Vis, 27 aprilie

  O călătorie splendidă pe apă. Sunt cu Raluca M. pe un lac, noi spunem că e ceva între Veneția și Geneva... Mai apoi voi povesti mamei Mira această formidabilă călătorie. Sunt pe acest lac ca un ochi de mare ce reflectă un asfințit roșu violaceu, da, întocmai ca un ochi. Ajungem cu barca la un loc numit Corso - se face că îi știm deja numele ăsta, e o cofetărie cu mare tradiție care cumva plutește pe buza lagunei. Prăjiturile sofisticate plutesc și ele pe tăvițe invizibile pe deasupra terasei înecate înadins, din fața acestui loc de poveste. Mă așez la o masă, desigur lângă apă, ba chiar îmi las genunchii să plutească, și comand din cele aparținînd colecției roșu-portocalii - culoare dată de glazura fondantă precum pălăria unei ciuperci care le îmbracă, o glazură tare și foarte gustoasă. Lopețile se adîncesc în ape pe înserat, pălării și umbrele  se apropie și ele de mal, ferind capetele doamnelor de ultimele raze aprinse, un spațiu plin de pace și de o beție cât se pate de rafinată, magică. Asta e cea mai elegantă ședere de câteva minte în Belgia, îmi spun, ce păcat să fi plecat și să nu fi făcut acest mic ocol..
 Se face că acum povestesc despre aceste clipe delicioase unui tip de pe o altă terasă, și ea destul de cochetă, un tip ce aduce cu L. S. și care îmi e cam antipatic, nu înțeleg de ce mă apuc să povestesc așa ceva unuia ca el. Mai ales că ăsta împachetează împreună cu patronul lui niște paleuri și niște amandine, elegante și ele, de culoare maronie bombon unei doamne aflate în fața noastră, și abia dă atenție la ce spun... Pâlpâirea lacului aflat în spatele acestei doamne, aflat de partea cealaltă a lui Corso, căci lacul pare acuma uriaș...
Tipul nu are bunul simț să mă întrerupă în timp ce eu vorbesc însuflețită și să îmi spună ceva gen: 'Draga mea, nu pot fi atent acum, nu lași tu minunata ta poveste pentru mai târziu când mă voi elibera de aceste obligații?' Observ cum deretică cu mâinile în cutia aceea fină în timp ce aranjează prăjiturile și îmi spun: 'Nu poate fi atent, ce mă tot chinui eu aici cu talentul...?' Dar el are o moacă aprobatoare și ingrată care mă scoate din sărite, nu îi pasă dacă aude sau nu, căci urechile lui nu sunt familiare cu rafinamentul și, needucate, nu se deschid. Mă întrerup ca să mă înfurii, ca să îi aduc toate aceste reproșuri. Fariseul!! Intervine patronul lui, iar pentru mine, slavă cerului, prietena mea care între timp se întorsese cu copiii ei de la plimbare. Ea îmi spune acum că poate ar fi bine să încep să împachetez pentru că mai e puțin și urmează să mergem cu arme și bagaje către o altă destinație de vacanță...