Cătălin Băicuş seamănă cu Robbie Williams, dar se tratează

11 - NAT KING COLE - Walkin' My Baby Back Home
Asculta mai multe audio Muzica »


Şi ploaia cădea lovind cu unghii zemoase pereţii ceainăriei al cărei patron e coborîtor din vechea Assirie. Braţele divanului cu încrustaţii încreţesc zeci de ochi de sidef, plîngăcioşi ca ploaia prin frunze.

Şi ploaia dansa în ceşti…Şi ceaiul curgeaaaaa / Împreună cu noooooi…

C.B. – Nu te-am invitat la un vin pentru că suntem în post, iar tu trebuie să mă întrebi repejor, pentru că mă aşteaptă Clara acasă…Ia stai că sună…Ea e. Îi spun că am dus căţeii la ţară, şi pe urmă povestim…

* Cătălin, cînd te-am sunat alatăieri dimineaţă, căscai şi ziceai că eşti în Serbia. Ce visasei ?

C.B. – Dar chiar eram. În seara dinainte jucasem în premieră un spectacol cu o întreagă istorie în spate. Un tip ambiţios ne-a chemat în urmă cu ceva timp să montăm un spectacol pentru comunitatea de români din Voevodina. Trebuie să-ţi zic că, după ce Kosovo şi-a proclamat independenţa, iar Romînia n-a subscris, sîrbii iî văd pe români ca pe nişte zmei, zic ‘’român’’, zic ‘’’frate’’, pur şi simplu ne-au adorat

Ghici ce-am mîncat acolo ? Îţi mai aduci aminte de nebunia aia de ciocolată Cipirippi, pentru care am fi plătit cu toate colecţiile de abţibilduri şi poate am fi trecut şi Dunărea cînd eram copii ? Să ştii că tot aşa e de bună. Ei, acolo la Vîrşeţ, unde am fost, ne umpleam buzunarele şi mîncam în fiecare zi.

* Mă topişi. Nu puteai să nu-mi aduci aminte ? Hai, spune mai departe…

C.B. – Ei bine, aci în Voevodina, băiatul ăsta s-a gîndit la un spectacol-dramatizare după cartea lui Gabriel Chifu, ‘’Relatare despre moartea mea’’. Ne-a chemat, pe Clara şi pe mine, care ne-am trezit antrenaţi într-o chestie complicată şi chinuitoare. Regizorul de care îţi zisei mijea ochii la noi şi ne privea ca de peste dealuri (cred că nici nu ne vedea) şi noi repetam aşa la lună, şi scenele se depănau una cîte una, şi zilele treceau…’’Ce facem, Bogdan, suntem geniali din prima? Spune-ne ceva, mişcă-ne mai la dreapta ori mai spre stînga…’’ Dar el era atent la proiectoare, cum să prelucreze sunetul, muzica, la orice altceva. Am luptat singuri cu rolurile şi am descoperit sensul spectacolului de capul nostru. După premieră oamenii s-au bucurat şi spuneau că le-a plăcut, dar nu ştiu dacă aş mai putea să trec vreodată prin momentele de spaimă în care habar n-aveam ce să fac cu personajul meu.

* Deci Clara e cu tine peste tot.

C.B. – O să rîzi, dar după ce Oana Bineaţă a intrat în concediu cu bebe, în ‘’Romeo şi Julieta’’ rămăsesem fără Julieta. Aşa că în rolul ei a fost distribuită pînă la urmă Clara şi prietena mea din viaţă a devenit şi partenera mea de scenă şi de… multe scene.

* Asta seamănă cu piesa pe care-o cîntă Tudor Chirila ‘’Iubito, noi mergem pe sârmă / Păşeşte cu atenţie…Dar spune-mi, cum ai ajuns să fii Romeo la Paraskevopoulos ?

C.B. – Iniţial, Romeo era un coleg de la Bucureşti care din nu ştiu ce motive, n-a mai ajuns încoace. A venit domnul director Cornişteanu, mi-a spus că aş fi potrivit, că m-a recomandat regizorului, şi din clipa aia a început calvarul: tone de text shakespearian traduse nu în cel mai fericit mod-de învăţat pe de rost- obligaţia să slăbesc în cîteva săptămîni 10 kilograme şi repetiţii peste repetiţii.

Şi, cu toate astea, oricînd m-aş întoarce la Paraskevopoulos, e omul în care din prima clipă am avut o încredere totalî. Lucrează cu actorul cu tot sufletul şi ‘’cu tot visul lui’’. Amintirea mea despre el e cînd spunea ‘’nu fac teatru ca să fiu corect, fac teatru ca să fac greşeli, ca să pot căuta şi avea ocazia unei noi şanse, pentru că arta oferă o relaţie de libertate’’ Aşa am învăţat să-mi placă să mă joc la repetiţii, să descopăr povestea ăn joacă. Iannis ne-a dat voie să creăm cu toţii împreună, noi şi el, un spectacol.

* Şi cînd ai repetat ‘’Avarul’’ cu Bocszardi, te-ai mai jucat ?

C.B. – categoric. Nici nu mi-am imaginat cît e de minunat ca regizor, pînă n-am lucrat cu el. E genul care-şi dă cel puţin două soluţii de rezolvare, iar tu trebuie să alegi, aşa că fiecare pas pe care-l faci reprezintă propria ta responsabilitate. Te joci, dar răspunzi pentru ce alegi.

Omul nu păcălea nici o repetiţie, se întorcea cîteodata de la Tîrgu Mureş superobosit dar se implica sută la sută. Un asemenea regizor te forţează să gîndeşti, şi culmea, gîndeşti uşor, iar mai apoi lucrezi uşor ; tot ca în joacă.

* Tu eşti băiatul ăla care ne ofera la televizor ursuleţul de pluş, cutia cu ciocolată, buchetul mare de flori şi promisiunea că te gîndeşti la noi 24 de ore din 24 – nu mai ştiu ce ziceai tu pe-acolo. Cum a fost prima oară la un casting ?

C.B. – Prima dată, prima dată, am fost cu o colegă de la teatru care m-a luat cu ea s-o ajut şi să-i dau replica. M-au văzut băieţii, m-au invitat întîi pe mine să dau proba, le-a plăcut ce-a ieşit, m-au oprit pe mine şi au renunţat la ea. Bineînţeles, nu s-a supărat nimeni pentru că ştim cu toţii că în cazul probelor de film ne jucăm cu norocul. Apoi dacă lucrurile merg OK şi te integrezi în echipă, regizorii te ţin minte şi te cheamă de cîte ori se iţeşte ocazia. E greu pînă intri în industrie, pe urmă te mişti o dată cu ea.

În cazul clipului pe care l-ai pomenit, s-a implicat o bancă austriacp. Cei de la agenţiile de publicitate împreună cu reprezentantul băncii s-au adunat într-un fel de ‘’sfat al batrînilor’’ (aşa se face de obicei, asta e, ca să zic, protocolul) şi au ales actorul dintre toţi cei care dăduseră probe de casting. Sunt foarte mulţi oameni implicaţi într-o reclamă şi toţi vor să meargă la sigur; dau banii, dar vor rezultate. Aşa că pe acolo nu te prea joci când filmezi.

Ironia face că ultima oară am dat-o uşor pe joacă. La ultima reclamă din serie am ajuns la Bucuresti în platou după un drum cu peripeţii, obosit, năucit şi acolo m-am trezit cu un tip lîngă mine care mă invita să mă aşez pe un scaun şi să meditez în linişte, pentru că cineva a uitat să aducă generatorul de curent. Nebunia e că asta a întârziat totul cu 5 ore, şi, pe la patru dimineaţa cînd au început filmările, eu m-am pomenit în faţa camerei silabisind’’Bucură-te de partea frumoasă a vieţii’’. La drept vorbind, există una, pentru că aşa, sfatul bătrînilor m-a ales imagine a băncii pe cîţiva ani – o chestie relativ nouă pe la noi, şi chiar am semnat un contract de exclusivitate prin care mă oblig să nu mai filmez alt gen de clipuri publicitare.

* Film ai voie sa faci ?

C.B. – La asta am liber. Şi am şi făcut. M-a sunat un domn regizor german pentru un scurt-metraj care o să participe la selecţia Festivalului de la Cannes. Mi-a făcut plăcere că m-a chemat pentru că s-a lucrat impecabil, totul a fost organizat nemţeşte ăntr-un interval de două săptămîni. Cu mine au avut treabă doar două zile în care nu s-au irosit nici cinci minute de pomană.

Primul film in care am jucat s-a întîmplat acum 4 ani şi a fost unul experimental, făcut de un regizor italian. Ăsta a ajuns în ţară, a făcut un casting la teatrul Luni de la Green Hours şi a cam rămas cu indoieli după ce s-au perindat toţi actorii şi s-au terminat vizionările. Cam atunci m-a sunat o prietenă şi mi-a povestit de el; m-a îndemnat să mă duc şi eu, totuşi. Am plecat în Bucuresti, i-am bătut omului în uşa de la teatru, a deschis, a deschis ochii mari, foarte mari :’’Hopa, tu eşti cam ce-mi trebuie, ia stai, prea semeni cu Robbie Williams, nu vreau asta , chiar nu vreau, te rad în cap şi-ţi tai o sprînceană, ori ţi-o mut pe frunte în sus, îţti dau şi cu mult fard pe ochi, ce zici, filmezi ? Şi am ramas…

* Ce gânduri ai, mai departe?

C.B. – Nu vreau nici un proiect deocamdată. Vreau liber, pauză. Nu poţi s-o ţii într-una pe acceleraţie. M-a obosit astă iarnă perioada Sărbătorilor când practic nu m-am oprit deloc: am repetat ‘’Romeo şi Julieta’’, a urmat intervalul lung de repetiţii cu Silviu Purcărete, aşa că visez la o vacanţă. Am totuşi un proiect pentru Statele Unite, dar din vară, după ce se întoarce colega Raluca Păun din Franţa.

Apoi pe perioada verii, plecăm cu teatrul în turnee, fiindcă suntem invitaţi la festivaluri: Ungaria, Polonia, de Veneţia se spunea ceva…

- Unde mai pui că incepe acuş’ Festivalul Shakespeare la noi…

C.B. – Atunci să te ţii…

- Baftă!

Interviu apărut în ziarul ''Înainte'', Craiova, luni, 21 aprilie 2008