Cu o seară înainte de ajun de Moș Nicolaie...

Deci, pe scurt, eu, Smeagol, ne-am cumpărat cea mai încântătoare prostie din viața noastră. Desigur, ne-am cumpărat-o și anul trecut...
E o claie de păr amestecată cu paiete prin ea și cu luminițe la mijloc, adică părul e din sârmă aurie și are aerul că te face să crezi că el e un brad mic de pe birou.
O ființă care face tumbe prin casă, se oprește din când în când în fața lui, îl privește în extaz, apoi în adoare, pe urmă își amintește că s-a țicnit și continuă să facă tumbe. Această persoană l-a uitat aprins într-o vacanță și s-a întors la el după vreo două luni. Bradul, marfă nemțească de magazin nemțesc își vedea de treabă, ardea gazul. Ființa netrebnică l-a tras din priză și l-a mai aprins de vreo trei, patru ori, el încet, încet s-a curățat, așa că ea, fără inimă, l-a dus la ghenă. L-a mai căutat prin prăvălii atentă, cu ochii pâlpăind, mai multe luni, dar societatea de consum nu le-a permis să se întâlnească. Așa că ființa a lăcrimat acum câteva ore bune în magazinul din seara cea mai norocoasă din univers, atunci când a trecut cu el pe la casă, înfășurat în pachetul binecunosut.
Love story...