Să-ți povestesc. De asta sunt aici, să-ți povestesc… Moishe era angajat de-o agenție maritimă, furnizor de alimente la vapoarele care se aprovizionau acolo, shiphandler. Agenția era de fapt a lui și a lui frati-său. Ne-am împrietenit repede, arareori vezi un evreu ca el, într-o ureche. Când întâlnești un evreu filotim, mai degrabă socotești că e lovit de dambla, că e nebun sau beat. Nu, mă, ăsta era treaz. Dacă aveam câteodată pe masă la Parparia ceai englezesc, cafea turcească, sau bomboane rusești, sau vin de Malaga, sau țigări egiptene, rahat de Syria, portocale de Jaffa, sau vermut italienesc, de la el erau. Era de treabă, l-am mirosit că era, pe mine nu mă păcălesc oamenii. Într-o seară stăteam amândoi la o mastică de Hios și povesteam. Gelsomina se învârtea pe acolo, se angajase cameristă la hotelul lui Kamberi și stătea cu noi seara uneori, când termina treaba. Pur și simplu mă inspira, cu ea eram mai creativ. O întrebam adesea ce ar face ea dacă ar trebui să dea cutare lovitură în port sau cutare spargere. Apoi, cum să împartă banii și câte guri de hrănit mai rămâneau în Sulina. În hotel trăgeau căpitanii de vase cât timp nava era la cheu, mă informa despre fiecare ca eu să-mi calculez următoarea mișcare. Și uite așa, pe la jumătatea vieții (așa credeam atunci, că n-aveam de unde să știu) m-am ales cu mândra. Mă pupam cu ea pe sub sălcii ca un puștan și pe sub stelele din curtea casei lui Parparia. O așteptam în fața scărilor hotelului s-o scot la plimbare cu barca, îmbrăcat frumos ca Byron pentru ochii lucrătorilor CED care spionau tot timpul. “Nu mă mai mângâia pe burtă” îi spuneam după ce termina de coborât scările. “Nu am cum să nu fac asta” îmi spunea. “Da’mi vine să te fut, ai înnebunit?”, îi spuneam. “Nu ai cum să nu faci asta”, îmi râdea. Bine, când o să ne prindă ăștia, să te văd ce-o să mai râzi”. Nu mai râdea. Nici nu se plângea. Ne plimbam pe acolo. Râdea iar. Plângea ușor din lucruri mici. Era vie, era copilăroasă. Nu-mi reproșa niciodată nimic, deși vorbea mult și-și ținea mereu inima pe limbă. Și gesticula cu mînuțele alea. Nu că era deșteaptă - era și asta - dar avea un sens al lucrurilor, al lumii, așa cum eu nu-l știam, și era dispusă să mi-l ofere mie. Sau cel puțin așa credeam. Mă îndrăgosteam de ea. Îmi venea tare greu să nu-i spun c-o iubesc…
- Și de ce nu i-ai spus?
- Păi știi, îți ia câteva minute s-o spui și-o viață întreagă s-o trăiești. Întreagă, bacherule, întreagă! Poate de aia nu se grăbește nimeni, nici s-o spună, nici s-o trăiască.
- Da sigur, mai bine o moare. Uite, de aia bancherule, de aia i-am luat boului palma în mâini în seara aia și i-am citit din ea. Pentru că nu se grăbea nicăieri. Pierdea timpul pe-acolo și devenise neglijent.
- Cum, i-ai luat palma în mâini? Știi să citești în palmă? Ești evreu, care evreu citește în palmă?
- Sunt atipic, n-ai înțeles? Terminați amândoi odată cu observația asta!
- Și?
- Și am văzut bine unde se duc liniile, unde se înoadă, unde se scurg. Iubirea asta era din aia de se lipesc stelele-n cer…
- Și?
- Și i-am spus altceva. I-am spus c-o să moară și să-și bage bine-n cap asta.
- Și mai ce, ia zi, și mai ce?
- Și că Gelsomina o să se mărite cu altul…
- De ce-ai făcut căcatul ăsta, nu pricep, de două sute de ani tot nu pricep cum de-ai putut să fii așa de bou să-mi faci așa ceva, să-mi spui minciuni…
(to be continued)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu