De-a-n boulea

  Așteptînd să-mi vină rândul în fața unui cabinet. Un tv deschis și două fîșnețe din Beverly Hills care vorbeau pe rupte... Genul acela de emisiune cu 'ce-au mai făcut fetele de bani gata', un chips cum se obișnuiește pe un anumit canal. Fetele, cam 18 ani, 20 cel mult, fără ocupație, smart, vioaie, spinning around. Cum n-ai ce face, te uiți. Discuția nu m-a aprins, a trebuit să treacă o noapte ca să-mi amintesc azi-dimineață, ca din întâmplare, cam ce croșetau ele două acolo. Una, blondă spunea ceva de Liberace, aialtă, cu ochii ei mari de păpușă de sticlă mirați, o întreabă cine e Liberace. Prima face și ea ochii mari, aproape întorși peste cap, cum, nu știi cine e Liberace????? You must google right now!... Abia azi dimineață mi-am adus aminte exact tonul pe care își vorbeau, mirarea absolută și lipsită de orice nuanțe a uneia că cealaltă nu știe, a celei de-a doua și mai și, cum de n-a auzit ea de Liberace asta, sinceritatea, naivitatea, absența totală a vreunui ton ce implică vreo subînțeleasă judecată de valoare (în genul; vai, cât de proastă ești, cum nu ai auzit, da' ce-ai făcut până acum, etc.)  E tipic american, mi-am zis azi-dimineață, tonul ăsta de supriză și atât, doar supriză, surpriză cuminte, serviabilă, cordială... Sau tipic unei anumite pături sociale, de oameni cu bani, pentru care timpul nu se grăbește, viața pare așezată molcom pe maluri zdravene între care unii, surprinși de surpriza întâlnirii cu universul celorlați pare că își spun: nu ai această informație, e ok, te afli într-un stadiu al evoluției tale în care nu ai probabil nevoie de ea, poate mai târziu o să ajungi singur la asta, dar uite, acum sunt aici și te pot lămuri eu dacă vrei... Mă gândeam așa, că numai minunații europeni pot eventual avea aerul că le știu pe toate, poate că te desființează pe loc, ignorantule, că n-ai auzit de ăsta, Liberace ăsta (apropos, habar n-am cine e Liberace, o să intru acum pe Google). Îmi imaginez cam cum ar suna o discuție ca asta în unele regiuni din România. Cum fa, n-ai auzit, tuta pământului, n-ai televizor acasă? Bă, îți umplu mecla de sînge, idiotule, cum n-ai auzit, mă, da' mă-ta ce-a păzit, or mă-ta a stat toată ziua cu cracii-n sus, n-a știut de tine, 'tu'ți gâții mă-tii... la școală n-ai fost? Fraierule!
Și asta-i tipic, tipic pentru oameni la care cunoașterea are preț de marfă proastă. Nu contează că valoarea informației ține de o cunaștere limitată pe care eu o am, ție îți poate lipsi, ce mai contează că tu știi să dezvolți teoria relativității pe cinci table cu creta, nu știi cine e Liberace ăsta și ești un prost!.. Și nervii, și indignarea că n-ai auzit. Și care vin din frică. Frica, groaza că într-o zi o să afli cum stă treaba și că o să mă depășești, fiindcă vei ști mai multe ca mine și-o să mă întreci. Pentru că, n-ai înțeles, noi suntem într-o competiție aicea, eu o să câștig un premiu înaintea ta, și mai mulți bani, și-o să am succes, nu vreau să ai și tu... Până la urmă, acea frică ce face parte din familia mai mare a afecțiunii numită frica de succes. Acea lipsă elementară de cunoaștere care te-ar putea lumina cu gândul că succesul și reușita sunt date naturale, e firesc să ai succes, așa cum e firesc să aibă și celălat, așa cum e firesc să suferi eșecuri, și cine a învățat cu adevărat lecția succesului știe că în orice moment poate să cadă de prost. Și nu îi pare rău. Vorbim de o elementară educație în ale vieții, de-o elementară viziune și de un popor atât de lipsit de ea și de zălud, încât își închipuie că trebuie să se ia la întrecere de-a 'cine știe mai multe'. Ca să ajungă unde? Și de ce?
Și apoi m-am gândit la toată povesta cu ArtSafari, la toate sterilele discuții din jurul și în paralel cu el, cu evenimentul. Și care e doar o ridicare la pătrat sau la cub a dialogului dintre cele două mimoze din Beverly Hills dar în varianta de pe Dîmbovița și de sub ea... Culmea, au avut de cârtit tocmai artiștii. Cum că alți artiști și-au luat inima-n dinți și și-au dorit să aibă succes cu adevărat. Și au expus, și au intrat pe la casele de licitații, și au cerut un preț pe prestație. Cum, tu care ești un pictor atât de prost, tu care ești o țață cu fasole în loc de creieri ai putut să expui, iar eu, eu care știu cine e Liberace... ei bine, eu nu mă cobor la așa ceva, dom'le!! Aici e lucru necurat, ai făcut tu ceva, nu e bine... Și pe urmă toată treaba asta cu arta dată la popor ca mărgăritarele în fața porcilor, vaaai, intolerabil!!!
Ei, domnilor, mai așteptați vreo 20 de ani, poate începem să ne situăm civilizat pe o anumită treaptă în evoluția stelară. Atunci, poate, veți expune.