Vis 18 ianuarie, București

Înainte de lovitura decisivă a partidei lui Darth Vader și în timpul desfășurării ei - pe baza stelară unde funcționează comandamentul său. Mărturisindu-i lui Darth convingerile mele despre chestiune, el ținând mai mult sau mai puțin cont de ele. Totuși, îl simt emoționat de prezența mea. Înviorat. Contează că sunt acolo. Într-o laterală a coridorului, o încăpere ca o nebuloasă violet. Într-un punct asemănător cu ea, ca o proiecție a acestei nebuloase undeva în spațiu, va trebui acționat, pare-se. Relațiile cu Darth ale echipajului nostru sunt emoționale, nu discordante, doar cu un sâmbure de rebeliune conținut. Eu, de pildă, îl iubesc ca pe cineva care este sau va face parte din familia mea printr-o viitoare alianță, dar îi contest deciziile de câte ori apuc. Cu toate astea, avem același țel, unul luminos, de creație. Mă opun atunci când are de gând să distrugă ceva ca să pună altceva în loc. Am altă poziție cu privire la tratarea respectivei cauze. Sau nu știu, lucrurile nu par, acum când scriu, tocmai limpezi.
Îl întreb pe Han Solo dacă regizorul îmi va da un rol mai bunuț data viitoare, ceva mai amplu. Îmi răspunde că se îndoiește, îl cunoaște pe Lucas, e conservator. Spune că Olga Delia Mateescu e singura actriță din România cu care colaborează mai cu încredere. O și văd după o ușă, stă în fața unei oglinzi și se demachiază. În platou mă simt, împreună cu Han Solo și cu Leia, de parcă locuiesc o casă a mea, de parcă destinul meu ar avea ca spațiu de desfășurare zona lui, ca o misiune personală cosmică. Lucas iese din camera de montaj unde lucrează întins - pentru că premiera bate la ușă - în coridorul pe care trecem noi trei și îmi face semn să intru. Intru. Mă arată pe unul din monitoare, mamă, ce drăguță sunt!!! Îmi spune, măi, ești vie, ai ai expresivități imprevizibile, o bucurie să ți le remarc, ai și un zâmbet frumos al tău... Dar de ce te miști atât de încet, de unde lentoarea asta, de zici că ai stat la băute toată noaptea în loc să dormi?
Acum îmi amintesc. Înainte de filmare, toată noaptea nu putusem închide un ochi, iar în prima parte a zilei dormisem pe mine, simțeam o oboseală imposibil de controlat. Îi spun. Cade de acord să mă distribuie în noul film, dar mă obligă să-mi impun niște schimbări de program.
Merg cu Han Solo și cu Leia într-o cameră roșiatică din pricina geamului pe care intră apusul stelar. Pereții se dizolvă în roșu portocaliu, apoi se scurg ca o acuarelă. Mă lipesc de Han Solo în timp ce mă ține în brațe așezat pe brațele unui fotoliu. Aș vrea și nu aș vrea să-l sărut. De fapt, sunt îndrăgostită de altul, știu, iar ăsta nu mă atrage atât de mult încât să fac gestul decisiv. Decât puțin. Acum. Mă privește cu tandrețe ca și cum s-ar scuza. Pentru că și el e în aceeași situație. În plus, lângă noi e Leia care se uită la noi cu ochii mari, iar Leia e buna lui prietenă. Toți trei suntem până la urmă un fel de frați, și cam așa am vrea să rămânem...
Îi spun că plec în vacanță, el îmi zice că în timpul vacanței nu vor fi prea multe "mișcări de trupe" pe-aici, că se va ascunde în pod ca de obicei în perioada aceea, ca să nu se prindă cineva că e acolo. Între timp ei - comandamentul - vor migra încet dar sigur către steaua Nordului.

Înainte, vis cu mama, prefirându-ne printr-un târg de vechituri cum găsești pe Tattoine și făcând ceva, nu mai știu acum...