Rescrise din ciclul Nostalgii cu tatăl meu :)

Copiii tăi nu sunt copii tăi,

Ei sunt fii și fiicele Vieții care tânjește după ea înăși,

Ei vin prin tine, dar nu de la tine, 

Și, deși ei sunt cu tine, totuși ei nu-ți aparțin.

Poți să le dai dragostea ta, dar nu și gândurile tale,

Pentru că ei au propriiile lor gânduri.

Poți să le adăpostești trupurile

dar nu și sufletele,

Pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului,

Pe care tu nu o poți vizita, nici măcar în visele tale.

Te poți lupta să fii ca ei, dar nu încerca să-i faci ca tine,

Pentru că viața nu locuiește în ziua de ieri...

Tu ești arcul din care copii tăi pleacă ca niște săgeți vii -

Arcașul vede ținta de pe calea către infinit,

Și-ți dă și ție puterea să vezi cât de departe poți să ajungi

Se încordează cu tine, cu puterea Lui, așa încât săgețile să zboare iute și departe;

Lasă ca încordarea ta în mâinile Arcașului să fie spre bucurie,

Căci așa cum își iubește săgeata, tot astfel El își iubește arcul!

                                                                                     Khalil Gibran

iar asta, atât de frumoasă pe care nu i-am mai citit-o atunci... târziu... :

"Fiecare secundă pe care o trăim este un moment unic în Univers, o clipă care nu va mai fi niciodată...

Și noi, ce-i învățăm pe copii noștri? Că doi și cu doi fac patru și că Parisul e capitala Franței.

Când îi vom învăța ce sunt ei?

Ar trebui să spunem fiecăruia: Știi ce ești tu? Ești o minune! Ești unic! În toți anii care au trecut, nu a mai fost nici un copil ca tine. Picioarele tale, brațele tale, degetele tale deștepte, felul în care te miști...

Poți deveni un Shakespeare, un Michelangelo, un Beethoven... Tu poți face orice. Da, ești o minune!

Și când o să crești, vei putea tu să-l rănești pe altul care este o minune ca tine?"

                                                                                                                                        Pablo Casalas