duminică, 4 mai 2008

shakespeare.........

Buletin de festival



Julie Andrews-Could-Have Danced All Night
Asculta mai multe audio Muzica »

În foaierul TNC, la 20 şi 3 minute, directorul Mircea Cornişteanu şi preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa pornesc, respectiv încheie cuvântul de deschidere al Festivalului Internaţional Shakespeare la Craiova, cu începere de la 1 de mai.
Maestrul Beligan n-a venit.
Ministrul Iorgulescu al Culturii n-a ajuns.
În locul lor cuvântă Emil Boroghină care descrie travaliul săltăreţ al ivirii unui festival, şi prefectul Silviu Dumitru care-l descrie pe Emil Boroghină. Gratulaţii, şoapte, şuşoteli...

"Spectatorii sunt rugaţi să-şi ocupe locurile în sală". Mă uit cu coada ochiului spre Emil Boroghină. În limita locurilor disponibile- mi se spusese la intrare. "Haide, ţine invitaţia asta. E de un singur loc. E tot ce am", îi spune colegei Alina.
Pe genunchii lui Tibi găsesc loc liber. Heblu. Tăcere feliată în fîşii subţiri de paşii care se strecoară în scenă. 5 benzi traversează spaţiul de joc. Lângă mine un grăsuţ presimte: ''Ăştia or să joace ca pe bandă".
Şi oamenii lui Donnellan de la Cheek by Jowl au jucat- pe bandă şi dincolo de ea, aproape de sentimente şi apăsat pe toate simţurile, încât în sală puteai sparge aerul în ţăndări cu 5 degete făcute pumn, de câtă tensiune adunase. După ce lumina jumătate rece-jumătate caldă de pe cadavrul în picioare al lui Hector se stinge pe scenă, ropotesc aplauzele.- Tot pe scenă, pentru că spectacolul s-a jucat la Craiova cu publicul şi actorii pe scena mare a teatrului.
Şi tot aci, Emil Boroghină îi oferă lui Declan Donnellan trofeul Festivalului, creat de scenograful Dragoş Buhagiar.
George Banu, potrivindu-şi ritmic de trei ori ochelarii la loc pe nas, comentează:
- Donnellan e după anul 2000 pentru tezaurul operei lui Shakespeare, ceea ce a fost Peter Brook pentru anii '60. Aduce în scenă o reînnoire a comediilor, confuzia sentimentelor, a sexelor şi marea poezie a pieselor shakespeariene. Are splendidul aplomb să monteze piese rar jucate din dramaturgia lui Will - cum e acest istorico-tragi-comic "Troilus şi Cresida", care o singură dată s-a jucat şi la noi în regia lui David Esrig, pe care vă rog să-l aplaudaţi pentru că se află în public. (Aplauze.)Declan mi-a spus odată că vrea să mai scrie o carte, dar nu ştie ce nume să-i dea. Îi ofer astăzi premiul Festivalului, dar şi titlul cărţii:"În oglinda lui Shakespeare". Şi nu în ultimul rînd, reprezentantul sponsorului oficial, BCR, îi va înmîna plicul cu celalălt premiu.

Donellan:"Am învăţat ce-i umilinţa la Craiova"
"In 1994 am trecut graniţa împreună cu trupa ca să ajungem la Craiova în Festival, dar decorurile nu ne-au urmat dincoace. Chestiuni de vamă. Spectacolul, pus în scenă numai cu actori bărbaţi, s-a jucat atunci fără costume ori decoruri şi a fost un succes fenomenal. A doua zi, un critic mă bate pe umăr: 'A fost un spectacol extraordinar aseară. Ştim că mâine vor ajunge şi costumele. Dar actriţele vor sosi şi ele?' Aşa am învăţat, la Craiova, ce-i umilinţa".

În scena rămasă pustie ne întîlnim fără programare "doi pe o banda": eu şi Declan Donnellan.
- Bine aţi venit la Craiova. De data asta, umilinţa a fost îngrozitoare: aţi adus actriţele şi aţi primit şi premiul Festivalului. Iar domnul ce venise din partea sponsorului BCR nici nu mai vreau să povestesc cum v-a certat. Aşa că, lăsaţi-mă să vă strîng mîna.
D.D.- Mulţumesc.
- Două actriţe şi patru roluri feminine în spectacol. De ce?
D.D.- Din motive de siguranţă. Numai două au trecut graniţa.
- Despre dragoste se zice în spectacol. Dragostea din inima razboiului troian. Şi în două culori: grecii sunt negri, troienii în alb...
D.D.- Despre dragoste spusă cu toate săbiile, arcurile şi săgeţile posibile. Ai reţinut ce spune personajul Tersites în final: "Rana dragostei, fără de-ncetare/ Zgîndăre-ntr-una fără să omoare".
- Am reţinut şi replica lui Ahile, după uciderea lui Hector: "Lihnita spadă-mi să se culce,/ De saţ să-i ţina dumicatul dulce". Cuvinte uşor confuze în context, pentru că Ahile pare să prefere bărbaţii în spectacolul ăsta.
D.D.- De asta îţi spun că vorbim aci despre dragoste sub toate chipurile ei şi în toate modurile: amuzant, comic, trist, violent şi tragic, Pentru că teatrul permite o plajă foarte largă...
- De ce "Troilus şi Cresida" - piesă arareori jucată?
D.D.- Pentru că e un text care-mi serveşte interesele de scenă. Îţi aminteşti că pe scena dragostei dintre Troilus şi Cresida am pus lumina asfinţitului, aşa cum o vezi uneori seara reflectată pe peretele casei...Because the script is about self-destruction of love.

Vineri seara, pierzîndu-mi aparatul de fotografiat şi regăsindu-l în ultima clipă, aproape că întîrzii la spectacolul lui Peter Brook, de la Teatrul Liric. - Haideţi că începe! spune cineva la intrare.Doamne ajută! N-am întîrziat. Pe scenă, două scaune. Atât îi trebuie lui Peter Brook să-l trimită din "Fraţii Karamazov" pe "Marele Inchizitor". Acolo se aşează colegul Alex Calangiu şi Marele Bruce Myers care-l ia la întrebări, într-un spectacol în care-i vorba, pînă la urmă tot despre iubire, mai mult decât de libertate, bine şi rău.
"The Great Spirit of self-destruction, tempted You in the desert, Jesus!" (Aceleaşi vorbe, What is this???)
Un spectacol în care vorbeşte un singur om - neasemuit în vanitate, statuar, strivitor. Celălalt, tăcut, îl ascultă. Publicul, paralizat în fotolii, îl ascultă. (George Banu face ochii roată în sală. Nu ascultă. Însă preţ de numai 4 secunde, recunosc.) "Apoi prizonierul tăcut se ridică de pe scaunul său, se apropie de Marele Inchizitor, se apleacă şi-i sărută buzele vinete.- Singurul răspuns."
După aplauze, în foaier, Gina Călinoiu îmi spune că vrea să-l salute pe maestrul Myers. Ne pierdem în mulţime. Pe la statuia lui Carol din giratoriu mă întreb dacă, după un dărâmator one man show, să-l deranjez pe maestru, să nu-l deranjez...Îmi amintesc pe loc ce mă învăţase spectacolul: "Nu există crime, nu există păcate, există numai flămânzi". (Parol- aşa sună textul). Îl întreb din ochi pe Emil Boroghină- îmi confirmă să mă îndrept mai sigur spre intrarea actorilor. După cinci minute iese din cabină un bătrîn atât de simplu, de obosit...("Nu există păcate", îmi spun.-Nici milă.)
- Bună seara.
B.M. - Bună seara.
- Vă rog să mă lămuriţi câte ore staţi în cabină înainte de fiecare specatacol ca să vă concentraţi pentru cele 24 de kilograme de text?
B.M. - O jumătate de oră.Însă ieri şi astăzi am jucat spectacolul de câte două ori. - Repetiţii-şnur. Deci, în două zile am stat la cabină de patru ori câte o jumătate de oră.
- De cât timp jucaţi spectacolul?
B.M. - A împlinit trei ani. Şi încă nu s-a terminat, pentru că am de gînd să-l fac să mai trăiască ceva timp. E un spectacol frumos.
- E un spectacol electric. Bine aţi venit pe la noi.
B.M. - Mulţumesc.
Mai târziu, în "Play",după spectacolul lui VladDrăgulescu,"Metemorfoze", îl opresc pe Alex lângă o sticlă de bere.
- Cum te nimerişi pe scenă cu Chris Myers?
A.C.- El, împreună cu Emil Boroghină au făcut un casting pentru spectacolul lui Peter Brook din Festival. Domnul Boroghină i-a arătat poza mea, maestrul a vrut să mă vadă în scenă şi, cam asta a fost. Cu ceva noroc...

Toate bune, Caragiale,
Dar pe-adresa dumitale
Nu prea vin în Iaşi parale...
- Am destule...festivale!

Morala
Ce păcat că nu se poate...
Cu de toate

La ora la care scriu (şi dacă mai scriu mult, o să le dictez oamenilor în şpalt la tipografie) - Eimuntas Nekrosius cu "Macbeth" la TNC. Pentru mine, poate altă dată. Ori poate dau fuga în Festival la Bucureşti şi îl văd. Ce păcat că nu se poate/Cu de toate...

Articol apărut în ziarul "Înainte", Craiova, luni 5 mai 2008

3 comentarii:

Carol Statuia spunea...

Domnisoara, pe la statuia lui Carol din giratoriu cand te intrebai si il intrebai din ochi pe domnu Boroghina, el unde era?

actor emerit al poporului, radu beligan spunea...

Da ce-ti pasa duduie unde eram eu si cu Ministrul Iorgulescu, ala, Iorgulescu al Culturii? Eram cu Caramitru, Caramitru al Uniterului, sa alegem premiile BCR pt dl. Donellan! Mda...

iulia popescu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.