pentru nescesitate
... sau pentru igienă

restul e decor

Vrejul de fasole, Jack...


Și acum?
Sunt o emoție coaptă, sângerie, rotundă ca o roată care se macină pe sine, roata care roade carne.
până când...
până când o spiță se va agăța iar și necesar într-o venă nouă plină de sens, o arteră, o scânteie, o nouă întâlnire care să-mi indice sensurile noi, o bornă.

Poți tu să te fi schimbat atât de mult încât să-mi arăți mie o nouă eu? tu care ai fost răspicat și mereu necesitatea mea... poți tu?
dacă nu tu, atunci cine?

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Evident


  În limba română, cuvintele știu și iubesc au aceeași formă la singular persoana I și plural persoana a III-a. probabil că e evidentă legătura dintre toți și toate. doar că suntem prea grăbiți...

vineri, 6 septembrie 2013

Tectonice


  Now when the thrill is gone... Nu cred în mișcările de stradă. Mi-ar plăcea să spun că n-am crezut niciodată. Și poate e chiar așa. Căci am crezut până când, în '89 (abia intrasem la liceu) tremuram în fața ușii, doar doar o prind deschisă și fug în stradă. Tata stătea și o păzea, lasă-mă să trec, lasă-mă nu auzi, stai zice, o să mori, nu te las, mai bine stai înăuntru și trăiești, trăiește și vezi ce urmează, atunci o să știi ce se întâmplă de fapt, l-am urât.
Da, pentru că e mai ușor să mori, după cum e mai ușor să nu știi...

Dacă eram în Japonia, tata m-ar fi lăsat și aș fi murit... Acolo nu sunt multe de aflat.
Suntem scălâmbi și proști și plini de mândrie de sine, de acuze pentru cei din față, de resentimente și revendicări, în timp ce acasă, propriul veceu stă plin și pute, în timp ce pe stradă avem copii mâncați de câini pentru că nu avem grijă nici de copii, nici de câini, avem grijă doar a urla unii la alții pentru scama din ochii celuilalt. Și suntem pitorești și naivi, poți privi o sută de ani o țară ca asta, că nu e netedă, nu te plictisești. O sută de ani e mult. Mă doare să știu că o lecție, care e simplă în fond, lecția umilinței poate aștepta atât de mult după un student prost, un repetent, ca să fie decorticată, și da, ÎNVĂȚATĂ for God sake!!!!!
Acuma știu că tata m-a pedepsit ca să-mi învăț lecția.

altfel, nu trece, nu...

P.S. ...și mi-ar plăcea ca peste o sută de ani, cineva să spargă o bancă de celule stem, să le parcurgă ADN-ul și să spună: ce prostănaci oameni au  trăit aici acum o sută de ani. Ar fi dovada că lecția a fost învățată în sfârșit.

joi, 5 septembrie 2013


 E un anumit fel de adînc, un anumit fel de nerăbdare. E ca și cum aș înghiți zilnic câte o bulă pe care scrie TIMP și care se dezvoltă în mine la dimensiuni impresionante, precum ciuperca atomică. Și mă face să văd de acolo, din spatele hubloului totul în 3D. Ce să zic, ochii dinăuntru sunt mereu uimiți. Și e destul de presantă, ca să-mi mai lase spațiu pentru compromisuri.
Uneori tremur de parcă o lună plină și o lentilă s-au decis să aibă puls la mine în stomac. Asta e dragoste sau sarcină cosmică?

Probabil, un om se îndrăgostește cel mai tare de cine reprezintă cea mai mare cantitate de mister din spatele cărnii sale: jumătatea lui.
practic, ne îndrăgostim de o întrebare, cea mai importantă...

dar, iubirea se instalează abia dacă răspunsul azuriu pe care-l găsim ne convine vreme îndelungată. sau ne e necesar.
iubim răspunsul, nu soluția. o soluție înseamnă implicit o decizie, o concretizare practică. n-ai cum să "iubești" ceva ce faci în mod conștient, poți eventual să "agreezi" (- unde mai pui că o soluție nu e întotdeauna cea mai inspirată, în plus, e perisabilă).
iubirea și răspunsul se află în spatele conștientului, în lumea magnifică de acolo...
cred despre mine că sunt un om norocos

miercuri, 4 septembrie 2013

Neted


 Mi-amintesc, era demult, aproape singură pe o plajă pustie, înotasem toată ziua și mama s-a apropiat să mă șteargă cu prosopul, să mergem, apunea soarele, m-a controlat, aveam umerii arși, mă prăjise soarele și marea în echipă, erau două plăgi urâte și usturau ca și cum usturimea veghea locul din care cineva smulsese două aripi, le râcâise și le scosese.
Totul, dar absolut totul, plaja, pomii, trenulețele și hotelul alunecau peste mine, pe lângă mine, prin urechi, printre măsele și limbă, valul mă trimisese înainte, prelungeam valul lângă hotel, eram nisip, eram plaja, aveam un ritm anume și un păcănit în fundul ochiului,  nu trist, nu vesel, egal și neted, de forma unei lingurițe, era demult...

duminică, 1 septembrie 2013

geometrie în spațiu,


tu nu ești singur pentru că dragostea ne cunoaște pe amândoi

sâmbătă, 31 august 2013

am cu ce, mă! 2



  privit ieri cu detașare un copil vandalizând o grădină.
a furat jumătate din busuiocul de acolo și nu oricum, cu tot cu rădăcini.
- rupe-l fără rădăcină, ca să mai ai ce fura și la anul.
- dar nu se rup, sunt tari...
-cum mă, pleci de acasă la furat fără nimic de tăiat, o foarfecă un cuțit, ceva...?
- da, și nu o să mă obligi dumneata...
pe scurt, neam plin de tupeul fudul al anesteziatului istoric, și atât de prost, că nici să furăm nu ne pricepem.
pe scurt, întrebări de genul, ce se întâmpă cu noi? oare, încotro?- redundante. spune bine cineva că idioții n-au destin

miercuri, 28 august 2013

am cu ce, mă!



 Lumea e sclipitoare!
când, în sfârșit, uită să te mai compare cu alții, își amintește să te compare cu tine. făceai, dregeai, atunci, acum...
mai demențial ca orice e tonul ăla de reproș în voce, dezamăgit în dignitatea lui, adică ce, îndrăznești să mă dezamăgești? pe mine??? îți vine să îți scoți căciula și să-ți ceri scuze

ce vă mai place șaorma, dragilor...

sâmbătă, 24 august 2013


   îți amintești?... ziua aceea, buna zi...
sunt ca să te servesc

sâmbătă, 10 august 2013



  oameni dragi, vă rog tare, vedeți lucrurile în 3D!
e necesar doar un pic de lumină în ochi, folosiți-o

lăsați-mă cu platitudinile...
străduiți-vă o țîră, nu-așa greu

joi, 8 august 2013


   dă timpului timp...

vis...



   m-am trezit la jumătatea nopții, m-am dus până la fereastră, am privit afară, m-am întors. înainte să adorm iar, am avut un semivis. am văzut un perete de piatră vertical, atât de înalt și atât de vertical că nu-i vedeam nici vârful nici începutul. de foarte de sus, poate chiar din vârf curgea o perdea fină de apă, trebuie să fi fost o cascadă uriașă pe cât de mare era stânca asta... priveam totul de la distanță, eram și eu foarte înaltă sau aveam un zbor înalt, nu mai știu,  și câteva mirări...
- Cum s-ar putea numi un asemena perete, am întrebat...
- Un asemena perete s-ar putea numi Dizolvantul (The Solvent), a spus cineva.
- De ce s-ar numi în asemenea fel?
- Pentru că până jos, inima ta se face rouă.
- Lasă-ți timpul să curgă, a zis altcineva... nu te mai foi, lasă-l... flow

joi, 1 august 2013

1 august



Locul cu cel mai scăzut nivel de compasiune ever e spitalul...

... azi am ajuns în zona abisală îmbrăcată ca o domnișoară în vacanță, parfumată, cu pălăriuță și buchet mare de trandafiri în care s-au căcat pe rând: asistente, stagiarii aflători, doctoriță. Timp de trei ore (3!). La sfârșit, s-au scuzat. Adică, au mai dres busuiocul...

1. Concluzia zilei: a arăta bine înseamnă, dacă îmi tragi un șut în fund, barem o să-ți pară rău

2. Sfat: dacă urmează să vă internați, vărsați pe voi măcar! una sticlă de parfum. Se vor teme să sacrifice un animal care miroase frumos

sâmbătă, 27 iulie 2013

 
sperînd că gândul meu mic ajunge la tine. acolo unde totul se preschimbă în dragoste.
visînd că Dumnezeu al lucrurilor mici îl ajută să crească.
...crezînd-o

luni, 15 iulie 2013

Iul

Poate că nu suntem decât suma emoțiilor pe care le generăm în alții, tot acest corpus...
Da, cu cât cineva provoacă mai puține emoții, cu atât este mai repede uitat. Așa, de exemplu, s-ar explica faima lui Van Gogh ori Shakespeare versus uitarea lui Heidegger. Probabil criticii de teatru n-au nici o șansă...
Emoția  o fi singurul instrument de măsurare a timpului, nu ceasul. Nu luna, nu anul...

... Când un om e obosit e mai transparent, am crezut mereu asta. Există oameni și copii...
Uneori n-am umor...

vineri, 12 iulie 2013

Azi...


Stăteam de vorbă cu un domn care m-a adus cu taxi-ul; condiție medie, un domn... Spunea că îi deschide portiera nevestei când o invită într-o mașină... oarecare mașină. Spuneam că devin clumsy dacă mi se întâmplă asta. Da, am observat, un binecrescut îmi deschide portiera, dau și eu să mi-o deschid singură cum m-am obișnuit, ne lovim peste mâini și ne rănim din bunăvoință. Magic...

... Adică acela ar fi, la o adică, gestul firesc dar, come on, cine-l mai face?
Schimbăm manierele sau schimbăm patria?

marți, 9 iulie 2013

Bilanț de lună


  Iertați-mă că nu am nici un respect pentru publicul cretin. Rog să mă ierte cei care îl venerează.
Publicul se servește. Nu poți servi un mitocan pentru că mitocanul nu știe ce vrea. Îi lipsesc criteriile. Nu respect asemenea girafe.
Vestea bună e că publicul e educabil, vestea bună e că am răbdare să o fac, știu că mai sunt și alții ca mine.
Iubesc publicul care iubește o poveste ca o călătorie, îl iubesc pentru că știu să spun povestea. Iar ei vor pleca mulțumiți și ușor schimbați după o poveste spusă bine. Probabil că ce descriu aici e publicul ideal și o să mă scuipați în cap că așa ceva nu există. Dar există pentru că el e publicul meu, eu exist.
Am tot respectul pentru cine se ridică după 30 de minute și pleacă din sală pentru că nu îi place nasul meu (deși mă enervează crunt un astfel de criteriu, el se impune totuși a fi considerabil, oameni suntem); nu am nici un respect pentru cine stă până la sfârșit ca să plece înjurându-mă printre dinți (pe mine și spectacolul) fiindcă nu are capacitatatea culturală de a deosebi un cal de o maimuță.
E timpul să încetăm linsul în cur. E timpul să începem să ne respectăm ca adversari; sau să nu o facem deloc, după caz.
Cu asemenea gânduri plec în vacanță. Ne vedem la toamnă când o să reiau această postare.
Bless you!

miercuri, 3 iulie 2013

hey, beautiful...


 fie binecuvântat aerul dintre noi.........

luni, 1 iulie 2013



fățarnicii, cei care fac din ceva universal abordabil, o nișă, o chestie la care doar eu am acces...
dismiss!
(dismiss what insults your soul)

oamenilor, aveți cu toții acces la creativitate, uitați-vă mai bine ce-aveți prin grădină, lăsați frazele, citatele ș. a căcaturi de panoplie cu macrameu, mai gândiți și cu ochii ceilalți, din inside...

faceți un bine vieții și ascultați-vă muzica...

marți, 25 iunie 2013

sfaturi practice


Pentru cine vrea în mod serios să-și regleze conturile cu viața, pentru cine vrea să își desfunde sensurile și pentru cine crede că le merită, intrați într-o librărie de parfumuri... parfumuri rare. E una în București prin Romană, pe o latură a Mc Donalds. Important e să nu rămâneți la McDonalds...

intrați... picurați doi stropi din câteva parfumuri la întâmplare (importantă e întâmplarea!) pe locuri din piele care rețin multă vreme substanța. nu e necesar să cumpărați nimic. lăsați să acționeze 24 de ore. între timp, lăsați-vă cu încredere invadați de poveste; mergeți la plimbare, mână în mână cu ea.  cu povestea. atât.
... e despre cum atemporalul îți poate salva viața.

(nu e nici o glumă, metaforă sau altă figură bizară de stil)

P.S. Și dacă nu veți mai ști să spuneți povestea, barem vă veți educa să mirosiți vieți...

Succes!

sâmbătă, 22 iunie 2013



au vorbit ăștia cu supermoona să nu mai miroasă teii în curte, sau ce?
... cum poți scrjieli o prezență, după cum poți condensa o absență.

mă doare capu'

ZDORBITOR



... cum o fi asta? cum te duci în parc, cum alergi, cum simți că tu și trupul nu mai sunteți una, când îți ieși prin cap și pare că te uiți la tine cum transpiri în iarba grasă...
și apoi cum revii, deschizi robinetul din bucătărie într-o dimineață și apa țâșnește în patru zări și ups! s-a defectat robinetul și te așezi frumos în cur pe pardoseală și te locuiești pe tine până la asfixiere și te trăiești mai intens decât în toate parcurile orașului ciudat în care ești - pentru că nu știi ce să faci, pur și simpu nu știi...
și panica, PANICA!!!! și toate moleculele izbindu-ți creierii în care îți ești prizonier și inamic, pentru că nu știi cum. nu știi!

posibil să fim închiriați cu ora de către neputință

vineri, 21 iunie 2013

Buletin meteo


Undeva într-un univers paralel, a venit vara... s-ar putea chiar să fie cea mai lungă zi :)

miercuri, 19 iunie 2013


 
   Într-una din serile astea am fost la teatru la un spectacol... ce vreau să spun e că abia acum descopăr că sunt o ființă fundamental informațională. Pentru mine, informație e tot ce aflu despre mine și nu știam dinainte. Restul e zgomot. Ori abuz. Ori pierdut timp.
De asta nu am televizor.
De asta nu voi citi vreodată mai mult de 25% din ce a scris și va mai scrie Cărtărescu. Cărțile sunt din destin. Ori nu sunt deloc

marți, 18 iunie 2013

Dep

 
În mine, depresie e când mă îmbolnăvesc de o moarte mai veche.
Noroc că e virală.

duminică, 9 iunie 2013

KamiMura, capul sus, sunt aici, sunt cu tine... drag Kami

... fără teamă, Kami drag,
Kami drag, Kami drag, Kamidrag, Kamidrag, Kamidrag

sâmbătă, 8 iunie 2013

Există doar trei lucruri:
cântecele se cântă,
poveștile se scriu,
viața se dansează. și se trăiește.
Don't live in-between! don't! its clumsy! (and clumsiness is repressed hate, se spune). e nerentabil.
... și dacă totuși o faci, fă-o alternativ... :)

joi, 6 iunie 2013

Decembrie


Forezi, forezi sistematic in necunoscut. Asta faci, cu asta te ocupi, esti suflet special cu specializare si functionezi.
Pe urma, ti se face asa un dor de el, de lumea cunoscuta... Iti vine sa inghiti pamantul, toate distantele. Si-l inghiti. Nu, nu iti imaginezi, chiar il inghiti.
Iubesti.
Iubesti sistematic...
   Iubirea, aceasta sistematizare teritoriala

                                                                                                                               11 decembrie 2012

sâmbătă, 1 iunie 2013

1 iunie



  am fost în parc să alerg.
mare greșeală!!!! e pentru prima dată când mă deprimă până la leșin atâtea mii de idioți fraierindu-și copiii, înecându-i în vată pe băț și în general bâzâind a pagubă, și o proastă care imaginează grafice cu traiectorii variabile în traversarea cirezii...

Tu, ce declari cu foame că Dumnezeu a zis '...umpleți pământul și-l stăpâniți', ignorantule, nota 2!! El a zis, băăăăăăi, ăștia cu bucuria în suflete (de copil, eventually), mai stați vere și acasă dacă tot aveți atâta bucurie prin suflet! și Petre, vezi că sparie peștii! Cows!

da, a zis și cows

                                          (și cado de la mine)



Altfel


Cum e să binecuvântezi, în oricare gând, în toate, oricum...?

(pentru mine, asta a rămas doza cea mai eficientă, vie...)
... E Altfel, cred

joi, 30 mai 2013

Agreement


realitatea e ca un contract în România, n-are rost să nu-l semnezi, cum n-are rost nici să-l respecți zilnic.

asta ne și fac vulnerabili...
... asta ne face și puternici.

Realitatea se creează... Ad libitum.


duminică, 26 mai 2013

Duminică...

acum ceva timp, în Timișoara, găsit înt-o grămadă de cărți părăsite la soare una subțirică (un S. Maugham) cât degetul de copil, stau și mă uit, mă foiesc, când îmi fac eu timp s-o mai citesc și pe asta...
... din categoria cărți mici, tristeți minore

sâmbătă, 25 mai 2013

sâmbătă...

... să ai roșu în gât, să vrei să faci conversație politicos ori plicticos mediu socială, să vrei repetiție, să vrei să alergi în parc, să ai o zi la dispoziție pentru asta.
tipic...

marți, 21 mai 2013

Din Arad


   Aradul e un oraș amețitor prin lipsa desăvârșită a suspansului urban, a zgomotului sau nimic urban de Romania aș zice, nimic asemănător ca stil cu ceva cunoscut...
și totuși... la un nivel ciudat, ori un strat îndepărtat de eu, o umbră pe inimă, ca și cum l-aș recunoaște... sau ca un gong brun în sânge: ce mai faci, cum o mai duci, mai ești încă... iarăși ești.
vise dureroase azi noapte...
pe păpușa mea părăsită scria odată Arădeanca

luni, 13 mai 2013

Duminică la Reșița


   12 ture de Gloria Reșița, adică de 105/65 de gazon, după cum m-a emoționat nenea care păzea patrimoniul statului -
 - privind în urmă după fundul uneia în albastru și vopsită cu alb pe fața- conform cu crema de protecție solară...
la respectiva se uitau șapte capre indiferente, păscând pe dealul dimpotrivă, plus ciobanul exclamativ: Da' mult alergați domnișoară, mai odihniți-vă oleacă...

unde ești tu Chivu...

vineri, 3 mai 2013

Sunt o formă


Sunt o formă de curent electric căutând alte forme de curent electric.
Nu prea știu cum sună treaba asta...
Mie-mi convine.

... forma de curent electric cu barbă e perfectă

luni, 22 aprilie 2013

Cremă de 50 ml


Deci!
Așa de mult mi-am visat o cremă cu factor de protecție, după ce-am descoperit că alerg prea mult cu capul gol (la modul cel mai propriu și mai propriu) prin soare, încât astăzi mi-am cumpărat una. De la Avene. Chiar am dat o grămadă de bani pe ea, cu tot cu reducere.
Când am ajuns acasă, m-am dat repede așa din pasiune, deși soare nu se arăta... Mă uit repede în oglindă , văd pe scurt o farfurie mare de Alba Iulia și spun că I can hardly speak și că Oh my Goodness. Farfuria a spus că Da.
...observasem eu că pe cutie scria 'ușor nuanțator' - m-am gândit că are textura aceea cu un pic de fond de ten care îmi place pentru că matifiază puținel pielea... Nu mă gândeam în schimb că pot să arăt ca o cochile de melc marin.
Ș acum anunț și rugăminte:
Pentru cineva care are nevoie de machiaj de scenă special (Pierrot sau luna, Strigoii, umilințe sub crai nou, etc., etc... știți ce zic) e o cremă cu textură bună, nu face nici riduri; și în eventualiatea în care reflectoarele v-ar putea bronza într-o zi și nu doriți asta... Da, dacă au făcut ăștia cremă cu upgrade, lumea scenei urmează să facă becuri cu uprade. Costă 50 ron. Crema.

În cele din urmă, aveți grijă cum vorbiți. Am spus ieri într-o postare "oamenii, ca merii", a trecut o zi, am cumpărat o cremă și era să-mi cunosc fața ca o petală.

... m-am gândit. nu cumpărați crema pentru protecția solară a copiilor. pentu că o să-i preschimbați în nevăzuți păianjeni de baltă, ar fi păcat.

... dacă mă gândesc bine, nu cumpărați crema deloc. O să mă dau tot eu. Îți trebuie pasiune ca să porți crema asta

marți, 9 aprilie 2013

Cu drag...


   Aseară am jucat Ce zile frumoase! la Legere Live în Piața Rosetti. M-au găzduit (și mă vor găzdui în continuare) cei doi băieți de la Teatrul Tabu.


Mă tot gândesc de aseară...
Pasiunea e viața lui Dumnezeu. Cine vrea viața lui și-o va pierde. Cine vrea viața lui Dumnezeu, trăiește - veșnic, altfel n-are nici un haz...
Veșnicia durează o singură secundă (o secundă cu puncte, puncte, secunda are întotdeauna puncte, puncte... ăsta ar fi marele secret al teleportării)
... Nu am ce le spune oamenilor care nu au pasiune/pasiuni. Comunic mai bine cu ceilalți... Pentru că doar pasiune pot eu să ofer. Cine vine la spectacolele mele pentru plăceri estetice, să nu se mai deranjeze.
(asta e cam așa: dacă pui mai multe lucruri lângă foc, nu se încălzește doar unul singur).

... e motivul pentru care mulțumesc încă o dată celor care au venit. Și îi felicit. Au pasiune, domnule...