marți, 18 martie 2008

Vlad Drăgulescu - interviu


Theatre-caffe "Play" sau grădina inocenţilor
Interviu cu actorul Vlad Drăgulescu



Dean Martin - That's Amore
Asculta mai multe audio Muzica »


Fumul ţigării albeşte nasul lui Buster Keaton. Vlad scrumează pe tavă, iar sepia din spatele lui se prelinge scurt în colaj: Keaton surade de pe stâlpul cafenelei "Play". Asta e de bine. Cred.
Băiatul tace.
- Spune-mi povestea. De ce suntem aici. De ce "Play"?
V.- Pentru că marile spirite se întâlnesc. Glumesc. Play, pentru că asta e primul loc stabil, primul stabiliment să zic, unde am jucat, joc, după ce am teminat facultatea. Sunt actor, ma simt actor, dar dacă mă întreabă cineva pe stradă, mi-e aiurea să spun ce sunt şi câte sute de roluri n-am jucat până acum.
- Gloria prea devreme?
V.- N-aş zice aşa. E mult spus.
- Totuşi, lumea te-a văzut de multe ori jucând "Un bărbat şi mai multe femei". Oamenii pleacă fericiţi după spectacol şi te iubesc. Pe tine şi pe Edit (Mag), desigur. Cum aţi ajuns la piesa asta?
V.- A fost ideea lui Edit, iar textul a devenit repede pretext să ne jucăm. Trebuie să ştii că piesa nu are ordinea asta în scriitură, tablourile se succed altfel, dar aşa ne-a venit, împărţirea şi ordinea asta ni s-au potrivit mai firesc, iar Raluca (Păun, regia) ne-a suportat cu drag (sper). Am repetat cam 2 săptămâni şi îţi spun, oricând şi oricât ne simţim bine în echipa asta.
- Spectacolul ăsta nu e doar o întamplare fericită şi atât. Pare că tu ţi-ai luat destinul în mâini, ca sa ma exprim... aşa, mai demult.
v.- În anul 2 de facultate, după ce am consultat situaţia teatrelor din ţară, am cântărit cam ce şanse avem/n-avem noi să ne angajăm într-un teatru profesionist după şcoală, am creat "Asociaţia I.S. Drăgulescu". Am încercat să-mi dau mie şi să dau colegilor mei în aceeasi măsură posibilitatea reală să joace, să aiba un "acoperiş", să creez trambuline către teatrul de scenă.
- Tu ai încercat şi o alta trambulină. Spune-mi cum a fost astă-vară la Festivalul Tânarului Actor de la Mangalia?
V.- A fost dulce-amar.
Dulce, pt. că a fost efectiv prima oară când jucam, după facultate pe o scenă profesinistă şi tot dulce pentru că mi-am dat seama ce fericit mă fac aplauzele, mai ales ale unor oameni complet necunoscuţi cum erau acolo, unde nu ştiam pe nimeni: nici pe membrii juriului, nici pe critici, nici prieteni în sală, nimeni-nimeni. Şi touşi, mi-au strigat "Bravo!", iar unul din ei a scris despre mine ca sunt ultimil nedreptăţit al galei festivalului. N-am fost rău defel, pesemne, dar juriul nu m-a văzut în rolul laureatului. Înţelegi care ar fi partea amară.
- Ce-ai jucat?
V.- Păi, am intrat ultimul în preselecţie, şi am jucat vreo 25 de minute un colaj făcut de mine. Am început cu moartea lui Mercutio din "Romeo şi Julieta", a urmat trecerea printr-un moment de jonglerie pe textul din "Angajare de clovn" de Vişniec, apoi o pantomimă, tot de-a mea în care joc împreună cu o haină ce devine personaj însufleţit şi, utimul, monolgul obligatoriu care de data asta s-a numit la Mangalia, "Dex 305". E de fapt un text făcut de cineva din toate cuvintele de la pagina 305 a Dicţionarului Explicativ şi care trebuie să capete un sens în context. Fiecare şi-a construit propriul sens, propria direcţie a textului. Culmea e că juriul a fost încântat (mi s-a spus) de interpretarea mea şi a unei colege, dar, răsplata... n-a mai fost.
- Care e relaţia ta cu Teatrul Naţional din Craiva?
V.- Cu TNC am o relaţie de colaborare şi bună vecinătate. Unul din spectacolele "Asociaţiei" şi la care sunt producător, adică "Aplauzele le iau mâine"(regia o semnează actorul Cătălin Băicuş) are contract cu teatrul pe doi ani. În prima fază, spectacolul, unul neconvenţional, primul de genul ăsta in Craiova, a avut o viaţăa de theatre caffe. Într-o seară, l-am invitat pe domnul director Cornişteanu să ne vadă, ne-a plăcut şi am bătut palma.
- Parcă ai dat concurs în toamnă la TNC.
V.- Mi-aduc aminte ce rău mi-a fost. Şi-mi aduc bine aminte şi mi se face şi mai rău. Nu vreau să mă scuz, dar n-a fost într-un ceas bun atunci. Nici textul n-a fost alegerea cea mai fericită a mea, nimic n-a mers...
- O neşansă aduce mai mereu o mare felie de noroc. Ce ţi s-a întâmplat bun de atunci?
V.- Cred că a fost să se întample "Un bărbat şi mai multe femei". Povestea asta chiar mă face fericit. Încerc uneori să rezerv două-trei locuri penru câţiva prieteni şi să nu mai găsesc scaune, oamenii vin mulţi şi sper să mai vină, nu pentru mine, nu sunt un nume, să vină ca să vadă teatru. În zilele noastre problema ar fi că teatrul nu mai are public. Să dam lumii spectacole cât mai bine făcute şi atunci teatrul o să-şi (re)găseasca publicul.
- Văd scrise pe manifestul "Asociaţiei" o mulţime de proiecte. Ar mai fi vreunul pe care nu l-ai scris acolo?
V.- Ar fi, dar...parcă n-aş vorbi foarte mult despre asta ca să rămână totuşi o surpriză.
- Totuşi...
V.- Premiera şi câteva spectacole vor fi tot în Play, peste două săptămâni. E vorba de un spectacol-dans pe care l-am gândit în două personaje: eu şi colega mea Ruxi Chelaru, care termină facultatea anul ăsta şi pe care o admir. Are o plastică a corpului şi capacitatea motrică mult peste obişnuitul unui student la actorie, fie el şi în ultimul an.
Mă întorc şi îţi spun că se cheamă "Metamorfoze" şi îl repetăm de puţin timp.
- "Metemorfoze"? Ca ale lui Ovidiu?
V.- Ei, tot despre iubire e vorba, ca la Ovidiu, cum zici tu. E, dacă ar fi să povestesc, istoria relaţiei dintre un magician şi asistenta lui, care începe ca aceea dintre creator şi creatie şi continuă a la Pygmalion, cu o poveste de iubire. Piesa nu porneşte de la un text, ci de la ideea mea despre dragoste: o cutie, ca a Pandorei pe care o deschizi, arzi s-o deschizi - şi, surpriză! Habar n-ai ce iese de acolo: "Metamorfoze"!
Ca şi spectacolul de teatru văzut ca un corp în sine. Iese într-un fel în premieră, apoi îşi trăieşte viaţa şi se transformă, se maturizează cu fiecare "reprezentaţie", pe fiecare scenă pe care îl joci.
- Chiar aşa, încotro ai de gând s-o apuci cu astea două premiere?
V.- "Metamorfoze", ca şi "Un bărbat şi mai multe femei" va rămâne o vreme în Play, după care o să plecăm în turneu prin ţară.
- Succes! Săptămâna trecută, domnul director Voicu de la Teatrul "Luni" de la Green Hours vorbea frumos despre tine. Pare-se, eşti bine venit
V.- Mulţumesc.

I see a little silhouette... Scaramouche, Scaramouche...Şi băiatul de aur se strecoară printre coloanele din Play şi se topeşte fermecător peste colaje.





Apărut în "Înainte"- Craiova, Luni, 17 martie 2008

2 comentarii:

Anonim spunea...

Bun actor Vlad.Ii dorim succes.Sigur va reusi!E talentat......

undress_me spunea...

Cred ca e vorba de actrita Edith Mag, nu Mach.:)