Vis, 6 septembrie, Tulcea

Un drum către munții care se profilează la orizont în "5 trepte"... Suntem un grup de fete care facem împreună o excursie. Pe la "pasul 4", frânghia cu care suntem înfășurate ne aduce în fața unei mici fete eschimose; e o copiliță de 5-6 ani. Cum e obiceiul la vârsta ei, fetița naște acolo - drept în fața noastră - un ou, un ou mare cât un cap de om mare, și îl face dintr-o dată, din picioare, cum fac cloștile; doar că pe ea o apucă dureri și spasme, colul i se dilată, se schimbă la față de durere, mititica. Și oul cel mare iese la lumină pe loc. Dar mica pinguină suferă instant o comoție, și o complicație ce decurge din asta o ține la pat multă vreme; noi, toate o veghem așezate într-o mare cameră albastră - parte a unei peșteri - pe aici trece "a patra etapă" a excursiei. O fată mai răsărită, apărută dintre noi - gen Adela M., colega mea de la teatrul din Craiova - trece în fugă pe lângă noi, cele de pe drum; drumul - acum jos, neted - se strecoară printre piscuri ițite precum stâncile canioanelor în western-uri. În zare, lumină roșietică de apus, ea răsfrânge culoarea sângerie peste colțurile sterpe de stâncă. A.M. e conducătoarea grupului și va fi scutită de ultima etapă. Tot pe undeva pe aici mă întâlnesc cu mama, care acum e tânără și se isterizează imediat cu privire la un fapt. Pasămite eu eram pe drumul acesta la o oră nepotrivită cu minunatele ei concepții, adică de ce nu am ajuns de cu seară acasă în patul meu? Ea se grăbește, vorbește peste mine, cheamă o mașină și declară șoferului moartea prematură a "extraterestrei" (cea cu oul). Mamă, lasă-mă să termin ce am de zis, te rog; ea nu ascultă neam și trimite mașina pe capul celei mai în vârstă dintre femeile care vegheau pe mica "lehuză"