Vis, 3 decembrie

Mă aflu într-un cadru exterior care ar semăna cu un parc dacă aș vedea pe undeva și niște copaci, sau iarbă. Nu văd. Doar un sistem de scări și de poteci în pantă unde arhitectul a preferat să nu mai monteze scări, așa că potecile astea sunt doar un pământ bătătorit de culoare maronie. Aici se experimentează un mod de recreere mai nou, seamănă cu mersul pe role, dar fără role. În primul rând, pe picior se trage un ciorap, apoi niște încălțări cu talpă de piele moale, dar între ciorap și acest fel de papuci se aplică un super-glue, pentru că e necesar ca piciorul să se fixeze ferm înăuntrul lor, la fel de ferm ca liajul ciorap-papuc. De nu știu câte ori mă apuc să mă echipez astfel și de fiecare dată, încerc să găsesc pe cineva dintre oamenii angajați în această întreprindere, în parcul cel ciudat denivelat. Apare mereu câte o fătucă prietenoasă, stă cu mine până mă încalț (nu știu dacă "încalț" e cel mai propriu cuvânt pentru ce fac eu acolo) și pe urmă se face nevăzută pentru că a fost strigată nu știu unde. Și în general, oamenii sunt exemplar de amabili, dar uită pentru ce. Dimineața trece, eu îmi mai pun o ultimă oară papucii și mă îndrept către una din aleile în pantă abruptă ca să îmi dau drumul, văzusem eu ce plăcută trebuie să fie alunecarea asta în jos, căscasem gura la unii mai devreme. Musai să încerc. Îmi dau seama cât sunt de obosită acum, îmi dau seama că nu-mi făcusem încălzirea și cât de mult risc ducând-mă așa, ca orbetele. Dar nu-i nimic, alung cu blândețe gândul și-mi aleg dâmbul de pe care să-mi iau avânt. Mai găsesc un mușteriu, o amatoare de senzații tari ca mine. Ne însoțește ca de obicei o "ea", apoi "ea" dispare - ca de obicei. Mă așez în capul peretelui de pământ și-mi dau drumul de la înălțime. Care pare de aici îngrijorător de mare. Nu stau să mă gândesc prea mult. Ating ușor solul din zbor, cad în picioare... Încălțările amortizează frumos și, gata! Am reușit, am reușit...! Fără antrenor, fără bătaie de cap. Acum regret timpul pierdut - așteptând după angajați gură-cască, băgători de seamă în sporturi bizare de agrement. Fata care e cu mine reușește și ea, tot un salt. Hotărăsc să fac următorul pas. Căci acum găsesc potivit să mă îndrept spre una din "pârtiile" de pământ, către alunecarea aceea galeșă pe care o presimt așa de plăcută, să mă las în picaj liber, de sus, din vârful ei.