Vis, 11 aprilie, Bacău, hotel Bistrița

   Un loc plin de scări pe care noi câțiva le suim ca într-o cursă în alergare, sunt scări și șanțuri ca într-un șantier arheologic foarte, foarte întins, un oraș dezgopat, încă în praf. Alergăm pe ele în echipă, cum spuneam. Mai sunt și alții care alergă după noi să ne întreacă. Mai e și un țărm de mare, șters, alburiu, singuratic. Poate alt vis deja... Eu sunt îmbrăcată spălăcit și merg către acest țărm albastru și spălăcit. Iar mă voi întâlni cu el, iar mă va vedea îmbrăcată așa. Nu-i nimic, zic, hainele astea nu sunt singurul lucru pe care îl poate vedea la mine, se poate uita și la altceva, eu sunt o mulțime de lucruri drăguțe de fapt... În plus, voi ajunge înapoi la casa cu multe scări de unde am plecat și mă voi întâlni din nou cu oamenii aceia care locuiesc acolo împreună. Apoi mă voi duce iarăși la mare, la țărm...