luni, 7 februarie 2011

Astazi dimineata m-am trezit in forma si mai complicata a lui sunt. Din nou. Din nou!!!

Iarasi m-am trezit intr-un corp mult mai mic decat il stiu. E o povara ca trebuie sa revin si sa explic "decat il stiu ce?" sau "cum?". Nu pricep... De fapt, voi ar trebui sa pricepeti din ce va spun eu acuma, iar eu acuma n-am vorbe. Nici cuminti. Nici cumsecade. De niciunele mai pe gospodaria lor...

Vorba e ca mi-am (re)cunoscut azi noapte corpul lungit si latit cat hectarele luate impreuna a 4 stadioane olimpice. Chiar mai mult. Si daca nu va incape ce scriu acum, cu blindete va recomand sa nu ma luati in seama. Mi-am simtit corpul (si mi l-am stiut) mult mai mare si mult mai iubit si mult mai indragostit de fiecare metru patrat de iarba, de caramida si de singele altui semen pe care pielea nemaipomenit de fina a carnii mele l-a parcurs tacticos azi noapte de pe platforma carnoasa a 4 stadioane olimpice si chiar mai mult.

Rideti infundat acolo, pe jos pentru ca va puteti inchipui usor ca cititi poezie ieftina si eu nu stiu s-o spun. Pentru ca sunteti la adapost (si bine v-ar fi)...
De sentimentul dureros ca sunt nesatula de carne, nesatula de corpul meu, livida de singe, nesatula de inima mea, nesatula de cele cateva batai anemice, insatisfacator de putine pe care mi le mai poate ea furniza. Ca m-am trezit strimtorata in cateva fibre si striatii mute care nu-mi mai ajung. Ca nu-mi mai ajung eu insami.

Si ca refuz sa mai scriu acest articol tut si tolomac care nu are nici macar scuza ca e intocmit cu umor, ca sa poata fi parcurs cu precautii amuzate...

Imi vine sa urlu, imi vine sa pling, imi vine sa le inchid pe astea doua intr-o acolada mare din care sa poata sa rezulte comod ca imi vine, in mare, sa rid. Si sa fac misto de mine. As usulally. Chiar nu pot. Cred ca azi acses denied!. Nu ma mai pot strecura pe gaura cheii ca in celelalte zile...

Imi vine sa urlu daca ma poate ajuta cineva pentru ca imi vine sa urlu cum innebunesc.
Va rog, un suflet, unul potrivit de mare pe un corp potrivit de mare, sa-si intinda extremitatea alungita cu bunavointa (cu bunatate, mai degraba cu bunatate) a mainii din aratator inspre capul meu barosan, patrat ca o cutie (cu ambitios de multe suruburi, da! suruburi, nu bomboane ca Forrest G.) si care a inghitit azi-noapte mult praf de copt, si sa spuna calm:

- Ajunge!

P.S. Si pe cineva (mai ales, pe cineva) care sa ma redea pe mine mie! Daca se poate, va rog...! sa ma primesc inapoi si sa ma pastreze cu grija - inapoi! Mare sau mica.

Please...



10 comentarii:

iulia popescu spunea...

Ce trebuie sa intelegeti din harmalaia asta?

nimic. Chiar nimic. Azi sunt mai proasta decat de obicei (proasta prin asfixiere). Va rog sa nu intrati in vorba cu mine. Azi eu chiar nu mai stiu ce sa spun

Elza spunea...

a fost o noapte intensa... noaptea (pe)trecuta:)

iulia popescu spunea...

dar trebuie, Trebuie! sa intelegeti ca nu m-am pregatit cu vorbe pentru aceasta... pentru ca m-a surprins si m-a luat pe nepregatite cu mult, cu o coca prea multa!
si nu inteleg nimic decat ca ma sufoc.

Poate ca maine e altfel, nu stiu...

Anonim spunea...

Buna seara, Iulia!
Mai pus pe ginduri.
ben.

Anonim spunea...

- sau poate esti la mama ta?

Anonim spunea...

-21:30 pm.
ben.

Anonim spunea...

22:30 pm.
ben.

Anonim spunea...

24:00.
ben

Anonim spunea...

00:30 am.
ben.

Anonim spunea...

- somn usor,Iulia!
ben