Erau zilele acelea când iarba izbucnea dintre pavelele de piatră, iar ea se oprea din când în când să-și scoată vreun mărăcine ghemuit în inima micilor ei balerini. Purta o pereche, albaștri, din piele moale, care cochetau cu toate pietricelele, așchiile și tulpinile uscate ale potecilor pe care și le alegea către după-amiază, când se mai domolea arșița. Va trebui să le schimbe cu sandalele care o și așteptau, puse la ușă, pregătite gata...