duminică, 7 februarie 2016

Vise, 7 februarie, București

Lumina cu care mă trezesc în colțul ochilor în dormitorul unde stau în București e lumina care mă trezea în copilărie în camera de vară de la Carpen. Poate datorită poziției ferestrei, asemănătoare. Mi-a venit asta în cap când m-am trezit azi-dimineață pentru o clipă. Pentru că am adormit azi-noapte târziu, am adormit iar și am visat o fată care urmează să înopteze cu mine, în dormitorul meu din copilărie, cel din apartamentul părinților mei din Craiova. În drumul ei către București, va poposi la mine acasă. E o fată serioasă și stilată, cu trăsături fine (curios, e cineva de demult, din viața mea reală, o fată la care nu m-am mai gândit de 30 de ani, a fost comandantă de unitate la școala mea și ne admiram, ea era cu câțiva ani mai mare. În vis mi-am amintit firesc numele ei, deși sunt sigură că trează, aș fi stat mult să mă gândesc, dacă prin absurd m-ș fi gândit la ea, ce curioasă chestie! Numele ei e Corina.). Se va trezi de dimieață, va face ture în alergare - va merge în parc, apoi pe poteca de la hipodrom), va fi pe urmă pe un drum arhi-cunoscut pe care mersesem și eu cu autobuzul cu o zi înainte (drumul ăsta apare doar în vis și pasămite, destul de des și de familiar), apoi o voi duce la gară. Recapitulez planul-program în fața părinților mei și în fața unei audiențe restrânse, câțiva oameni străini, și asta de câteva ori, de parc-aș da o declarație de presă. Suntem undeva seara. Cât timp ea e plecată din cameră, fac pișu la olică, poate că baia e ocupată. Apoi reușesc o serie de accidente la iuțeală care mă ia desigur prin surprindere, vărs olica și mă uit cum picăturile sunt absorbite pe îndelete în covor. Nimic anormal. Ajung totuși până în baie, mă uit lung în oglindă așa cum lung mă uitam în trecut, în copilărie. Sună undeva telefonul în casă.  Cineva îmi dă receptorul, vorbesc, e Fl. S. care se fîstîcește în telefon ca de obicei și se opintește vorbind, tocmai pentru că sună aiurea-n tramvai iar pe undeva o și știe, se face că îl văd în spatele unui geam cu un prieten al lui, la insistențele căruia cedase și mă sunase. Vrea să știe ce fac, de fapt vrea să mă verifice. Îl expediez plictisită. Reintru în dormitor, îi zic fetei aceleia noapte bună, înainte să ne băgăm în pat. Ea încă mai stă pe un fotoliu. Nu știu de ce îmi vine s-o întreb: "Va fi bine?" Și chiar o întreb. Se uită la mine cu privirea care întreabă de obicei "ce-o vrea să spună asta?" apoi se gândește puțin și-mi răspunde exact așa: "Da. E o congresie bună." (îmi amintesc perfect cuvântul - acum când scriu, a spus "congresie". Ceea ce mă face să cred că visez în alt cod de limbaj decât al limbii române, acolo unde toate aceste cuvinte, semne verbale delimitează un sens pur și perfect).
Ațipesc iar, căci încă mi-e somn. Visez mult. Atelierul nostru de teatru. Vin mai târziu mai multe zile la rând, deoarece s-a convenit că scenele cu mine se repetă ultimele. Trec pâș-pâș printre cei de pe scenă, către culise, mă opresc în dreptul lui B. în mijlocul scenei și-l maimuțăresc imitând-ul caraghios cu brațele, ceilalți se opresc și râd. Râde și directorul O. pe care nu-l observasem în josul scenei. Stătea discret acolo, mă retrag repede în culise, încep să meditez rușinată la ce făcusem. La repetiții vine adesea o femeie în vârstă, blondă, cu părul pieptănat în jurul feții rotunde, actriță, iar într-o zi mă pomenesc că începe să țină locul lui O., cu ea continuăm să facem repetiții de acum. Nu-mi convine schimbul, deși e o bună actriță și ea. Doamna asta cu maniere de modă veche mă ia la un moment dat deoparte și-mi sugerează cum mi-aș putea corecta atitudinea față de colegul meu B. înșirând acolo multe cuvinte pe care nu mi le amintesc acum. Apare B., eu îi răspund ei: "Doamnă, desigur, numai că B. se plictisește când îi vorbești mult". El râde, ne așezăm cu toții pe jos la o șuetă cu lectura textului. Sunt multe costume acolo, culori multe cum e și firesc, apoi o canapea ca în copilărie - în sufrageria nașei mele (nu știu dacă lucrurile mai arată astfel în prezent, n-am mai trecut demult pe la ea) pe care eu probez o pereche de șosete galbene, apoi o pereche de șosete roz și altele în culori vii și frumoase.
  Merg acum împreună cu niște tipi alunecoși, cu bani mulți, cu o șalupă, după ce facem unele preparative de îmbarcare. Eu fac parte din gașca lor, dar nu pun mare preț pe ei, nu fraternizez. Îmbarcaseră ilegal armament și muniție în niște cutii la care privesc acum, pitită sub bordul ambarcațiunii. Nu sunt mari, nu sunt nici numeroase, dar sunt rafinate și extrem de scumpe - ultima generație, bănuiesc. Așa cum ne așteptam cu toții, după noi se ține șalupa poliției de coastă, însă o depășim cu mult, iar ăia se pare că se lasă păgubași, exact așa cum ghiciseră mafioții mei colegi de bord, petru că ea dispare după un cot al fluviului și nu se mai arată. Trecem în fugă pe canalul nu prea larg, mărginit de maluri înalte, din loc în loc de pensiuni de lux, de care aflasem din reviste, căci le recunosc, și de vile de protocol. Construcțiile sunt răruțe însă foarte bogate, probabil spațiul din jurul lor e întins pe multe hectare.
Vorbesc într-un living-room într-una din aceste case cu mama lui A., apoi ea se salută cu niște vecine. Apare în cadrul ușii una din ele, nimeni alta decât celebra D. V., divina. Vă cunoașteți, o întreb eu pe divină în engleză, ea îmi răspunde direct în românește, o românească nu perfectă dar inteligibilă. "Semănați tare mult cu Regina Maria a României" remarc eu. Ea îmi răspunde ceva cu totul extraordinar, ceva care mă uimește chiar și în vis unde mă aflu... "Toate (și se referă la ea, la vecine și la Regina Maria - înțeleg asta pe loc), toate frecventăm aceeași adunare în ceruri."

Niciun comentariu: