La un țărm de mare un băiețel dă ture cu bicicleta. În vestibul (există unul, există chiar o ușă care dă spre acest spațiu cu plajă) pesoane feminine lucrătoare într-un serviciu de evidența populației (rezidual - am fost zilele trecute pe la ele în vizită, la serviciu, fostele mele colege) și-au luat obiceiul să depună fiecare câte un măr uriaș (ciudat ce mai seamănă cu dovlecii verzi, poate chiar sunt dovleci de culoarea asta, cu porțiuni lemnoase maronii în coajă). Fac lucrul ăsta ca să aibă în pauză ce ronțăi sau sub formă de bilet/cotizație ca să poată intra pe pistă cu bicicleta. Nu e nicio pistă de fapt, doar un traseu executat de fiecare cu bicicleta printre stânci, așa cum face acum și băiatul din imagine. Reușise niște ocoluri foarte îndrăznețe care se remunerează gras. El sau eu (nu mi-e clar, căci mă implic și eu fizic în visul ăsta) suntem chibițați de o voce din off sau vocea povestitorului, care e a Anielei (altă prietenă, dentistă, pe care am vizitat-o săptămâna asta la ea la serviciu) și care spune, mă încurajează: “Ce, credeai că n-o să reușești?” Cred că vorbește de looping-urile alea printre stânci.
Ies de acolo și altă dată, la altă sesiune cu bicicleta, îmi amintesc că îmi cumpărasem un măr verde să-l mănânc. Ei și, aducându-mi aminte și de protocolul cu merele din vestibul, o întreb pe colega mea care se nimerise pe acolo dacă să-l pun și pe al meu lângă alea. Da, ar fi drăguț, zice ea, dar să contezi totuși pe faptul că noi punem oricum toate câte un măr acolo, te-am putea scuti pe tine, nu ai obligații… Mă mai gândesc și la ce mere dovlecoase sunt acolo, al meu arată disproporționat, mult mai mic.
La începutul visului, pe platoul ăsta dintre stânci aterizase un avion de transport baban. Avea acum deschisă marea lui trapă și în burta barosană pot vedea de unde stau, adică din ușă, o piscină plină cu o apă verde-turcoaz tulburată de ăia care se bălăcesc acolo: un delfin, alt delfin, o balenă mai mică, un pui de crocodil, unul de rechin, își aruncă unii altora replici tembele și nu sunt deloc cuminți, mă prind că sunt scăpați din desene animate. Sunt scandalagii. Unul din ei face un salt negljent și văd cum piscina se apleacă într-o parte, pe urmă din ce în ce mai mult. Se răstoarnă și se rostogolește cu o singură rotire câțiva metri mai încoace, chiar în fața întrării în avion, pe plajă. Unul din ei zice na, vezi ce făcuși, nu te mai astâmperi. Ăla îi răspunde, nu știu ce-i răspunde, se încinge o ceartă de film cu italieni/comedie cu mafioți de Hollywood. În cală rămăsese multă apă vărsată, așa de multă că unii preferă să se întoarcă să înoate acolo. În timpu-ăsta ceva ca un bolovan foarte mare se apropie din spatele stâncilor prin/pe sub nisipul plajei și se proptește un minut de buza piscinei. Apoi se scutrură de nisip și își face vânt în apă ca să stropească pe toată lumea. El e alt defin scandalagiu pe care ăștia îl cunoșteau doar din auzite, azi îl întâlnesc și ei prima oară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu