- Frumos, bine că-mi faci intrarea în literatură printr-o semiotică mincinoasă, mai exact după ce mi-ai futut toate sensurile. Poți să crezi cât ești de ipocrit?
- Nu iubești cu adevărat pe cineva, măi amigo dacă nu-l trădezi măcar o dată, am citit-o la bancher într-o carte, știi tu. Tot o metaforă e și asta… Te-am iubit, de-aia.
- Ok boierule, ăsta e chiar more and more retard. Totuși, undeva boul are dreptate. Ai observat cum merg lucrurile pe plajă la Sulina? Ce se întâmplă într-un punct al litoralului are ecou undeva. Dacă într-o parte crește pământul, în alta se corodează malul, curenții lucrează mereu. Așa e și cu metaforele astea. Pericolele eludate prin metafore vor începe să cânte mai periculos în alt loc - așa am citit eu într-o poezie (scrisă de un sârb care a ajuns cu noi pe Malul celălalt; cam pe atunci am început să mă ocup cu analiza pe text). Și grozav ce mai cântă și ce mai sapă chestia. Pe ascuns sapă. Mi-era frică, da. Nu știi ce e dincolo. E frica de necunoscut, aia e, a îmbolnăvit multe minți. Din frică unii îl măsoară - de necunoscut zic, îl bat în ore, minute, secunde, pun stavile cerului, fac hărți, lipesc nume pe fenomene fictive diverse și au mereu explicații pentru ceea ce îi sperie prea tare ca să o recunoască; ăștia se dau oameni de știință. Alții tot din frică, nu. Nu măsoară, nu cercetează, doar aleargă să pupe moaște. Tot din frică. Nu, mă Moishe, nu pupam moaște (nici nu sunt în biserica aia), căutam un dram de lumină. Ce căutam și în Gelsomina, ce aducea ea cu sine, cred că ținea de mecanica ei îngerească, și poate că era un înger, mai știi? Că n-am apucat să aflu. Căutam în lumina asta o parte idilică a vieții care vouă vă lipsește. Nu te bucura, boierule, partea idilică e și o parte care te compune, o parte importantă, nu te bucura că îți lipsește. Mai bine caut-o…
Am luat-o pe femeia mea de mână și i-am spus: Mă bucur că ești. Toată viața mea se bucură că exiști, de când am apucat să te cunosc. Ești inima mea caldă (Da, buey, știu că sună cheesy, dar când o trăiești e altceva). Am rugat-o să vină în fața icoanei și să fie soția mea. Urma să ne vedem după prânz acolo. Cu ea nu-mi era frică de necunoscut, cu ea nu.
În ziua aia am murit. Pe ea mi-au luat-o și mi-au înecat-o în mare. Așa cum îneca tata vapoare demult. Eu învățasem să le salvez. Pe ea nu, pe ea nu… Pe când pleca ea, în același minut, unul m-a împușcat în ceafă. Ca în filmele americane, ca în western spaghetti, pe strada mare, strada 1. La Strada. Pe lângă mine alunecau casele de lemn, doi sau trei pui ogârjiți de găină, o vacă de lapte care păștea dintr-o salcie (probabil e vaca eternă, vară de vară o văd de-atunci la Sulina pe faleză când mă plimb noaptea), pe urmă iar casele, gardurile, toate se trăgeau în urmă încet, într-un sunet cenușiu, lung, hârșâit, legat într-o pastă de zece note țicnite de acordeon. Da, obiectele sunt cap de linie. Asta e o treime dintr-o idee. Pentru celelate două trebuia să fiu deștept… Îți amintești? Pe asta tu ai zis-o, boierule.
- Asta cu obiectele? Unde?
- La pagina 350, într-o telegramă. Nu, pentru celelalte două treimi nu trebuie să fii deștept, trebuie să fii doar mort. Oricum, telegramele sunt cimitirul gândurilor; pe alea rebutate le pui repede în telegrame unde ele mor și ajung la noi. Pe lumea ailaltă gândul se trezește, noaptea el se trezește. Obiectele sunt cap de linie, restul de două treimi e spirit și într-un fel da, când ești mort te deștepți. Când visezi și când mori te deștepți în altă parte. Iar spiritul vorbește, ascultă vorbele mele boierule, spiritul vorbește. Just listen!
Ei da, oferta de stele s-a cam închis în ziua aia. Și uneori, tot ce-ți poți dori e să mori fără să te mai întorci pe partea ailaltă. Adică fără să sforăi în timp ce ești mort. Adică tot ce-ți poți dori e să nu ajungi în situația mea.
Din Gelsomina am mai apucat să văd un punct. Apoi o virgulă. Apoi o aripă. Apoi un zbor, iar de atunci n-am mai văzut un altul. De atunci.
- Și cine te-a împușcat, Zorro? Ai aflat?
- Nu știu cine, care a fost, nu mi s-a îngăduit să aflu când am ajuns pe lumea astălaltă. Pentru că nici n-am cerut asta. Pentru că am cerut altceva, mai important. Da, or fi fost oamenii lui Hartley, copoii Comisiei, or fi aflat că jucam dublu - oricum, inima mea e mulțumită, nu jucam pentru interesul meu. Or fi fost poate alții care voiau să-mi ia locul, ori să se îmbogățească în numele lor și nu ca să-i ajute pe oropsiții lumii, habar n-am. Nu-mi bat capul cu asta. Am murit pentru că ceva, o putere a tras de manetă, a acționat un piston: frica, viața mea toată sau ceea ce era scris într-un loc unde cineva n-a crezut în mine. E legea atracției, ceea ce cauți, te caută, o să-ți povestesc mai încolo.
Aveam 33 de ani. And you may say I’m a dreamer…
- But you’re not the only one. Am venit după tine la foarte mică distanță. Doi ani. Pentru că ne lega un destin. Un destin de-ăla, să-ți dai palme, nu să le citești. Am murit de boală, m-am curățat repede…
(to be continued)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu