"Măsură pentru măsură", anul al treilea

"Măsură pentru măsură" e una din cele 4-5 piese ale lui Shakespeare în care toată lumea exagerează: orișicare personaj se ia la întrecere cu vecinul lui fie în ordinea viciului, fie în cea a virtuții; desenul caracterelor este însă atât de fin, încât fiecare personaj e obligat, datorită mândriei lui de a persevera, să parcurgă paradoxal distanța care separă cele două opuse. (Nu sunt sigură, dar cred că Shakespeare e primul care începe să forțeze limite aparent stabile și aruncă în aer contrariile -blowing the opposites... )

Pe scurt, într-un oraș imaginar numit Viena, ducele pleacă lăsându-și vărul locțiitor. Înarmat cu prerogative, înlocuitorul înăsprește legea împotriva prostituției, cu toate că tipul "mănîncă și el pe ascuns oiță vinerea". Prima lui victimă e Claudio, acuzat că și-a lăsat iubita însărcinată, adică "a umplut o sticlă cu furtunul" - da, așa vorbește Shakespeare, întotdeauna mi-a plăcut băiatu' ăsta! Să pui pe tapet chestinuea "fornication under consent of the king", veche de câțiva ani doar,  la curtea Elisabetei, e o manevră demnă de un scriitor tare!
Mai departe, citiți textul, nu despre asta e vorba acum... Să spunem însă că, faptul că toți o ia pe arătură în piesa asta e o calitate care face textul ușor și cu succes de pus în scenă. Și o califică în ochii unui tip ca Silviu Purcărete - care se topește din picioare când dă peste o scriitură cu tușe tari - pentru un spectacol la care se înhamă cu drag...

Da, mi-a plăcut. E un spectacol vechi de trei ani, nu mai țin minte de câte ori l-am văzut, de multe... Unul din cele câteva foarte bune la Craiova.
Deși pretind că nu mă omor, trebuie să recunosc - ca oricare om care îi vede spectacolele - că Purcărete are savoir faire, probabil din naștere:

1) Legea aspră impusă de textul piesei, dă la acest regizor un univers concentraționar  rezolvat scenografic ca la mama lui: pereți modulari care compartimentează scena și impun un spațiu "subiectiv" de joc, dar dau și cadență în succesiunea de momente dramatice;
2) Momente de teatru obținute din efecte de perspectivă corespunzătoare trompe d'oeil din pictura lui Veronese: am apreciat o scenă în care "minutul" dramatic  era împărțit pe trei planuri de joc - până în fundul scenei... trei!!!!
3) Accesorizare de sunete, nu muzică,  ci sunete, unele de-a dreptul copilărești, din sirena unei jucării de sub pomul de crăciun de exemplu, dar care gândite pe momentul cu pricina, au o intensitate de îngheți în scaun;
4) Casting reușit, poate datorat chibzuinței sale de regizor milimetric care distribuie într-un rol "un actor și trei sferturi, dacă de așa ceva am eu nevoie!"-  cred că  l-am auzit spunând odată asta...

Ce să spun, actorii au jucat ca unși, poate fiindcă e totuși un spectacol rulat de câțiva anișori...

... P.S. da, mi-am amintit, de fapt astăseară e a doua oară când îl văd, prima atunci, la premieră. Cred că mai merg...
A, felicitări oamenilor de la tehnic, coordonarea a fost brici!