vineri, 7 august 2015

Vis, 7 august

Spre dimineață mă aflu într-un spațiu imens, peisaj de văi și coline verzi. Cerul uriaș. Sunt împreună cu câțiva oameni. Aproape că nu înțeleg în ce dimensiune sunt - nu știu dacă îmi apare chiar noțiunea de dimensiune în vis. Ideea e că pare real. (Mă simt atât de obosită de ceva timp încât nu-mi mai dau seama noaptea că visez, în vis le iau de bune). Unul din ei e mai atent cu mine, e un băietan un pic ascuns, cu puteri mai speciale, pe care încă nu ni le-a revelat, simt însă că e ceva cu el misterios, pare că suntem acolo ca el să se antreneze, are un aer ironic. Intrăm la dreapta pe un drum de țară îngust, mărginit de tufe și de boscheți mărunți, vegetație montană pitică, lipsesc casele. Totuși înaintăm până când drumul intră într-un demisol amenajat ca o locuință, cu pereți foarte albi, uși și tocărie albastre, diverse obiecte în culori vii, un alt perete rozaliu. Îl lăsăm pe ăsta să se odihnească, eu ies și mă trântesc pe pajiștea cu iarbă perfectă, în aerul rar și înalt dintre coline. Privesc cerul. O anomalie pe care pare că parțial o înțeleg face ca eu să văd în cer imagiunea pe care cineva o are când călătorește cu avionul și privește o regiune de sus, acea machetă vie. Recunosc cizma Italiei înconjurată de apă, Mediterana, și mai ales insula unde ne aflăm de fapt, poate Sardinia. Adică privesc oglinda cerului oglindind pământul de la mare înălțime. Aproape că mă adâncesc în cer plutind cu privirea doar, toată fascinația pe care o proiectez astfel la rândul meu, se revarsă deasupra mea. Ca o călătorie care nu se mai termină...

Niciun comentariu: