Ileana G. trece pe la mine și-mi dă câteva idei pentru un proiect, eu stau undeva în București sau alt oraș care oricum, in vis nu seamănă cu niciunul cunoscut. Mersesem pe jos prin acel oraș, până pe străzi îndepărtate, aproape de marginile lui, uneori mergeam împreună cu ea și continuam să ne plimbăm până ajungeam la mine acasă, discutând de ale noastre.
Acum sunt un moment singură și încep să scot diverse de prin sertare. Nu-mi vine să cred ce lucruri strânsesem în câțiva ani doar, de stat în casa aceea, și vârâsem acolo, apoi uitasem de ele. Folosem doar câte o farfurie sau câte un cuțit, purtam doar câte o pereche de cerecei, una pe care mi se pusese mie pata și uite, uite ce găsesc aici, ce minuni de care nici eu nu mai știam, zici că am dat peste lada de zestre.
Apare și Ileana, din nou, eu, grăbită nu știu cu ce s-o servesc mai repede, mai sunt și într-o mică pană de idei cu proiectul și mai ales, cu ce mai am eu de făcut în afară de el, cu scrierea unor povești, îmi spuneam că de-o vreme bătusem pasul pe loc. Vreau să am timp fizic și timp de alt gen pentru toate, vreau, vreau asta. Ileana pare că are timp. Uite, zice, stai, nu te mai agita pentru că eu mă așez aici, și-o să rămân pe la tine, poate mă mut aici o vreme. Sunt bucuroasă acum, o parte din panică mi s-a dus. Apoi, descoperă împreună cu mine tot ce se mai află prin burta bufetului, prin biroul de lemn, pe raftul de jos, în spatele ușilor mai dosnice ale dulapurilor, apar toate astea ca ciupercile după ploaie, lucruri scumpe, lucrate cu finețe, cumpărate de mine în timp din magazine din acelea șic gen Zara Home sau din magazine cu porțelanuri tip Provence, pilote și huse lucioase de mătase, unele roz cu dantele, veselă de masă, bijuterii, cercei de argint din filigran strălucitor, un lux plin de farmec.
Acum mă plimb prin fața curților vecine, cineva pe care cunoscusem, o fată, se vântură prin pomi, face escalade, se joacă, nu știu ce face, trec de curtea ei, aud o bufnitură, niște crengi rupte, mă întorc urgent, n-o văd, o strig, ce-i cu ea? Îmi răspunde de undeva că e în regulă, plec. Mai departe, pe lângă garduri joase, toate curțile sunt pline de iarbă și de pomi, ca niște livezi mici sălbăticite, o plăcere, cum e și verdele lor sclipitor. E și Ileana pe acolo, într-una din spatele gărduțului și, în timp ce mă sprijin de un pom, cineva cunoscut, un prieten care ne ajută pe noi, vine cu o chisea și-mi dă să gust ceva dintr-o linguriță pe care o scosese din borcanul mic, mmmm, zic (și acum simt gustul acela pe limbă), e dulceață de nuci verzi, ce bun!
(Ce chestie, de când n-am mai mâncat! Cred că visul îmi repetă o amintire de demult, când găsisem prin debaraua cu bunătăți a mamei, uitat pe acolo, un borcan cu dulceață de nuci verzi, încă așa de bun…)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu