shakespeare.........

Buletin de festival



Julie Andrews-Could-Have Danced All Night
Asculta mai multe audio Muzica »

În foaierul TNC, la 20 şi 3 minute, directorul Mircea Cornişteanu şi preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa pornesc, respectiv încheie cuvântul de deschidere al Festivalului Internaţional Shakespeare la Craiova, cu începere de la 1 de mai.
Maestrul Beligan n-a venit.
Ministrul Iorgulescu al Culturii n-a ajuns.
În locul lor cuvântă Emil Boroghină care descrie travaliul săltăreţ al ivirii unui festival, şi prefectul Silviu Dumitru care-l descrie pe Emil Boroghină. Gratulaţii, şoapte, şuşoteli...

"Spectatorii sunt rugaţi să-şi ocupe locurile în sală". Mă uit cu coada ochiului spre Emil Boroghină. În limita locurilor disponibile- mi se spusese la intrare. "Haide, ţine invitaţia asta. E de un singur loc. E tot ce am", îi spune colegei Alina.
Pe genunchii lui Tibi găsesc loc liber. Heblu. Tăcere feliată în fîşii subţiri de paşii care se strecoară în scenă. 5 benzi traversează spaţiul de joc. Lângă mine un grăsuţ presimte: ''Ăştia or să joace ca pe bandă".
Şi oamenii lui Donnellan de la Cheek by Jowl au jucat- pe bandă şi dincolo de ea, aproape de sentimente şi apăsat pe toate simţurile, încât în sală puteai sparge aerul în ţăndări cu 5 degete făcute pumn, de câtă tensiune adunase. După ce lumina jumătate rece-jumătate caldă de pe cadavrul în picioare al lui Hector se stinge pe scenă, ropotesc aplauzele.- Tot pe scenă, pentru că spectacolul s-a jucat la Craiova cu publicul şi actorii pe scena mare a teatrului.
Şi tot aci, Emil Boroghină îi oferă lui Declan Donnellan trofeul Festivalului, creat de scenograful Dragoş Buhagiar.
George Banu, potrivindu-şi ritmic de trei ori ochelarii la loc pe nas, comentează:
- Donnellan e după anul 2000 pentru tezaurul operei lui Shakespeare, ceea ce a fost Peter Brook pentru anii '60. Aduce în scenă o reînnoire a comediilor, confuzia sentimentelor, a sexelor şi marea poezie a pieselor shakespeariene. Are splendidul aplomb să monteze piese rar jucate din dramaturgia lui Will - cum e acest istorico-tragi-comic "Troilus şi Cresida", care o singură dată s-a jucat şi la noi în regia lui David Esrig, pe care vă rog să-l aplaudaţi pentru că se află în public. (Aplauze.)Declan mi-a spus odată că vrea să mai scrie o carte, dar nu ştie ce nume să-i dea. Îi ofer astăzi premiul Festivalului, dar şi titlul cărţii:"În oglinda lui Shakespeare". Şi nu în ultimul rînd, reprezentantul sponsorului oficial, BCR, îi va înmîna plicul cu celalălt premiu.

Donellan:"Am învăţat ce-i umilinţa la Craiova"
"In 1994 am trecut graniţa împreună cu trupa ca să ajungem la Craiova în Festival, dar decorurile nu ne-au urmat dincoace. Chestiuni de vamă. Spectacolul, pus în scenă numai cu actori bărbaţi, s-a jucat atunci fără costume ori decoruri şi a fost un succes fenomenal. A doua zi, un critic mă bate pe umăr: 'A fost un spectacol extraordinar aseară. Ştim că mâine vor ajunge şi costumele. Dar actriţele vor sosi şi ele?' Aşa am învăţat, la Craiova, ce-i umilinţa".

În scena rămasă pustie ne întîlnim fără programare "doi pe o banda": eu şi Declan Donnellan.
- Bine aţi venit la Craiova. De data asta, umilinţa a fost îngrozitoare: aţi adus actriţele şi aţi primit şi premiul Festivalului. Iar domnul ce venise din partea sponsorului BCR nici nu mai vreau să povestesc cum v-a certat. Aşa că, lăsaţi-mă să vă strîng mîna.
D.D.- Mulţumesc.
- Două actriţe şi patru roluri feminine în spectacol. De ce?
D.D.- Din motive de siguranţă. Numai două au trecut graniţa.
- Despre dragoste se zice în spectacol. Dragostea din inima razboiului troian. Şi în două culori: grecii sunt negri, troienii în alb...
D.D.- Despre dragoste spusă cu toate săbiile, arcurile şi săgeţile posibile. Ai reţinut ce spune personajul Tersites în final: "Rana dragostei, fără de-ncetare/ Zgîndăre-ntr-una fără să omoare".
- Am reţinut şi replica lui Ahile, după uciderea lui Hector: "Lihnita spadă-mi să se culce,/ De saţ să-i ţina dumicatul dulce". Cuvinte uşor confuze în context, pentru că Ahile pare să prefere bărbaţii în spectacolul ăsta.
D.D.- De asta îţi spun că vorbim aci despre dragoste sub toate chipurile ei şi în toate modurile: amuzant, comic, trist, violent şi tragic, Pentru că teatrul permite o plajă foarte largă...
- De ce "Troilus şi Cresida" - piesă arareori jucată?
D.D.- Pentru că e un text care-mi serveşte interesele de scenă. Îţi aminteşti că pe scena dragostei dintre Troilus şi Cresida am pus lumina asfinţitului, aşa cum o vezi uneori seara reflectată pe peretele casei...Because the script is about self-destruction of love.

Vineri seara, pierzîndu-mi aparatul de fotografiat şi regăsindu-l în ultima clipă, aproape că întîrzii la spectacolul lui Peter Brook, de la Teatrul Liric. - Haideţi că începe! spune cineva la intrare.Doamne ajută! N-am întîrziat. Pe scenă, două scaune. Atât îi trebuie lui Peter Brook să-l trimită din "Fraţii Karamazov" pe "Marele Inchizitor". Acolo se aşează colegul Alex Calangiu şi Marele Bruce Myers care-l ia la întrebări, într-un spectacol în care-i vorba, pînă la urmă tot despre iubire, mai mult decât de libertate, bine şi rău.
"The Great Spirit of self-destruction, tempted You in the desert, Jesus!" (Aceleaşi vorbe, What is this???)
Un spectacol în care vorbeşte un singur om - neasemuit în vanitate, statuar, strivitor. Celălalt, tăcut, îl ascultă. Publicul, paralizat în fotolii, îl ascultă. (George Banu face ochii roată în sală. Nu ascultă. Însă preţ de numai 4 secunde, recunosc.) "Apoi prizonierul tăcut se ridică de pe scaunul său, se apropie de Marele Inchizitor, se apleacă şi-i sărută buzele vinete.- Singurul răspuns."
După aplauze, în foaier, Gina Călinoiu îmi spune că vrea să-l salute pe maestrul Myers. Ne pierdem în mulţime. Pe la statuia lui Carol din giratoriu mă întreb dacă, după un dărâmator one man show, să-l deranjez pe maestru, să nu-l deranjez...Îmi amintesc pe loc ce mă învăţase spectacolul: "Nu există crime, nu există păcate, există numai flămânzi". (Parol- aşa sună textul). Îl întreb din ochi pe Emil Boroghină- îmi confirmă să mă îndrept mai sigur spre intrarea actorilor. După cinci minute iese din cabină un bătrîn atât de simplu, de obosit...("Nu există păcate", îmi spun.-Nici milă.)
- Bună seara.
B.M. - Bună seara.
- Vă rog să mă lămuriţi câte ore staţi în cabină înainte de fiecare specatacol ca să vă concentraţi pentru cele 24 de kilograme de text?
B.M. - O jumătate de oră.Însă ieri şi astăzi am jucat spectacolul de câte două ori. - Repetiţii-şnur. Deci, în două zile am stat la cabină de patru ori câte o jumătate de oră.
- De cât timp jucaţi spectacolul?
B.M. - A împlinit trei ani. Şi încă nu s-a terminat, pentru că am de gînd să-l fac să mai trăiască ceva timp. E un spectacol frumos.
- E un spectacol electric. Bine aţi venit pe la noi.
B.M. - Mulţumesc.
Mai târziu, în "Play",după spectacolul lui VladDrăgulescu,"Metemorfoze", îl opresc pe Alex lângă o sticlă de bere.
- Cum te nimerişi pe scenă cu Chris Myers?
A.C.- El, împreună cu Emil Boroghină au făcut un casting pentru spectacolul lui Peter Brook din Festival. Domnul Boroghină i-a arătat poza mea, maestrul a vrut să mă vadă în scenă şi, cam asta a fost. Cu ceva noroc...

Toate bune, Caragiale,
Dar pe-adresa dumitale
Nu prea vin în Iaşi parale...
- Am destule...festivale!

Morala
Ce păcat că nu se poate...
Cu de toate

La ora la care scriu (şi dacă mai scriu mult, o să le dictez oamenilor în şpalt la tipografie) - Eimuntas Nekrosius cu "Macbeth" la TNC. Pentru mine, poate altă dată. Ori poate dau fuga în Festival la Bucureşti şi îl văd. Ce păcat că nu se poate/Cu de toate...

Articol apărut în ziarul "Înainte", Craiova, luni 5 mai 2008