Vis, 18 mai

Vis ca un sirop de vară... După ce adorm din nou către dimineață, sunt împreună c-o fată, nu mi-e grozav de simpatică, doar tolerabilă, ecoul cine știe cărei prietenii nu prea reușite din copilărie (sau doar ecoul propriului meu eu). Și chiar ne îndreptăm către o vacanță în zona copilăriei, apare blocul de la gară, apartamentul de la etaj, balconul pe colț...) totul sub semnul soarelui strălucind parcă fără oprire și sub patronajul (cred că merită să încerc cuvântul) al reginei Maria. Adică e un fel de vacanță"sponzorizată", sau în amintirea ei, sau cumva amprentată de ea. Tragem la un hotel (ori proiectăm asta mai întâi) mic, genul de concept de habitat pornind de la designul lanțului de magazine Lidl, genul acela compact, standardizat și plictisitor, iar fata strâmbă din nas. Când îi propun o anumită zonă, are de-a dreptul frison, ca și cum ar fi trecut prin ea o fantomă - adevărul e că nici eu nu știu de ce îi propun asta, nici mie nu-mi place zona, poate numai din sadismul de a-i încasa reacția, căci eu trecusem deja prin toate experiențele acelea descumpănitoare ce decurg din zonă și am avantajul de a le fi depășit spinii, vindecat rănile... Fusesem acolo cândva găzduită, într-o altă etapă a vieții mele. Timpul proiectării vacanței se suprapune simplu pe calea către ea, fiindcă iată, suntem chiar acolo, în punctul unde căzusem de acord să ne cazăm. Acum strigăm ca altădată în fața blocului, să apară cineva de-ai noștri la fereastră ca să ne arunce cheia. Apare sora ei la balconul copilăriei mele, acționează butonul de deschidere a ușii. În spate, drumul pe care venisem, aleile blocului, plante mari, ierburile înalte ale verii, verdele lor deschis, cotropitor (poate e rezidual - lenjeria de pat pe care dorm are imprimeuri verzi). Sunt fericită.
... Înainte, alt vis cu spații urbane așa de familiare că nu-mi mai bat capul să le diger ca lumea, ajunsesem să mă plictisesc de ele (în realitate, nu le-am văzut în viața mea!), zone de urbanism cam punk-iste, locuite de familii prea puțin înstărite, de genul de populație orășenească plantată acolo pentru muncă. Trei copii bat mingea în rondul de trandafiri răriți din fața micii catedrale de cărămidă, un fel de biserică catolică de cartier mai mărișoară, ca o hală. Priveliștea acestor copii îmi dă un fior de repulsie plictisită, căci îmi imaginez numaidecât cum mingea aceea depășește în continuu conturul rondului, iar jocul e permanent întrerupt, ciuntit...

P.S. pe plicul în care farmacista mi-a învelit azi cele 7 pastile antihistaminice găsesc scris: 'rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA'. Să mor de râs...
Caut înt-un mic dicționar: alergia, ca expresie spirituală, reprezintă consecința nemulțumirilor vis a vis de anumite persoane și de lumea înconjurătoare, iar nasul reprezintă intuiţia şi cunoaşterea de sine. Și că toate crizele alergice de rinită, etc. sunt semnale ale corpului care-ţi spun că nu este bine să te laşi afectat de anumite emoții. Și, per ansamblu, așa cum citesc eu visul ăsta înseamnă că mă vindec, hehehe...