“When you're in love with Amy/Amy is in love with you”, transcriu eu în vis în timp ce le cânt, niște versuri dintr-un șlagăr al lui Dean Martin (sigur, versurile sunt altfel, dar eu așa le “aud”). Îmi venise în cap cântecul atunci când îmi luasem caietul ca să-mi transcriu visul cu Amy pe care-l visasem ceva mai devreme, repede, până nu-l uit. Dar tocmai când voiam să scriu visul cu Amy, ridic ochii și, pe ecranul televizorului din fața patului - sunt deodată în dormitorul copilăriei - începuse un film alb-negru pe care, în timp ce privesc, îl asociez cu “Vacanță la Roma”. Pe când mă zgâiam în caiet, văzusem cu coada ochiului niște litere foarte cinematografic scrise pe ceva ce părea un generic, albe pe fond negru, anunțau regia unui anume William Whyler White. Apoi îmi băgasem nasul în caiet ca să scriu visul, ca, după trei minute, să mă uit iar. Hai să verific dacă e "Vacanță la Roma", și aștept câteva cadre. Da, ăsta pare să fie. Aceste cadre sunt: o tipă - care în film joacă rolul guvernantei (aici e foarte tânără, o recunosc pe actriță pe care se pare că o văzusem de curând, mult mai vârstnică), iese bezmetică din casă -un căsoi- căci o pierduse pe ea, pe Audrey, și pleacă în urmărire (ce urmărește nu știu, de vreme ce ea zice c-o pierduse). După doică fuge un individ tânăr, negricios, cu față de indian și cu înclinații melodioase, ca oricare indian dintr-un musicall, un fel de băiat în casă, bun și generos. Acum ei doi sunt pe capota unui autobuz, ba nu, pe o trăsură, pe coviltirul ei. În timp ce trăsura aleargă, ei cântă. El sare pe trotuar, ea îl urmează. Continuă la braț și încheie cântarea în ușa muzeului. În muzeu se face că dispăruse Audrey. Parcă o văd, seara (acum e către dimineață) cum se furișează ea pe o ferestruică aici, în penumbra pereților joși ai încăperii, penumbră obținută dintr-un bec instalat artistic (adică un reflector) afară, în platoul de filmare, el aruncă raze limitate și obține un efect de mister eficient pe trupul lui Audrey… Deci, doica îl roagă pe cel pe care-l găsește în spatele ușii, pe custodele muzeului s-o ajute. Îi spune că a găsit în odaia prințesei o cheie și că e sigură că e de la una din ușile de acces în muzeu, numai că Audrey, în grabă, pare c-o uitase. Custodele scoate un vârf de cuțit (oare de ce nu ia cheia de la doica?), îl meșterește în broască, ușa se deschide cu un clic, iar acuma spune că s-a folosit așa de mult cheia aia până s-a uzat broasca (aha!). Nu știu de ce spune el așa, pentru că acel clic mi-a plăcut la nebunie, sunetul e unul proaspăt, fresh, de yală tânără.
Înauntru, o podea ca un platou cu denivelări intenționate pe modelul deal-vale, deal-vale, peste care fusese aplicat un strat de mozaic verzui. Totul vrea să închipuie că muzeul e un muzeu de egiptologie. La un moment dat, în spate, funcționare drăguțe cu fuste scurte, cloș, funcționare ale muzeului, pătrund în încăpere pe ușa principală, ca o boare a dimineții de afară cu soare etern, soare de cinema (Ah, deci e deja dimineață, fetele vin la serviciu! Ce repede a trecut timpul. Sunt sigură că totul începuse undeva în toiul nopții când doica pornise în urmărire).
În dreapta unghiului subiectiv al obiectivului (pot să zic în dreapta mea, că e tot aia, eu sunt cea care privește la film) e o statuie în bronz a unui tip îmbrăcat în civil, haine de stradă, orășenești din bronz. Mă întorc după ce făcusem câțiva pași în față - sau aparatul de filmat se întoarce și ia în cadru complet statuia. Unghiul subiectiv se fixează pe plan-detaliu și observ că cineva scrisese deasupra șoldului statuii: “Răutatea ei l-a făcut să nu se piardă. Cu cealaltă, cea drăguță, devenise lunar” .
Haha… Sunt convinsă că Audrey mâzgălise. În loc să-i deseneze mustăți, mă gândesc. Dau să urc scările din laterala statuii și mă trezesc.
După ce mă trezesc, transcriu și visul cu Amy. Nimic interesant, decât doar că mi-am amintit în somn de colegele mele de la “buletine” și de o fată de acolo pe care o cheamă Amy, Amelica. Plus niște felii de pizza, pe una din ele bucătăreasa turnase un topping de frișcă și mult zahăr, n-am înțeles-o pe asta…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu