Două vise, 30 iunie, Craiova

   Sunt într-un autobuz foarte dolofan care adăpostește o conferință pe roți în timp ce el se deplasează din punctul A în punctul B. Vorbesc când îmi vine și mie rândul. Stau lângă Sisi, drăguța fată mai mică a Danielei D care vorbise și ea un pic la conferință, explicase ceva într-un raport scurt, de copil. Sisi are vreo 13 ani. Cobor. Mă plimb printre blocurile de cartier. Mă întorc câteva cvartale mai sus într-o stație a acelui autobuz unde aș fi putut coborî mai devreme dacă aș fi vrut. O mai făcusem și altă dată. O biserică din fața unor blocuri măginește bulevardul care înșiră stațiile de autobuz. Peste strada din stânga ei, a bisericii, stradă care se varsă perpendicular în bulevardul mare, o altă capelă aflată la rândul ei în capătul altei felii de cartier sădite cu blocuri. Capela aparține bisericii de peste drum, bănuiesc că nu mai avuseseră spațiu s-o pună chiar lângă ea în curte, căci ambele par construite recent. Tot aci lângă capelă, în spatele ei, se află la parterul blocului imediat vecin un alt paraclis, care ține și el tot de complexul ecleziastic, și din care pornesc cinci etaje de clădire cu apartamente proprietate personală. Ce mai plombă, exclam, cum să construiești un paraclis la parterul unui bloc? În loc de mini market, sau ce? Mare minune, mă minunez eu.
Merg mai departe printre coloanele care susțin greutatea altor blocuri cărora le lipsește parterul sau cu magazine de lux în locul lui, mă întâlnesc din nou cu Sisi, o luăm apoi amândouă leneș la plimbare pe străduțe mai lăturalnice. Case, unele ciudate tare sau cu iz cochet de mister, cât să le facă ușor bântuite, te gândești, de apariții ceva mai distinse decât ale altor locuri din oraș, sau poate doar mai snoabe. Sisi îmi povestește de casa unde stau ele, sora ei cu mama lor. Într-o curte a unei case cu acoperiș de țigle, terminată într-un plan de unghi ascuțit, o imitație de gotic mică și grațioasă, e și casa lor. Ne oprim din plimbat în dreptul acestei curți. Casa lor e lipită de alta cu care are în comun un cerdac drăguț. Ne luăm la revedere, o ușă se deschide în fundul cerdacului făcând loc unei fante de lumină galbenă, și ea intră. Știu că ele trei ocupă doar două camere în casa aceea, și așa micuță.

   Adorm din nou într-un târziu… Mă aflu în jurul blocului, locurile copilăriei de la Gară. Mă plimb ca să mă aflu-n treabă dincoace de el, pe aleea dinspre blocul G care curge prin fața bucătăriei și a dormitorului meu. Ramurile pomilor se apleacă peste mine lenevind la pas, de parcă m-aș târâi pe sub clopotul unui parc care se revarsă și în alee. - Ramuri de sălcii, iar ele mă mângăie pe creștet. Ajung în partea astălaltă, partea cu intrările în cele trei scări ale blocului. Sau patru? În fine, mă opresc la o scară vecină unde, la două bănci cu măsuță așezate acolo la umbra pomilor, poposise cineva, o prezență, cunoscută vag, poate o vecină. Acum a apărut și un băiat galanton care mă întreabă de una, alta. Îi spun că scriu ceva. A doua zi, sau altă dată sunt tot acolo. Coborâsem pe scările din spatele acelei intrări în bloc, vecină cu scara mea. Acum mă fâțâi printre băncile acelea. Băiatul galanton mă întreabă cum merge scrisul. Îi povestesc ceva despre asta, râde…