joi, 10 decembrie 2015

Vis, 25 iulie, Sassari


...Cu mama care vrea o carte. Suntem la marginea unui oraș plictisitor de vacanță, gen Herculane. Îi spun că îmi amintesc cum citea ea în vacanțe imens, câte 3-4 cărți, și asta de câte ori plecam undeva în concediu și mă lua cu ea. Vrea acum un ghid, un îndrumar, un îndreptar, în fine, unul din alea care te învață despre orice și nimic, înclusiv să stai frumos la masă și să vorbești englezește, o snobăreală. Întrebăm la prima librărie din marginea de stațiune, nu au. Imediat lângă, o construcție hipermodernissimă și cumva suspendată - o bibliotecă. Se înțelege că mama n-are cum să urce treptele ei - formate din stinghii de fier forjat, vopsite într-un albastru spălăcit și înfipte lateral în peretele exterior, alb al clădirii ultrafuturiste. Eu aș urca pentru ea, simt că acolo s-ar putea ascunde ce căutăm. Suim amândouă pe o stradă din piatră și mortar care înconjoară în pantă hardughia și iată-ne direct pe terasa ei, astfel că evităm treptele incomode. Înăuntru, o încăpere unde găsim un el și o ea, un cuplu; ei răspund de bibliotecă, isteți amândoi, genul care se descurcă în viață prin amabilitate și cozerie - adică își bagă nasul peste tot. De asta și comentează într-una. Mai ales el. Spune că “s-a specializat” pe oameni încăpățânați în viața cărora intră și îi ajută să depășească praguri. Cu forța? - îl întreb. Îi spun că intru în viața lor doar dacă mă învită, nu-mi doresc să fiu clește-spărgător de nuci din alea, încuiate, că nu-mi place să pleznesc nimănui liberul arbitru. Se uită la mine cu aerul că el ar face-o. Știu că mai devreme s-a referit la mama și, probabil, și la soția lui. Știu asta. Scotocim prin cutii de carton așezate lângă pereți - suntem de fapt în podul casei. Nu găsim cartea. Curios, eram sigură că aici o găsim, altfel, nu mă opream.
Mă trezesc enervată.

Niciun comentariu: