Asfințit azi, în tren, cu lumina moale care se lipește de lucruri, ușoară ca sufletul când pleacă, iubește pomi, conturul ferestrei, câte o coamă de deal și parcă îți vine să plângi. departe, un incendiu sau soarele care arde roșu un ciob de sticlă...
Și deodată, zang! neonul din compartiment scâlciind momentul