Cutiuțe

Te trezești tare de dimineață, bei o cafea, te îmbraci frumos. Eventual mănânci un ou, așa, cu creci, pentru că nu îți e a mânca. Ești emoționată și ai nervi, pleci la drum. Drum lung. Așa că îți pui rochia cea mai frumoasă și albă din dulap, apoi pantofii cu toc. Cui. Ai înghesuit în trolerul cel drăguț o mulțime, deci cele trei cutiuțe cu brânză făgăraș și pâinea le vei lua într-o punguță separat. Nu vrei să rămână în frigider, nu știi când te întorci, poate îți e foame mai încolo. Ajungi, în fine, la autogară. Zâmbete între întârziați, străini și întârziați. O jumătate de oră mai târziu, tocmai ieșeai din București, te apucă și te strânge foamea. Ești o cutiuță înfometată. Eh, te așteptai. Zborul păsărelelor pe lângă fereastra autocarului, dar și "It can happen to anyone of us" care zbârnâie din altă cutie, a radioului dezlănțuit din cabina șoferului, te stimulează. Pe măsură ce scobești în geanta ta cea mai frumoasă, pe care ai agățat-o chiar la urechea celui din față, acolo mai rămăsese loc, îți dai seama că lingurița nu e. Lingurița ta, pe care o ții mereu acolo, alături de pudrieră și de ruj. Acolo e, trebuie să fie. Caută, caută... "...can happen to anyone, stupid mistake" ce e ea... Acu parcă îți vine să mergi și la toaletă. N-avem. Pui punga cu hrană în poala albă și desfaci cutia cu făgăraș. Învârtești pâinea feliată în ea, așa, cu mâinile goale, n-ai linguriță, ah, pâinea e într-adevăr feliată, bravo, smântâna curge printre degete, staniolul ambalajului te taie din greșeală - mistake aia, zice ăsta în continuare - lingi picăturile de sânge cu smântână de pe mâini cuminte, tacticos, meditezi, dată-n mă-sa blogărița aia de zice că-și dă cu lapte peste inimă (aia care scrie pe bloguri de femei) păi, câte șanse erau să se întâmple exact așa, tomite peste  drum de inima ei roșie? Mai moșmonești o bucată de pâine în cutie, femeia blândă și grăsuță de pe locul din dreapta, vecina ta, își strânge mâinile în față. Îngroziții ei ochi se căznesc să se uite drept în față, te evită, nu vrea să se uite. Dar se uită, știi că se uită. Înghiți bezmetic alte bucăți înmuiate în ceva alb și în ceva roșu. Așa o fi făcut și mama lu'Albă ca zăpada și nouă nu ne-a spus nimeni. Mesteci. Râzi. Normal că râzi. "Whi worry?' cântă ăla, chiar așa, why?, lumea știe că te-ai tâmpit, de ce s-ar mai și uita? Ștergi o firimitură din colțul gurii. Un cod de diverse culori și degradeuri se zbate în vocea prezentatorului de știri meteo, apoi se îneacă în cutia ta. Mănânci și râzi. Cred că și transpiri. Îți transpiră ochii. Te uiți și tu în față, pe urmă te uiți oglinda pudrierei, altă cutiuță și ea, ca să îți aranjezi bretonul. Un pitic gras și util sare din geantă. Fuge cu lingurița ta. Acum zâmbești. Intră într-o vacă. Pajiștea care continuă să alerge pe lângă fereastra autobuzului pare mulțumită. Deschizi cutia de făgăraș.