vineri, 21 martie 2008

Valeriu Dogaru - interviu




Trei arii frumoase din My Fair Lady
Asculta mai multe audio Muzica »


În foaierul TNC, mai precis în holul de regrupare - un fel de acvariu cu vedere la stradă, în care fiinţe foarte transparente foşnesc colorat din aripi înainte de intrarea în scenă - domnul Valeriu Dogaru aşteaptă între două spectacole. E marţi, şi la 19.30 intră în " D'ale carnavalului". Avem, prin urmare, o oră de stat la taclale.
- Un spectacol semanat de Purcarete la Craiova e ca Balul de cristal: lumea intreaba, vorbeste, vrea sa stie, se mira. Cum a fost reintalnirea de data asta, dupa atatia ani?
V.D.- Suntem prieteni, eu cu Silviu. Si am mai avut si bucuria si norocul sa joc in toate spectacolele lui: roluri mari, importante. De data asta m-a sunat de la Paris sa ma intrebe daca vreau sa joc un rolisor, pt. ca are de gand sa monteze la Craiova. M-am bucurat...
Silviu e un geniu trasnit. E greu cu el, pt ca trebuie sa-i cunosti stilul ca sa poti reusi aceeasi lungime de unda.. Fiindca, daca nu o poti obtine, el nu te da afara din spectacol, dar iti micsoreaza rolul. E un geniu manipulator si - aici e partea geniala - omul cand pleaca acasa de la spectacol nu se mai minuneaza ca a vazut actori intrand pe fereastra in loc de usa , scobindu-se in nas, vorbind intr-un fel...licentios. El creeaza un spatiu Purcarete, un univers al lui, in care piesele componente, si care in sine apartin logicii absurde (de exemplu, gesturi absurde), se articuleaza firesc si cumva gratios in in angrenaj.
- Ati reusit in "Fedra" lui Purcarete un Tezeu de exceptie.
V.D.- Si aici e o poveste. Cand au inceput repetitiile, m-a luat deoparte si mi-a spus: "Ica, nu te supara, nu prea am ce sa-ti dau sa faci. Tezeu e al lui Ilie (Gheorghe), nici nu l-as da altcuiva, o sa intri in spectacol, daca vrei, cu ceva acolo, gasim..."
Dupa vreo 30 de spectacole (si premiera la Viena), l-a chemat pe Ilie la Nottingham sa joace Prospero in "Furtuna" montat de el. Noi trebuia sa plecam cu "Fedra" la Gibelina, turneul era antamat, nu se putea anula, asa ca trebuia sa fie cineva Tezeu peste noapte. Am fost eu. Si prima mea repetitie cu "Fedra" a fost in fata publucului, in momentul spectacolului. A fost o seara extrordinara, pt. ca dupa aplauze inima mi-a cedat, am cazut in culise, a urmat o mare zapaceala, colega mea, Mirela Cioaba ma tinea de mana pan' sa se gaseasca o masina sa ma duca la spital, o auzeam spunand: "Mai Ica, ce frumos, tie iti bate inima si-n palma", si in sfarsit masina a venit, am ajuns la spital - din varful muntelui de unde eram noi, cel mai apropiat era la 100 de kilometri. Aci' imi amintesc, am descopeit un baiat destept, un doctor care facuse un stagiu pe la noi, pe la Turda, care mi-a explicat ca avusesem de fapt o cadere de potasiu.
Cam dupa vreo 20 de spectacole cu mine ca Tezeu, mi-a dat Silviu telefon de la Barcelona si am auzit atunci cea mai frumoasa cronica teatrala din viata mea ( venind de la un regizor tare zgarcit in laude): "Mai, nu am ce sa-ti reprosez. Ba da, sa-ti lasi izmenele alea mai jos."
- Ceva regrete la 70 de ani?
V.D.- Da, si uneori e OK sa ai, pt. ca, dintre toate, unele chiar rodesc in bine.
O nemultumire ar fi ca si eu, si multi colegi din generatia mea nu mai suntem "bine vazuti" in scena. Imi vine sa cred ca nu mai interesam. De-o vreme, joc rolisoare, si parca-parca sunt dat la o parte, desi ma simt vital si bine in pielea mea. Stii ce se spune, nu exista roluri mici, exista actori mici. Dar tot adevarat e ca nici un actor nu a ajuns mare facand figuratie.
Asa am inceput lucrul cu "Paracliserul": eu cu copilul meu genial (Lia Dogaru, fiica actorului), care face regia spectacolului, supervizeaza lumina, sunetul, in fine, trateaza piesa lui Sorescu intr-o maniera noua, desi te-ai fi asteptat sa se ocupe numai de scenografie. Daca citeste ce-am zis despre ea se va sucari, o cunosc, dar vreau neaparat sa scriu pe afis ca ea e autoarea spectacolului. Revin, si-ti spun: ca sa ma vindec de necaz, l-am ales pe Sorescu, pentru ca l-am iubit de cand, tanar fiind, i-am citit prima carte, "Singur printre poeti"- atunci aparuse si mi-a fost de ajuns ca sa nu-l mai pierd din ochi toata viata. Are o putere fantastica in premonitie: si-a cantarit moartea in "Paracliserul", pe langa alte zeci de chestii pe care le-a "ghicit" in scrierile lui.
- Si daca faceti "Paracliserul" o sa va vindecati de toate regretele?
V.D.- Ar mai fi cateva de care ma voi desparti la timpul potrivit, dar pot sa ti le spun.
E prea multa obscenitate peste tot: cinema, televizor, teatru, presa, cultura in final, de parca artistii sau ce-or fi, ar cauta o alta estetica: a uratului-grosier, a mudarului... Noi astilalti care incercam cealalta fata a lunii, asta care se vede frumos, noi, ce sa facem, sa ne impuscam? Am ajuns sa stau cu copilul meu in sala de spectacol si sa-mi fie rusine de ce aud si vad. Se face fronda fata de frumos. Noi am invatat la scoala ca prin arta trebuie sa distrezi, dar sa si educi. Pai, cum sa-i spun eu unui tanar pe strada :Nu vorbi asa urat, sau nu-l scuipa pe colegul tau, cata vreme el imi poate raspunde linistit: Pai tu aseara pe scena, ce faceai?
Pote si asta e un motiv ca lumea nu mai vine la teatru. Poate, sau poate nu, si uite-asa ajungem la alt sertar cu regrete. Poate oamenii sunt furiosi pe teatru, sau poate nu li se mai pare "cool" sa vina in sala. Noroc cu biletele vandute prin scoli: la al treila spectacol cu "Masura pentru masura", s-a umplut teatrul de copii de clasa a 5-a, si tot asa, toate spectacolele TNC au public de copii aproape imediat dupa premiera, indiferent de varsta sau de piesa, uite-asa la intamplare. Bietii parinti, cred ca s-au saturat sa le cumpere bilete la teatru. Aproape ca voiam sa incep "Paracliserul" cu replica: "Nu mai vine nimeni..", dar prea suna ca in bancul ala in care lipsesc intotdeauna ailalti.
Si-ar mai fi o nemultumire - personala. Cand m-am insurat asta-vara ( nu ma intelege gresit, asta e un lucru cu adevarat bun, asta si fata mea sunt singurele doua lucruri bune pe care le mai am de cand a murit, in '95, prima mea nevasta), deci, cand m-am insurat a doua oara, i-am spus domnului Solomon, care ne-a facut oficiile la primarie ca urmeaza sa cunune doi boschetari. Si chiar asa e, fara gluma: nevasta-mea are si ea copii care stau la ea acasa, iar eu, dupa 45 de ani cheltuiti pe scena, 115 ori 120 de roluri jucate (n-am stat niciodata sa le numar, asa am citit undeva) si multe alte "boli profesionale", n-am nici masina si n-am nici casa, ca apartamentul in care locuiam, l-am facut pe numele fetii mele, eu nu mai figurez nicaieri. L-am rugat atunci pe domnul primar sa ne dea o garsoniera cu chirie, ne-a zis ca da, l-am mai vizitat la birou o data sa-i aduc aminte, dar mi-au spus ca e ocupat si nu m-a primit. A uitat.
M-am intors aproape de unde am plecat. Era o vreme cand scoteam 7 premiere pe an si n-aveam nici casa nici masa, dar barem eram tanar, acum nici tanar nu mai sunt, nici 7 premiere nu mai joc, nici macar casa nu mai am...
- Poata ca nu, dar - "Sunt cel mai frumos din orasul acesta". Circula printre noi poezia asta, nici nu-mi vine in cap a cui e, de fapt repetam nebuneste primul vers, ne place, ne obsedeaza. Cum e, maestre, sa fii "Cel mai frumos..."?
V.D.- Foarte bine. Nici nu conteaza ce faci pe scandura, poti sa fii genial, sa se cutremure sala de geniu, daca ai nenorocul sa te fi nascut frumos, a doua zi tot asta auzi: Mai Ica, ce frumos erai ma aseara pe scena. (Indiferent unde te trezesti a doua zi).
Alaltaieri, pe strada, pur si simplu alerga dupa mine un domn cam de varsta mea. Cand, in sfarsit ma prinde, se pierde de emotiune, si duios, si tremurator ma intreaba: Domnul Valeriu Dogaru? - Da. - Dumneavoastra...ati fost, sunteti cel mai frumos june-prim pe care l-am vazut in viata mea. - Aide dom'le, de fost oi fi fost, da' la 70 de ani, nici dintii in gura nu mai sunt ai mei.
- Inteleg ca aici ispravim nemultumirile.
V.D.- Da, nu mai am. Nici macar ca nu mi-am facut buletin de Bucuresti cand asta era o moda, si nu regret nici ca Bucurestiul pare ca nu m-a vrut pe mine.
E o chestie asta, intre Bucuresti si actorii din provincie. Nu conteaza ca luasem premii importante la Brasov pe care bucurestenii nu le primisera (jucam ceva de Dario Fo-"Moartea accidentala a unui rebel" in care aveam 5 roluri cu (pre)schimbarea in scena in fata publicului, nu in culise); nu mai conteaza ca am facut turnee cu teatrul asta prin toata lumea. Cel putin eu nu am avut sansa in Bucuresti. O singura data, cand era Ciulei la Teatrul Municipal, el m-a vrut intr-un spectacol, si nici Ciulei, nici Dominic Stanca - asta era secretar literar acolo - n-au reusit sa infranga sistemul. "-Draga, mi s-a spus, daca nu ai casa si buletin de Bucuresti, nu te putem distribui la noi, oricat as vrea".
La 33 de ani - varsta crucificabila - am jucat Tudor Vladimirescu la Vlad Mugur. Dar Vlad a fugit putin dincolo si cu el dusa a fost si sansa mea sa ma mai impun in Bucuresti.
Cat e ceasul? Aoleu, trebuie sa-mi gasesc repede mustata pentru "D'ale...", unde-o fi, si intru in zece minute. Scuza-ma. Ti-ajunge cat ai scris acolo?

O fi de-ajuns?
Sunt in posesia unui mic pachet cu bijuterii. Si asta ma face atenta. Daca nu le asez cum e bine in vitrina, s-ar putea ca lumina dureroasa ce curge prin ele sa nu mai binecuvanteze frumoasa fata a lumii.
- Asa cum ar trebui -


articol aparut in ziarul "Inainte" Craiova,24 martie 2008

2 comentarii:

Anonim spunea...

Tot fără diacritice, a?

Iulia Georgeta Popescu spunea...

Tot