marți, 21 ianuarie 2014

alt vis...



   vis în care sunt cu colegii de facultate în dormitor, fosta mea cameră, tocmai trecusem prin examenul de bac și absolvisem. dar ciudat, vorbim totuși despre flashuri mult mai vechi, din facultate - ultimele spectacole de an dinaintea licenței, ca și cum anii trecuseră instant, deh, ca în vise, suntem însuflețiți, mi-s dragi, așa străini cum sunt ei, cu lumile lor fiecare, totuși atât de calzi...
Rămân singură cu mama și îi povestesc însuflețită ceva ce se derulează chiar atunci la televizor, e o poveste încâlcită, foarte colorată cu multe salturi mortale și mers pe sârmă ori pe o platformă îngustă - o arhitectură ca un ac în vârful unui minaret care se întinde foarte sus deasupra unui oraș, iar povestea se conturează chiar în timp ce povestesc - căci sunt chiar eu pe vârful acului și am grijă să rămân în echilibru, știu că înaintea mea, cel despre care povesteam, căzuse.. mama, ca de obicei pricepe doar cum vrea ea și dezleagă totul pe dos.
...Acum merg cu mama în sanie, e iarnă bogată într-un oraș mic și plin de luminițe, e noapte, alergăm pe străzile ce ies din el și duc... undeva. îmi spun că îmi plăceau chiar mai mult cele din partea cealaltă a orașului și o țin în brațe strâns, cu drag... înțeleg într-o clipă cât de mult o iubesc pe ea, cu sufletul ei puțin speriat, puțin zăpăcit, atât de dulce că mă topesc în inima ei acolo, și sania alunecă singură, doar o împing ușor cu piciorul... mama își aduce aminte că am vrea să vizităm pe unchiul Ion (sau pe domnul Nica, nu îmi dau seama, dar acum când scriu, realizez că ei sunt acum dincolo, Dumnezeu să-i ierte) și care stă într-un apartament chiar pe aproape... facem stânga prin nămeți ca să ajungem. mă trezesc...

Niciun comentariu: