vineri, 24 ianuarie 2014

Iedul


 
   În anul când am omorât iedul era ca acum, frig și vânt. poate doar mai primăvară. ne jucasem. făceam podul și sărea peste mine, stătea ca un copil de capră și săream peste el. l-am ținut în brațe și m-am suit cu el în cameră la căldură. în curte la Carpen se făcuse noroi. m-am pitit lângă un maldăr de rufe și l-am strâns. tare. apoi mai tare. mă uimea dulceața lui, viața ușoară din el și egală. cred că a gemut, nu mai știu. și m-am uitat la el. era tot moale și tot dulce dar fără geamăt, fără suflet, fără nimic. am plâns. mult, nu mai știu. am înțeles așa, cu blândețe ce simplu se duce...
prima mea întânire cu asta...

Niciun comentariu: