sâmbătă, 12 aprilie 2008

Mirelă Cioabă - interviu


Mirela Cioabă, actriţa TNC : Succesele mele m-au surprins întotdeauna, aşa că am trăit într-o veşnică mirare. N-am îndrăznit eu ca fiinţă să cred că e ceva de capul meu



Buddy Holly - Maybe Baby
Asculta mai multe audio Muzica »


Astăzi, papagalul Napoleon n-are vorbele la el. Viermuieşte gălbior şi mut în colivia confortabil utilată de la etajul doi.

- Napoleon ? Ăsta-i nume de mare actor.
M.C.- Toată lumea joacă în teatrul ăsta. Domnul director Cornişteanu îl joacă pe Nikita Mihalkov în “Avarul” pe care tocmai l-ai văzut astăzi. - Chiar şi hainele, ba chiar şi banii lui Mihalkov, atunci când risipeşte bancnote în toata scena, peste capetele noastre.
- “Avarul” în regia lui Laszlo Bocszardi. Când, anul trecut, în Festivalul Shakespeare a venit Bucureştiul cu un spectacol semnat de el, a trecut un frison prin întreaga adunare, lumea a murmurat, a fost frumos aşteptat şi bine primit. Deci, cum e să joci la Bocszardi?
M.C.- Laszlo e unul din cei mai interesanţi regizori români, un vizionar. Vine cu o pregătire pe care i-a şlefuit-o şcoala ungurească, de teatru, şi dezvoltă un respect considerabil pentru autor, pentru text aşa cum l-a scris el, nu-şi propune decât să înţeleagă textul ‘’poetului’’- asş-i zicea lui Moliere. E un tip de profesionist al scenei foarte cizelat, aerul pe care-l respiră el e un aer rafinat pentru că realitatea lui Bocszardi e, fără glumă, teatrul, nici că pare să-i mai fie ceva pe pămaât la fel de real.
- Căveni vorba de poet şi de poezie, nu mi-e ruşine nici cu traducerea domnului Vulpescu, traducere care a fost preferată de regizor pentru acest spectacol. Şi tot de poezie vorbim: aţi mai scris ?
M.C.- Ei, iată întrebarea! Ştiam că o să aduci vorba. Îţi spuneam altădată că am publicat demult un volumaş de poezii.
- ‘’ Lacrima ce înconjoară casa’’, în ’90, la Scrisul Românesc.
M.C.- Da, mă doare ca n-am continuat să scriu. Sunt o fiinţă încăpăţînată şi-mi duc la bun sfârşit proiectele, dar cu poezia n-am fost consecventă. Îmi propun să revin la ea programat, cu disciplină, însă când va veni vremea…Acum nu am răgaz. Te mai cureţi de toate cele când scrii poezie, şi are altă combustie decât scena, schimbi registrele şi energiile.
- Energiile…Sunteţi o actriţă energetică şi de o teribilă vitalitate. Ce spunea domnul Cotescu, profesorul dumneavoastră depre energia asta ?
M.C.- Domnul Octavian Cotescu, Dumnezeu să-l ierte, n-o să-ţi spun ce-mi zicea mie, dacă la laude te referi, pentru că nu-mi amintesc. Dar pot să-ţi povestesc despre el că este, a fost singurul maestru în actorie şi pedagogie deopotrivă. Puţini ştiu că şi în pedagogie…A fost cel mai bun profesor posibil. E greu de presupus că se va mai naşte curând un asemenea mare dascal şi mare actor. De la el am învăţat că în teatru toate rolurile sunt principale. Pote asta m-a şi ajutat atunci când am ajuns la Petrosani cu repartiţie, imediat după IATC, şi am fost distibuită predilect în roluri de mare întindere, roluri grele. Am câştigat multă experienţă în anii ăia, pentru că partiturile mari sunt greu de susţinut, aşa că am pornit de la început cu toate motoarele turate.
- Vă puteţi lăuda, deşi ştiu că n-o faceţi niciodată, cu multe premii la festivaluri de teatru. A schimbat asta ceva pe faţa pământului sau măcar în viaţa dumneavoastră?
M.C.- Pe faţa pământului - mai rar, ce am câştigat eu…Dar în viaţa mea, mi-au adus încredere, mi-au creat obligaţii şi mai mari, şi voinţa să nu dezamăgesc. Mai important ca toate a fost premiul de debut pentru Femeia din ‘’Pluta Meduzei’’ de Sorescu. Pentru că oricât ţi l-ai dori, nu-l poţi lua decât o singură dată.
- Eu tot nu mă las cu premiile: aţi câştigat două mari de tot cu două piese ale lui D.R.Popescu : ‘’Paznicul de la depozitul de nisip’’ şi ‘’Piticul din grădina de vară ‘’, dar şi admiraţia mărturisită a autorului. Ce mai face D.R.Popescu ?
M.C.- Am mai jucat la Piteşti ‘’Bătrânul Vişan’’, o piesă scrisă de el acum 5-6 ani, un text frumos ca şi ‘’Paznicul…’’. E nu numai un scriitor de bun-gust, dar şi un om de bun-gust. După ce a fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor atâţia ani în ‘’vremea aceea’’, s-a retras cu discreîie, duce o viaţă puţin orbitoare (merge la teatru, scrie – toata viaţa n-a fost nimic altceva decât scriitor) şi e unul dintre puţinii din ţara asta care nu pot fi acuzaţi de cameleonism.
- De când am venit ard să vă întreb cum e cu filmele. Cum aţi ajuns să jucaţi în primul film românesc propus pe bună dreptate în cursa premillor Oscar ?
M.C.- Nu ştiu cum e cu filmele pentru că nu am jucat decât în trei. Totul a pornit de la Porumboiu - un amor de om, care m-a văzut la castingul pentru unul din filmele lui, ‘’Visul lui Liviu’’, un scurt-metraj. Echipa m-a plăcut şi aşa am ajuns să prind un rol şi în ‘’A fost sau n-a fost’’, tot în regia lui Cornel.
Sunt alte mijloace în actoria de film; jocul are mare fineţe. Pentru ‘’Moartea domnului Lazarescu’’, repetam 6 ore la o secvenţă de un minut ca să ajungem la aceasta fineţe obligatorie, dantela de emoţii pe care-o captează pelicula, nu scena. Stăteam cu totţi, Cristi Puiu şi noi, în platou – pentru că se filmau scene de noapte – de la 5 după-amiaza pînă la 5 dimineaţa şi nu mişca nici musca decât dacă trebuia să mişte în decupaj, cu voia regizorului.
Sunt cu toţii nişte copii cu adevărat serioşi şi stăpâni pe o muncă disciplinată. Eu sunt încântată pentru că, deşi am avut apariţii aproape episodice, filmele au avut un succes imens şi nu-mi pare rău că nu sunt o actriţă de filme multe şi poate nu la fel de bune ca astea. Am jucat în cele 3 necesare.
M-am bucurat pentru succesul acestor băieţi pentru că seriozitatea lor de profesionişti l-a meritat.
- Profesorul dumneavoastră de la IATC, istoricul de artă Horia Deleanu v-a dedicat un capitol în cartea sa ‘’Elogiul scenei’’. Vă simţiţi o răsfăţată că oameni care v-au fost profesori vă consacră capitole în istoria artei?
M.C.- E adevarat că apar ăn multe cărţi de teatru, şi am cronici bune, dar mă miră…Pe mine bucuriile şi succesele mele m-au surprins întotdeauna. Am trăit într-o veşnică mirare. N-am îndrăznit eu ca fiinţă să cred ca e ceva de capul meu. Posibil să mă fi subapreciat, dar cred că ce m-a ţinut deasupra apei e tocmai faptul că succesul nu mi s-a suit la cap. Nu m-am smintit. Şi îndrăznesc să sper că îmi mai iese câte ceva.
Şi da , sunt răsfăţată : am o casă la ţară (toţi oamenii ar trebui să se retragă din când în când la o mică sihăstrie, după posibilităţi), un papagal numit Napoleon şi fac naveta la două teatre – locuiesc într-unul din ele (adică în TNC care e un spaţiu cu adevărat generos cu actorii), plus fuga la castinguri.
- SŞ cum faceţi de le cuprindeţi pe toate într-o sigură viaţă ?
M.C.- Aşa: nu-mi propun niciodată lucruri comode, şi îmi spun că ubicuitatea (pe care o folosim acum doar prin forţa gândului), e o reminiscenţă din puterile ce le-am avut toţi oamenii cândva, în timpuri inefabile. Trebuie să dăm o şansă şi inefabilului. Asta voi face eu săptămâna viitoare când mă voi duce la Bucureşti, unde m-a chemat Radu Jude la un casting. Ştii cine e ? E primul băiat de la noi care a intrat anul ăsta în selecţia oficială a Festivalului de film independent de la Sundace - fesivalul organizat de Robert Redford. Abia aştept. Nu ştiu ce-o să iasă şi ce va mai fi, dar abia aştept.


- Dacă într-o zi ar trebui să daţi o fugă pe altă planetă, ce aţi lua de aici?
M.C.- Cartea de rugăciuni, toate discurile cu Wagner şi pământul asta tot – cu bune şi rele.

Interviu apărut în ziarul ''Înainte'', Craiova, 14 aprilie 2008

3 comentarii:

Anonim spunea...

Sunt Natasa. Raab Natasa. Cu mine de ce n-ai facut interviu? Tonomat de presa ce esti! Sa nu te prind ca dai probe la telenovele! Cucuveao!

Iulia Georgeta Popescu spunea...

Când mă mai caută vreunul ca să scriu la ziarul lui, promit solemn... Dar dacă mă cheamă la probe Mungiu? Sau Scorsese. Atunci, cu ăştia ce mă fac?

Anonim spunea...

nimic