duminică, 1 iunie 2008

Ruxandra Chelaru



Anda Calugareanu - O portocala
Asculta mai multe audio Muzica »


Ruxandra e micuţă si subţire ca o agrafă. Pe care arareori şi-o prinde în păr, astfel că atunci când joacă ori dansează, părul ei înfoiat seamănă cu o coamă de leu. Ruxi ştie şi nu se supără când citeşte ce-am scris, sigur va citi pentru că din ziua când i-am luat interviul ăsta, abia aşteptă să şi-l găsească în ziar. În sfârşit, pentru că n-a mai dat până acum un interviu, aşa că stă mică, vesela şi foarte obosită în faţa ceştii de capucino pe care şi-o descântă încetişor.
- Când te-am sunat alaltăieri, mi-ai răspuns din Iaşi. Ce adulmecai pe acolo?
R.C.- Fugisem cu trupa (adică ai mei colegi) pe la un festival de teatru. Habar n-am să-ţi spun mai multe fiindcă am ajuns, am jucat, am plecat. Nici n-am deschis bine bagajele că deja eram pe drum înapoi. Ne-am desfăcut numai recuzita pe care ne-am cărat-o singuri, fiecare cu plăsuţa lui. Domnul Boureanu care e coordonator de an ştie toate amănuntele, că el ne-a trimis acolo. Îl sunăm şi ne spune...Da...Ne-am dus la Festivalul Euro Art, organizat pentru aniversarea a 600 de ani de la prima atestare documentara a Iaşilor şi am jucat la teatrul...Ateneul Tătăraşi. Asta era. O.K. La revedere.
Aşa. Noi nu suntem grozav de mulţumiţi, pentru că luminile de scenă n-au prea mers, iar noi am jucat...binişor.
- Ei, nici nu dădea bine să spui că totul a fost perfect, când eşti în ultimul an de facultate şi pleci în deplasare de serviciu.
R.C.- Şcoală. Noi îi spunem şcoală. Când mă întorc acasă de la Universitate îi spun mamei să-mi pună de mâncare pentru că vin obosită de la şcoală.
- Şi cu ce spectacol aţi mers la Iaşi?
R.C.- Cu "Poveşti de familie" pe un text scris de o sârboaică laureată acum cîţiva ani cu premiul Europa pentru dramaturgie. Se numeşte - fii atentă că e complicat - Bljana Srbljanovic. (Ruxi, cred că l-am scris bine, fiindcă am intrat pe internet şi l-am copiat de acolo). Piesa asta am găsit-o împreună cu Alexandru Boureanu când căutam să facem repertoriul pentru licenţă. "Aaa, ce text mişto" am sărit eu, şi el m-a întrebat cam ce rol aş fi în stare să joc. I-am spus repede că mă văd jucînd-o pe Nadejda care e un câine, şi el a râs pentru că ştie că îmi plac rolurile mai ciudate. Apoi mi-a zis că o sa fiu Andrei. "Andrei? Un băieţel?" Când eram mai mică, îmi plăcea să fiu băieţoasă, aşa că am pornit înainte cu vitejie, şi m-am îndrăgostit din prima de personaj.
Apoi domnul Adrian Andone - care-i profesor asociat pentru anul nostru - a pus pe roate "Poveştile...", care a devenit curând, spectacolul meu de suflet.
- De ce?
R.C.- Pentru că m-a făcut să plâng. În premiera spectacolului, la scena în care Andrei îşi omoară în joacă părinţii, m-am pomenit în mijlocul unei crize de plâns că nu-mi mai reveneam. Am rezolvat cumva scena atunci, nici nu-mi mai amintesc bine cum, şi m-am hotărît să pun totul pe hârtie ca să-mi dau licenţa cu rolul ăsta. Piesa are în planul doi, şi care tinde tot timpul să devină planul unu, o Serbie roasă de război pân' la os şi bombardată de americani, aşa că îl ascult într-una pe domnul Bregovici tânguind din CD player şi încerc să mă apuc de lucrare.
- Într-o zi te-am văzut în "Poveşti de familie" pe scena de la Agronomie (sediul Departamentului de Artă Teatrală - n.a.) jucând un specatacol pe un text ca un coşmar de după-amiază (cu tot cu câine). Şi te-am văzut apoi într-o altă joacă: "Metamorfoze" în Play, montat în absenţa textului, căci e un spectacol-dans gândit de Vlad Drăgulescu. De fapt, Vlad mi-a povestit de tine cu mare drag, când am stat de vorbă acolo într-o seară.
R.C.- Seară spui. Stai să vezi cum era când îmi dădea telefon în creierii nopţii ca să mă cheme la repetiţii atunci, îndată ce începea să se golească locul. Să-ţi arăt o secvenţă de pe la trei noaptea. Ne-a filmat un prieten cu camera de pe telefon. Atunci am descoperit că ne putem agăţa de pânzele de pe scheletul ăsta de metal, ca să complicăm puţin mişcarea. Pânze de pe care avea să ma scape magnific din braţe într-una din seri, chiar în timpul spectacolului.
- "Metamorfoze" e spectacolul care se mişcă cu graţie printre catastrofe. Vlad s-a accidentat la spate, tu, văd că eşti plină de vânătăi. Cum v-aţi întîlnit voi doi?
R.C.- În al doilea semestru al anului îtâi rămăsesem fără partener la cursul de dans, aşa că eu l-am ales chiar pe colegul lui Vlad de atunci, Laurenţiu Nicu. Vlad m-a văzut în producţia de an - "Shakespeare LOVE" pe care a finalizat-o Laurenţiu şi, ce-or fi vorbit între ei, cred că m-au recomandat de la unul la altul, şi aşa m-am trezit lângă Vlad în 'Metamorfoze"
- Acel "Shakespeare LOVE" pe care l-am văzut într-o seară de Festival la workshop?
R.C.- Da, iniţial fusese un spectacol cu clasa, jucam toţi şi mixasem mai multe fragmente din piesele lui Shakespeare. În Festival a intrat numai partea cu Romeo şi Julieta, pentru că asta era tema de workshop.
- Erai Julieta din spuma mării cu părul ăsta revărsat în aer la fiecare piruetă.
R.C.- Domnul Mărgineanu a insistat. Eu mă temeam că, din mişcare, o să-mi intre în ochi şi-o să mă încurce, dar până la urmă am înţeles că a dat bine.
- Cum ai învăţat să fii atât de disciplinată când dansezi? Ai făcut balet?
R.C.- Am făcut, dar numai cînd eram în clasa a 2-a. Un an. Şi-am mai făcut iarăşi când am ajuns la facultate. Profesorilor le plăcea cum mă mişc şi după ce am început să am oarecare succese, m-am gîndit c-ar fi bine să insist.
- După ce termini cu Facultatea, adică peste trei săptămîni, ce planuri ai?
R.C.- Mai întâi, stai să văd cu licenţa. O parte din examen va fi prezentată oficial şi cu public în perioada Târgului de Artă, pe 4 şi pe 5 iunie - adică săptămîna asta- în Sala Buia de la Agronomie. Între 18 şi 21 trebuie predate lucrările, pe 24 susţinerea, stai că eu am în cap 1047 de date, dacă mai scormonesc câteva, umpli pagina.
La vară vine Gala Tînărului Actor de la Mangalia şi domnul Mărgineanu zicea să mergem cu "Romeo şi Julieta", şi tot cu asta, la Sighişoara, la Festivalul de Artă Medievală. Gina Călinoiu m-a sfătuit să iau legătura cu domnul George Ivaşcu în ideea să jucăm la teatrul lui, Metropolis, "Poveştile de familie".
Pe urmă, de văzut în ce teatru dau concurs, aş vrea să prind Craiova, îţi dai seama. Dar următorul mare stres după licenţă e să merg la Bucureşti şi să mă înscriu la un master în coregrafie. Iar pentru asta trebuie de pregatit un alt spectacol ce ar trebui inclus într-un proiect mai mare şi totul - stocat pe DVD...
Crengile din spatele gardului albastru mai respiră o briză, o undă...Şi părul ei înfoiat de vînt agaţă amintirea unui timp în care visele noastre albe şi prospăt limpezite încă mai zburătăceau la soare ca perdelele într-o casă nouă, când era dimineaţă şi fuga zilelor nebune nu reuşise să ni le dezlipească de pe feţe.
...Din ziua când am scris interviul a trecut o jumătate de vară. Ruxandra a terminat ca şefă de promoţie Secţia de actorie din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, a trecut cu succes în preselecţia Galei Tânarului Actor de la Mangalia şi a fost angajată în Teatrul "Masca" din Bucureşti, condus de actorul Mihai Mălaimare. Şi povestea continuă...

4 comentarii:

Anonim spunea...

Daca vreti sa-i dati nota 10 Iuliei, dati-i-o la adresa de mai jos!
http://www.lupamea.ro/concurs.php?numar=2&rubrica=18&id=1797

iulia popescu spunea...

Muţumesc singurului meu fan care dovedeşte astfel că are şi simţul expresivităţii, mai mult decît ar putea-o vreodată demonstra pozele postate la adresa indicată.

vali giurca spunea...

Frumos frumos dar incearca mai des ca ma plictisesc sa deschid blogul in care tu nu ai scris de ceva mai mult de o luna , frumoasa domnisoara. Vali Giurca

iulia popescu spunea...

@vali: nu se mulțumește pt. fidelitate, n-o s-o fac, deci. Îți mulțumesc că îți pasă. Dar acum am alte câteva priorități înaintea scrisului pe blog. Poate într-o zi...
Îmbățișări